Șeful Volkswagen Group va prezenta luna aceasta Consiliului de Supervizori un nou plan de business pentru următorul deceniu, plan care ar urma să cuprindă și varianta colaborării cu alți constructori, între care Ford se află în prim plan. Măsurile ar aduce reduceri considerabile de costuri în materie de cercetare și dezvoltare.
Posibilul proiect de alianță dintre Volkswagen și Ford, care a început deja pe vehicule comerciale, ar putea să facă un nou pas în zona vehiculelor electrice, prin utilizarea în comun de platforme.
Ford poartă discuții cu competitorii de la Volkswagen pentru o posibilă alianță mai profundă între cele două companii, care deja colaborează în domeniul vehiculelor comerciale.
Constructorii auto Volkswagen AG și Ford Motor Co au anunțat că discută o alianță strategică, cei doi producători precizând că explorează mai multe proiecte privind dezvoltarea în comun a unei game de vehicule utilitare, transmite Reuters.
Vânzările de autovehicule la nivel global au ajuns la aproape 29 de milioane de unități în primele patru luni ale anului, potrivit Jato Dynamics, cu o creștere de 3,4% față de anul trecut. Creșterea a fost susținută de segmentul SUV-urilor și de piețele din China, India și Brazilia.
Primul trimestru din 2018 a adus schimbări în piața auto din România, cu creșteri, în primul rând, dar și evoluții diferite pentru actorii din piață. Topul celor mai vândute autoturisme din România s-a modificat față de anul trecut, când a fost eliminată taxa auto.
Salonul International de Automobile București și-a deschis porțile la Romexpo cu prima zi dedicată jurnaliștilor, într-un eveniment fără precedent pentru industria auto din România.
Piața auto globală a ajuns, anul trecut, la 86,05 milioane de vehicule, o creștere de 2,4%, respectiv 2 milioane de vehicule noi vândute în plus, față de 2016.
Greva din industria auto germană este pe punctul de a lua amploare, cererile angajaților fiind încă nerezolvate. Federația sindicală IG Metall amenință cu înghețarea activității la VW, dacă patronatul nu acceptă creșterile de salarii. La Ford, mii de muncitori au părăsit locurile de muncă, iar la celelalte companii auto grevele se vor întoarce în zilele următoare. Companiile au operațiuni și în România.
Marii constructori de automobile din Germania, BMW, Daimler, VW Group și Ford, au pus bazele unui parteneriat pentru a construi cea mai mare rețea, din Europa, de alimentare cu energie electrică de mare putere destinată vehiculelor.
Șase dintre cele mai apreciate mașini lansate în ultimul an s-au calificat în finala concursului european AUTOBEST, al cărui juriu cuprinde 31 de membri din tot atâtea țări europene. Au fost anunțate și premiile pentru patru din subsecțiunile concursului.
Piața locală a livrărilor de vehicule noi a înregistrat o creștere de 18,1 % în primele cinci luni din acest an, dar cu creșteri masive pe unele segmente, surpriza venind de la mașinile autohtone (Dacia și Ford), cu o creștere de 122%, respectiv 3.527 de untiăți livrate, în comparație cu cele 1.586 din luna mai anul trecut.
Vânzările de automobile la nivel global au înregistrat o creștere de aproximativ 5 procente, în primul trimestru din acest an, potrivit datelor publicate de Jato Dynamics. Au fost vândute 21,24 milioane de autovehicule, cu aproape un milion mai multe decât în intervalul ianuarie – martie 2016.
Nu mai puțin de 5 modele de clasă B sunt în Top 10 al modelelor în primul trimestru din 2016, în Europa, plus alte 3 compacte și două SUV-uri. Clasamentul celor mai vândute modele are și două modele românești, până la locul 50, după cum arată datele colectate de JATO Dynamics de la producători.
Volkswagen Golf nu mai este cel mai vândut automobil din Europa, acesta fiind detronat de Ford Fiesta. Statisticile au la bază datele colectate de Jato Dynamics de la producători, care arată că Europa a depășit SUA în cea de-a treia lună a anului.