DOCUMENTE Guvernarea face "ping-pong" cu supraimpozitarea companiilor energetice pentru protecția consumatorului vulnerabil față de scumpiri. Plata subvențiilor depinde de un sistem informatic ce stă să crape

DOCUMENTE Guvernarea face "ping-pong" cu supraimpozitarea companiilor energetice pentru protecția consumatorului vulnerabil față de scumpiri. Plata subvențiilor depinde de un sistem informatic ce stă să crape
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 aug 2021

Mai multe voci cu autoritate de la vârful coaliției de guvernare, în frunte cu premierul Florin Cîțu, au promis adoptarea cât mai rapidă și aplicarea încă din iarna aceasta a Legii privind subvenționarea de către stat a consumatorilor vulnerabili de energie, cu venituri mici, și chiar extinderea acestor subvenții și la persoanele și familiile mai prospere, în condițiile scumpirilor masive la electricitate și gaze naturale. Deocamdată, nu este limpede nici sursa de finanțare a subvențiilor și nici în ce măsură sistemul de asistență socială, precum și celelalte entități implicate, sunt pregătite din punct de vedere tehnic și administrativ pentru gestionarea acestor subvenții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După cum a relatat Profit.ro, forma adoptată de Guvern, în luna martie, a proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie conținea o prevedere ce sugera că Executivul lua în calcul și eventuala supraimpozitare a producătorilor și furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, ca sursă de bani pentru subvenționarea acestor consumatori.

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat producerea de vaccinuri pentru Covid-19 ale Pfizer-BioNTech și Moderna la mai multe fabrici CITEȘTE ȘI Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat producerea de vaccinuri pentru Covid-19 ale Pfizer-BioNTech și Moderna la mai multe fabrici

Măsurile de sprijin financiar pentru consumatorii vulnerabili prevăzute de draftul de act normativ sunt ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și suplimentul pentru energie. Costurile bugetare anuale (pentru un an complet de aplicare) ale subvenționării consumatorilor vulnerabili erau estimate inițial de Guvern circa 260 milioane lei, pentru aproximativ 427.000 de beneficiari.

"Măsurile financiare (...) pot fi susținute și din sursele prevăzute de art. 201 alin.(3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare", stipula varianta inițială, elaborată de Guvern, a proiectului de lege.

EXCLUSIV Neogen a devenit cel mai mare acționar în afacerea Citylink, preluând ultimele acțiuni ale lui Dan Boabeș CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Neogen a devenit cel mai mare acționar în afacerea Citylink, preluând ultimele acțiuni ale lui Dan Boabeș

Alineatul respectiv din Legea energiei prevede că "Guvernul, cu avizul Consiliului Concurenței, poate decide constituirea unui fond de solidaritate pentru susținerea financiară a consumatorului vulnerabil, din contribuția și/sau impozitarea suplimentară a profiturilor neașteptate ale producătorilor și furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, realizate ca urmare a unor situații favorabile ale pieței și/sau a unor tranzacții conjuncturale". Modul de constituire și utilizare a fondului se stabilește prin hotărâre a Guvernului, mai scrie în Legea energiei.

În luna mai, însă, Senatul a eliminat din proiectul Legii consumatorului vulnerabil de energie prevederea cu privire la posibilitatea subvenționării acestuia din supraimpozitarea producătorilor și furnizorilor, chiar la inițiativa membrilor coaliției de guvernare.

"Impozitul asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a liberalizării prețurilor din sectorul gazelor naturale (O.G. nr. 7/2013) constituie venituri la bugetul de stat, în linie cu prevederile Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. Mai mult, conform art. 201 alin. (3) din Legea 123/2012, taxarea suplimentară poate să intervină doar în situații extraordinare, limitate în timp", a fost justificarea eliminării, propusă de senatorii PNL, USR-PLUS și UDMR și admisă cu majoritate de voturi în urmă cu peste 3 luni.

DOCUMENTE Ajutor de peste 43 milioane euro, de la Guvern, pregătit pentru CFR Călători CITEȘTE ȘI DOCUMENTE Ajutor de peste 43 milioane euro, de la Guvern, pregătit pentru CFR Călători

În 2013, când a fost introdus impozitul pe veniturile suplimentare ale producătorilor de gaze rezultate din liberalizarea prețului acestora, intenția declarată oficial a Guvernului Ponta a fost ca, din încasările bugetare generate de acest impozit, să fie ajutați consumatorii vulnerabili. Astfel, nota de fundamentare a actului normativ de atunci prevedea "direcționarea acestui impozit către bugetul de stat în vederea asigurării ajutoarelor financiare destinate acoperirii unei părți din cheltuielile de alimentare cu gaze naturale ale consumatorilor vulnerabili de gaze naturale și pentru reducerea deficitului bugetar".

Banii însă nu au fost folosiți niciodată la altceva decât la acoperirea deficitului. "Ani de zile s-au încasat niște bani, care nu știu dacă s-au alocat legal sau nu. Direcția în care trebuia să se ducă banii era protejarea consumatorilor vulnerabili", declara vicepreședintele ANRE Zoltan Nagy-Bege în toamna lui 2019, la Profit Energy.forum. În 2020, la bugetul de stat s-au încasat peste 757 milioane lei din această sursă, în scădere semnificativă față de 2019 (circa 1,14 miliarde lei). Legea bugetului de stat pe 2021 estima, înainte de rectificare, încasări de aproape 790 milioane lei anul acesta.

Ryanair este pe cale să atingă țintele revizuite în creștere privind numărul de pasageri, cu peste 10 milioane de pasageri în luna august. \ CITEȘTE ȘI Ryanair este pe cale să atingă țintele revizuite în creștere privind numărul de pasageri, cu peste 10 milioane de pasageri în luna august. "Vindem o mulțime de locuri ieftine pentru a recupera piața foarte repede."

Acum, însă, ca urmare a agravării scumpirilor, Guvernul se confruntă cu perspectiva de a fi nevoit să plătească subvenții mai mari unui număr mai mare de persoane, față de estimările inițiale. "Vom aproba mai rapid legea consumatorului vulnerabil și, în același timp, am propus, va fi o compensare în această iarnă a prețului facturat. Va fi o compensare în factură. Pe lângă consumatorul vulnerabil, vom merge mai departe și vom compensa o parte din factură", a spus recent premierul Florin Cîțu.

El a sugerat, totodată, că se ia din nou în calcul supraimpozitarea companiilor energetice. "I-am cerut ministrului Energiei să vină cu o soluție și vom avea o soluție de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil, pentru că aceste companii au profituri mai mari decât până acum și putem de acolo să transferăm", declara Cîțu în urmă cu circa o săptămână.

Raed Arafat spune că nu vom avea un nou lockdown: Poate că o să fie permisii pentru unii, ca să nu ajungem la restricții pentru toți CITEȘTE ȘI Raed Arafat spune că nu vom avea un nou lockdown: Poate că o să fie permisii pentru unii, ca să nu ajungem la restricții pentru toți

Ideile au fost reluate mai recent și de către viceliderul grupului liberal din Senat, Eugen Țapu-Nazare. "Prin această lege, o parte din profiturile companiilor de energie se va întoarce la consumatorii vulnerabili (…). (…) Guvernul are în vedere și alte modalități de sprijinire a familiilor cu venituri medii la plata energiei, inclusiv prin compensarea unei părți din factură cu fonduri de la bugetul de stat ", a spus acesta.

Aplicarea încă din iarna aceasta a Legii privind protecția socială a consumatorului vulnerabil de energie va fi o provocare, în condițiile în care Guvernul preconiza inițial ca intrarea în vigoare a acesteia să aibă loc doar peste un an.

"Intrarea în vigoare se propune pentru 1 septembrie 2022. Aplicarea noii proceduri de calcul pentru ajutorul de încălzire necesită pregătiri administrative din partea primăriilor, a furnizorilor de energie termică/electrică/gaze naturale, precum și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Din acest considerent, intrarea în vigoare și aplicarea efectivă a prevederilor acestui proiect de act normativ poate fi realizată începând cu un nou sezon rece. Pentru aplicarea prevederilor acestui proiect de act normativ se propune ca normele metodologice să fie aprobate prin hotărâre a Guvemului până la data de 1 iulie 2021, astfel încât instituțiile implicate să poată asigura logistica necesară aplicării", arăta Executivul în expunerea de motive a draftului de act normativ, adoptat deja de Senat și aflat în prezent la comisiile Camerei Deputaților, cameră decizională.

VIDEO Ministrul Finanțelor nu a știut cât este salariul minim net: Este în jur de 1.600 lei. Nu are cum să fie 1.300 lei CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Finanțelor nu a știut cât este salariul minim net: Este în jur de 1.600 lei. Nu are cum să fie 1.300 lei

ANPIS, de exemplu, una dintre instituțiile-cheie în sistem, derulează în prezent o procedură de achiziție publică prin care vrea să cumpere infrastructură hardware de procesare, stocare și comunicații, necesară creșterii performantei sistemului electronic de management al beneficiilor sociale SAFIR. Licitația, estimată la 1,53 milioane lei, a fost lansată în iulie, termenul limită de evaluare a ofertelor fiind programat în luna noiembrie.

"Menținerea actualei infrastructuri (informatice – n.r.) constituie un risc major de nefuncționare/funcționare defectuoasă, cu efecte sociale care ar putea deveni extrem de grave, prin neplata beneficiilor sociale pentru cei 4,5 milioane de beneficiari", se menționează în caietul de sarcini al licitației.

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie
scumpire gaze
consumator vulnerabil energie
supraimpozitare producatori energie gaze
supraimpozitare furnizori energie gaze