Mai multe voci cu autoritate de la vârful coaliției de guvernare, în frunte cu premierul Florin Cîțu, au promis adoptarea cât mai rapidă și aplicarea încă din iarna aceasta a Legii privind subvenționarea de către stat a consumatorilor vulnerabili de energie, cu venituri mici, și chiar extinderea acestor subvenții și la persoanele și familiile mai prospere, în condițiile scumpirilor masive la electricitate și gaze naturale. Deocamdată, nu este limpede nici sursa de finanțare a subvențiilor și nici în ce măsură sistemul de asistență socială, precum și celelalte entități implicate, sunt pregătite din punct de vedere tehnic și administrativ pentru gestionarea acestor subvenții.
Asociația furnizorilor de energie electrică (AFEER) susține că membrii săi depun eforturi ca majorările de prețuri de 150% în ultimele 4 luni de pe piața pentru ziua următoare (PZU), echivalentă cu 50% din consumul autohton, să nu se regăsească în aceeași amploare în facturile achitate de consumatorii finali.
Fabrica acuză că cea mai recentă majorare de preț, de 50%, i-a fost impusă automat, cu încălcarea contractului în vigoare cu furnizorul, fără negociere prealabilă, fără semnarea unui act adițional în acest sens și sub amenințarea deconectării în timp foarte scurt de la rețeaua de distribuție, în condițiile în care, susține reclamanta, orice întrerupere a alimentării cu energie mai lungă de 2 ore este de natură să îi "distrugă iremediabil" principala instalație de producție.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că s-au constatat, în piața de energie, situații în care firme furnizoare de electricitate au încheiat contracte cu clienți fără a avea la rândul lor contracte de achiziție a energiei electrice și sunt cazuri în care aceste firme nu-și mai pot onora contractele, pe care au început să le rezilieze. El arată că prețurile la electricitate nu ar trebui să crească, anunțând că susține "măsuri dure", inclusiv pe cea de ridicare a licenței, pentru acei operatori care au încheiat contracte cu clienții, iar acum nu respectă prevederile din acestea.
Furnizorii de servicii de plasare stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, care desfășoară pe teritoriul României activități de mediere și plasare a forței de muncă, vor trebui să respecte aceleași obligații prevăzute pentru agenții de plasare a forței de muncă români, respectiv efectuarea în mod gratuit a activității de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, inclusiv încheierea, cu solicitanții locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă și în limba română. Și agenții autohtoni vor trebui să respecte noi condiții, precum organizarea transportului în cazul grupurilor mai mari de 10 persoane.
Dacă sunteți pe cale de a vă muta într-o locuință nouă, vă puteți considera norocos, iar acum este timpul să vă alegeți furnizorii pentru toate utilitățile necesare. Este ideal să puteți alege, pe criterii obiective și bine informate, cine vă va aduce în casă energia electrică, gazele naturale, internetul și televiziunea. Să trecem în revistă cele mai importante servicii de luat în calcul.
Șansele ca liberalizarea pieței de energie electrică să fie un succes, să conducă la o concurență reală de pe urma căreia să beneficieze consumatorii finali, sunt extrem de reduse, cel puțin deocamdată. Iar principalii responsabili pentru acest lucru nu sunt guvernanții, fie ei politicieni, fie experți ai agențiilor de reglementare, ci chiar consumatorii. Pentru că numai 6% dintre aceștia au declarat, potrivit unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, că intenționează să-și schimbe furnizorul.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu se declară ușor nemulțumit de Ordinul emis de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei potrivit căruia companiile pot acorda reduceri egale cu diferența dintre prețul serviciului universal și cea mai bună ofertă a lor fără abonament pentru piața concurențială, fiindcă acesta lasă la latitudinea furnizorilor oferirea discountului la prețul energiei.
Probabil că nu există niciun român care să nu-și fi mâncat timpul, nervii și banii așteptând pe o linie a unui call center, vorbind cu un robot sau ascultând muzică de mai bună sau mai proastă calitate, după caz. Consumatorii de energie electrică primesc însă o veste bună de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE): vor fi nevoiți să suporte integral aceste “costuri” numai 2 minute, după care, în cazul în care nu vor fi preluați de un operator uman, furnizorul va fi bun de plată.
Ultima lună a fostului an gazier, septembrie, a fost una extrem de agitată, în special pe piața de echilibrare. Dezechilibrul creat de companiile utilizatoare de rețea a fost de aproape 190 GWh, aproximativ egal cu întreg dezechilibrul de pe primele 8 luni ale anului. Cu alte cuvinte, între cantitatea de gaz introdusă în sistem de furnizori și cea consumată de clienții acestora a existat o diferență negativă care a trebuit să fie acoperită de Transgaz.
Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) solicită eliminarea limitărilor impuse față de Regulamentul (UE) 2019/943 și revizuirea prevederilor referitoare la contravenții, stabilite prin Legea care modifică și completează substanțial Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, recent promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pe 27 iulie.
Apple a lansat și în România un program prin care oferă furnizorilor de reparații independenți acces la componente originale și alte resurse pentru repararea dispozitivelor iPhone, la aproape un an de la introducerea programului în SUA.
Plenul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat prin vot majoritar propunerea Comisiei de Industrii și Servicii de introducere în Legea energiei a unei taxe asupra veniturilor suplimentare ale furnizorilor de gaze rezultate din liberalizarea pieței, respectiv pe diferența dintre plafonul de 68 lei/MWh la achiziția de la producători a gazelor destinate populației și CET-urilor, care va fi eliminat de la 1 iulie, și prețul de achiziție din piață, care în prezent este mult sub acest nivel, idee anunțată public anterior de către președintele Comisiei, Iulian Iancu (PSD).
Marți, 30 iunie, este ultima zi în care consumatorii casnici pot accepta actualele oferte ale furnizorilor concurențiali de gaze,în perspectiva liberalizării pieței, care va debuta miercuri, 1 iulie. Consumatorii ar trebui să analizeze atent ofertele, fie cele prezente, fie cele viitoare și să semneze cu furnizorul a cărui propunere i se pare cea mai avantajoasă, și înainte și după 1 iulie, a declarat la la Profit TV, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Plenul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, a decis prin vot maasupra propunerii Comisiei de Industrii și Servicii de introducere în Legea energiei a unei taxe asupra veniturilor suplimentare ale furnizorilor de gaze rezultate din liberalizarea pieței, respectiv pe diferența dintre plafonul de 68 lei/MWh la achiziția de la producători a gazelor destinate populației și CET-urilor, care va fi eliminat de la 1 iulie, și prețul de achiziție din piață, care în prezent este mult sub acest nivel, idee anunțată public deja de către președintele Comisiei, Iulian Iancu (PSD).
Cu mai puțin de o săptămână înainte de liberalizarea pieței, Guvernul vrea să îi oblige pe furnizorii de gaze naturale să cumpere gazele cu preț maxim scoase la vânzare în mod impus de către marii producători interni în cadrul așa-numitului program de ofertare de gaze (gas release) și majorează procentul din producție pe care OMV Petrom și Romgaz trebuie elibereze pe piață în cadrul acestuia.
Din cei 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, 9 propun un preț mai mic decât prețul reglementat, 5 mențin prețul și 13 propun un preț mai mare decât cel reglementat, iar 8 nu au publicat încă oferte, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Analiza AEI nu cuprinde și ofertele marilor furnizori de energie electrică, Enel sau CEZ, care practică prețuri mai reduse decât doupolul Engie-E.On.
Concurența începe să se simtă timid și pe piața gazelor, iar principalii responsabili sunt marii furnizori de electricitate, care au postat oferte de furnizare a gazelor cu aproape 10 lei/MWh sub cele ale duopolului Engie-E.On, care are o cotă de piață cumulată de peste 90% pe această piață.
Liberalizarea pieței gazelor are toate șansele să se transforme într-un adevărat fiasco, după ce ministrul economiei și energiei Virgil Popescu s-a autosesizat, în urma numeroaselor articole publicate inclusiv de Profit.ro, care semnalau că furnizorii vor fi singurii beneficiari ai liberalizării. Aceștia refuză să facă orice concesiune, nedorind să transfere în preț reducerea prețului de achiziție ca urmare a scăderii cererii, dar și a unui ordin ANRE de instituire a unui program de ofertare de gaz obligatoriu pentru producători, care leagă cel puțin pentru prima licitație, prețul gazului de pe piețele centralizate din România de cel de pe bursa austriacă CEGH.
Un număr reprezentând 17% dintre furnizorii actuali de gaze nu și-au informat clienții casnici în legătură cu liberalizarea pieței de la 1 iulie, față de 83% în urmă cu 10 zile, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Ofertele concurențiale ale acestora sunt în continuare cu 1% peste prețul reglementat, însă au fost ieftinite considerabil față de cele de la mijlocul lunii mai, când erau cu 13% mai mari decât actualul preț reglementat.
80% dintre furnizorii actuali de gaze nu și-au informat consumatorii casnici, prin anunțuri pe site, că piața urmează să fie liberalizată, iar 83% nu le-au transmis oferte, în pofida faptului că sunt obligați de ANRE să facă acest lucru, atenționează Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Raiffeisen Bank a urgentat în martie toate plățile pe care le avea de făcut pentru parteneri, furnizori și stat. Banca a virat, în 25 martie 2020, peste 27 de milioane de lei taxe și impozite către stat, chiar dacă OUG 29/2020 permitea amânarea acestor plăti, până la 30 de zile de la încetarea stării de urgență, și a plătit înainte de scadență aproape 40% din sumele achitate către furnizori.
Denunțarea unilaterală a contractelor, pe fondul decretării stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis, va falimenta zeci de mici furnizori de gaze naturale în condițiile în care clienții lor nu vor să mai plătească hidrocarburile consumate, susține Asociația Energia Inteligentă (AEI) într-o analiză realizată pe baza datelor centralizate din piață în perioada 16-18 martie 2020.