Salariul minim brut garantat în plată crește, începând de astăzi, la 3.000 de lei, din care 200 lei vor fi scutiți de impozit și contribuții de asigurări.
Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a procedat, după ce Profit.ro a semnalat că regia are pe inventar opere de artă la prețuri ridicol de mici, la o reevaluare a tuturor operelor de artă din sediile de protocol, valoarea totală a 2.900 de lucrări fiind actualizată la peste 6,5 milioane euro, față de vechiul inventar de doar 1 milion euro.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), a încheiat cu subsidiara sa OPCOM primul contract din cadrul noului mecanism de achiziție și redistribuire centralizată de energie electrică, rezultat al așa-numitei semi-reglementări a pieței.
Proiectul legislativ prin care PNL propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare a fost adoptat în mod tacit de către senatori, fără ca reprezentanții puterii să-i întocmească vreun raport în comisiile de specialitate pentru a fi votat în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților și rămâne de văzut dacă puterea se va grăbi sau nu să îl adopte până la finele acestui an.
Guvernul a stabilit ca salariul minim brut garantat în plată să fie majorat, începând cu 1 ianuarie 2023, la 3.000 de lei, din care 200 lei vor fi scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.
Angajatorii vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă în cuantum de 2.250 lei dacă vor angaja victime ale violenței domestice din categoria persoanelor şomere, pe perioadă nedeterminată, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, prevede un proiect legislativ susținut de parlamentari atât de la putere, cât și de la opoziție.
Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.
Salariul de bază minim brut pe țară va crește, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei lunar, prevede proiectul redactat la nivelul Guvernului.
Guvernul transmite sindicatelor și patronatelor că se pregătește să fixeze salariul minim, de la 1 ianuarie 2023, la 3.000 lei, din care 200 lei vor fi scutiți de impozit și contribuții sociale, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Un număr de 17 producători de energie electrică vor vinde de la 1 ianuarie 2023 curent electric angro la prețul fix reglementat de 450 lei/MWh bursei de profil OPCOM, care îl va revinde la același preț unui număr de 84 de companii, cuprinzând furnizori cu clienți finali în portofoliu, operatorul de transport și sistem Transelectrica și operatorii de distribuție, prin așa-numitul ″mecanism de achiziție centralizată de energie″, cu ″achizitor unic″ OPCOM, instituit de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul săptămânii trecute.
Populația și firmele și-au schimbat comportamentul. Până în urmă cu un an aproape că nu merita drumul la bancă pentru a pune cash-ul sau disponibilitățile din contul curent într-un depozit pe 3 sau 6 luni.
Copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive vor primi lunar, începând cu 1 ianuarie 2023, câte un tichet de sportiv în valoare de 150 lei, conform unui proiect adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Primele seme ale creșterii economisirii în lei s-au văzut în această vară, după majorarea dobânzilor oferite de bănci și pe fondul stabilității cursului de schimb. Ratele cu care sunt remunerate depunerile la termen rămân însă cu mult sub inflație.
În contextul creșterii accelerate a prețurilor de consum și al erodării puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici, ca formă de compensare parțială a inflației din ultima perioadă, PNL a redactat un proiect legislativ prin care propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare.
Începând cu luna octombrie 2022, valoarea sumei lunare pe care un angajator o poate acorda sub formă de tichete de creșă unui salariat, va crește de la 520 lei, cât este în prezent, la 570 lei, conform unui act normativ pregătit în acest sens.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că s-a discutat în cadrul PNL despre neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei, însă o discuție finală pe această temă va avea loc în coaliția de guvernare. Tot în coaliția de guvernare se va discuta, potrivit premierului, și despre majorarea pensiilor mici și mijlocii.
Valoarea nominală a unui tichet de masă va fi, începând cu semestrul al II-lea al acestui an, respectiv de la 1 iulie, de până la 30 de lei, față de cel mult 20 lei în prezent, conform proiectului promulgat acum de președintele Iohannis.
Valoarea nominală a unui tichet de masă va fi, începând cu semestrul al II-lea al acestui an, de cel mult 30 lei, față de cel mult 20 lei în prezent, a stabilit Parlamentul, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.
Guvernul a aprobat acordarea în luna iulie a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
Decizia Guvernului de a accepta neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă, devine valabilă de astăzi.
Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă.
Suma alocată pentru hrana zilnică a unui pacient internat în spitalele publice se va dubla, începând cu 1 iulie, de la 11 lei la 22 lei, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis. Proiectul a fost inițiat în 2021 de PSD, care se afla atunci în opoziție și propunea atunci ca alocația de hrană să nu fie mai mic de 40 lei pe zi de persoană spitalizată.
Populația vulnerabilă va primi, începând cu luna iunie și până la finele acestui an, tichete sociale în valoare de 250 lei, care vor fi încărcate la fiecare 2 luni pe un card electronic livrat prin Poșta Română, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Executiv. Tichetele vor putea fi folosite doar pentru cumpărarea de produse alimentare sau mese calde. Guvernul a alocat în acest scop un buget de 3,1 miliarde lei pentru acest an, deși inițial estimase 4 miliarde.
Suma alocată pentru hrana zilnică a unui pacient internat în spitalele publice se va dubla, începând cu 1 iulie, de la 11 lei la 22 lei, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Proiectul a fost inițiat în 2021 de PSD, care se afla atunci în opoziție și propunea atunci ca alocația de hrană să nu fie mai mic de 40 lei pe zi de persoană spitalizată.
Pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.600 lei vor primi în luna ianuarie un ajutor financiar astfel încât orice pensionar să aibă în luna respectivă un venit de cel puțin 2.200 lei, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern și prezentate anterior de Profit.ro. De acest sprijin vor beneficia aproape 2,5 milioane de pensionari, iar efortul bugetar va depăși 2,5 miliarde lei.