CONFIRMARE Măsura 3, blocată de anchete, va fi relansată de Guvern cu fonduri UE din programul React - EU. Fondurile actuale destinate Măsurii 3 vor fi transferate la Măsura 2 pentru a finanța mai multe solicitări

CONFIRMARE Măsura 3, blocată de anchete, va fi relansată de Guvern cu fonduri UE din programul React - EU. Fondurile actuale destinate Măsurii 3 vor fi transferate la Măsura 2 pentru a finanța mai multe solicitări
scris 19 mai 2021

Măsura 3, granturi pentru investiții destinate IMM-urilor, va fi desființată, iar fondurile vor fi transferate de la Măsura 3 la Măsura 2, pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. De asemenea, Măsura 3 va fi relansată cu fonduri europene, sume provenite din programul REACT – EU. Profit.ro a scris la începutul lunii aprilie că Ministerul Economiei a renunțat la planul de a implementa Măsura 3 din cauza verificărilor pe care le desfășoară patru instituții, DNA, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Corpul de Control al Prim-ministrului, și că aceasta va fi înlocuită cu un nou mecanism de granturi, care ar putea deveni disponibil la începutul verii, posibil în luna iunie, întrucât ar urma să fie structurat pe un program de fonduri UE, React - EU.

eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale CITEȘTE ȘI eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale

"Schimbările preconizate urmăresc anularea in forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU. De asemenea, Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din REACT – EU. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3, care va fi anulată, nu vor fi restricțonați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi", potrivit Ministerului Investițiilor.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 a suferit modificări succesive, avându-se în vedere impactul pozitiv al măsurilor stabilite prin aceasta cât și solicitările de acordare sprijin adresate de potențialii beneficiari.

ANAF vrea sa cumpere cu fonduri UE echipamente în vămi pentru scanarea de containere și trailere. Echipamentele de scanare mobilă deținute de ANAF, toate nefuncționale CITEȘTE ȘI ANAF vrea sa cumpere cu fonduri UE echipamente în vămi pentru scanarea de containere și trailere. Echipamentele de scanare mobilă deținute de ANAF, toate nefuncționale

Pentru Măsura 1 s-au înregistrat un număr de 29.250 cereri. După evaluarea acestora și procesul de contractare, rezultă o economie de aproximativ 50 milioane euro.

În cadrul Măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate.

În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri. Din cauza inexistenței unor criterii clare de departajare, peste 80% dintre proiecte au primit punctajul maxim (100 din 100), ceea ce depășește alocarea financiară aferentă acestei măsuri (207.091.094 euro FEDR, conform POC). 

Proiectul de ordonanță este disponibil aici

Ministerul Economiei a renunțat la planul de a implementa Măsura 3 granturi pentru investiții, din cauza verificărilor pe care le desfășoară patru instituții, DNA, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Corpul de Control al Prim-ministrului. Cercetările vor dura, probabil, prea mult pentru a putea aștepta să fie finalizate. 

Plângerea la DNA a fost depusă de ministrul Economiei, Claudiu Năsui, după o serie de nereguli descoperite după preluarea ministerului.

"În cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului se află corpul de control al Prim-ministrului, Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Conturi și Departamentul pentru Lupta Antifraudă care realizează verificări cu privire la aspectele semnalate. După definitivarea verificărilor celor patru instituții, vom afișa pe site-ul instituției deciziile care vor fi luate în cadrul măsurii 3 - Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor", a transmis luna trecută Ministerul Economiei.

Proiectul care amână declarația privind beneficiarul real până la 1 octombrie a fost pus în dezbatere publică CITEȘTE ȘI Proiectul care amână declarația privind beneficiarul real până la 1 octombrie a fost pus în dezbatere publică

Măsura 3 din programul de granturi de 1 miliard de euro, acordat de Guvern pentru sprijinirea IMM, oferea finanțări pentru investiții și totalizează 550 de milioane de euro, granturile fiind între 50.000 de euro și 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Premierul a trimis corpul de control, iar ministrul Economiei a făcut o sesizare la DNA în privința Măsurii 3, după suspiciuni de fraudă și acces în sistem, în contextul în care unele firme au depus proiecte în ultimele două zile, aproape ghicind procentul de cofinanțare potrivit pentru a se califica. Năsui a anunțat că există persoane care ar fi divulgat informații-cheie din procesul de acordare a împrumuturilor nerambursabile.

Ministrul Economiei anunța, la începutul lunii februarie, că Măsura 3 ”nu își atinge scopul pentru care a fost creată”. ”Din cei 27.736 de aplicanți, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanțate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanțate. Dintre acestea, 1.807 finanțează imobile (...) Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă CoVid, și ajunge să finanțeze cumpărări de apartamente”, a arătat Claudiu Năsui.

Acesta a depus o plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupție în acest caz, de comun acord cu premierul Cîțu.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat într-un interviu acordat Economedia, că Măsura 3 se va relua de la zero, cei deja înscriși fiind nevoiți să aplice din nou dacă vor să beneficieze de granturi pentru investiții. Ministrul spunea la momentul respectiv că ar vrea ca măsura să repornească până la finele lunii martie, urmând să fie extinse codurile CAEN care pot aplica, însă fără să mai existe posibilitatea solicitării de bani pentru imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
imm
masura 3
granturi
ministerul economiei
dna