Morgan Stanley, printre cei mai mari creditori americani, va transfera active de aproximativ 100 miliarde de euro din Londra la Frankfurt, operațiune estimată să se încheie în primul trimestru al anului viitor, după expirarea perioadei de tranziție în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Omul de afaceri israelian David Hay, care a gestionat șapte ani afacerile AFI Europe și a devenit partenerul Morgan Stanley în România, analizează o nouă investiție pe segmentul de birouri al pieței imobiliare, deși anticipează că, anul viitor, nu se vor mai încheia alte tranzacții decât cele aflate acum în derulare. Profit.ro vă prezintă o listă de proiecte de birouri scoase la vânzare a căror tranzacționare ar aduce proprietarilor circa 800 milioane euro.
Omul de afaceri Dániel Jellinek, aflat în topul celor mai bogați unguri, alături de familia Stryker – moștenitoarea producătorului de echipamente medicale Stryker Corporation din SUA, vrea să mai încheie o tranzacție imobiliară în România. Investitorul are la dispoziție imediată, pentru achiziții, peste 100 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Economia mondială va reveni la nivelurile dinaintea izbucnirii crizei declanșate de pandemie în prima parte a trimestrului viitor, cu aproximativ trei luni mai devreme decât indicau estimările inițiale, potrivit analiștilor Morgan Stanley.
Acțiunile europene ar putea crește cu 10% datorită măsurilor de stimulare din Uniunea Europeană, potrivit unei note a analiștilor băncii de investiții Morgan Stanley, citată de CNBC.
O organizație bancară concentrând mari nume de corporații financiare americane anunță că în contextul epidemiei de coronavirus, jucătorii din industrie vizează sistarea operațiunilor de răscumpărare a acțiunilor proprii, unul din motoarele principale ale trendului ascendent bursier post-criză.
Economiștii Morgan Stanley afirmă că "scenariul de bază" al băncii americane prevede o recesiune globală, însă aceasta nu va fi, probabil, la fel de abruptă ca în cazul crizei financiare.
Sectorul de retail a trecut, în ultimii ani, de la statul de vedetă la cel de sperietoare a pieței imobiliare. Investitorii se feresc acum să mai cumpere centre comerciale și pentru că unii proprietari au crescut chiriile artificial pentru un beneficiu propriu, este de părere Ulf Pleschiutschnig, Managing Director în cadrul Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume.
Cele mai mari tranzacții din acest an au adus schimbări considerabile pieței imobiliare. S-au modificat ierarhii, au intrat pe piață jucători mari și randamentele investiționale au scăzut sub pragul psihologic de 7%. Doar primele zece tranzacții au generat un volum de circa 847 milioane euro, potrivit calculelor Profit.ro.
Autoritatea Piețelor Financiare din Franța (AMF) a anunțat marți că a amendat cu 20 de milioane de euro (22 de milioane de dolari) grupul bancar american Morgan Stanley pentru manipularea bondurilor suverane, transmit Bloomberg și Reuters.
Dezvoltatorul israelian Shikun & Binui, controlat de comerciantul de diamante Naty Saidoff, a semnat o scrisoare de intenție exclusivă pentru achiziția complexului de birouri Hermes Business Campus din Pipera de la investitorul belgian Atenor, pentru suma de 150 milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro. La acest moment, afacerea este cea mai mare tranzacție imobiliară locală din acest an.
Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiții imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde de lire sterline, va continua să semneze noi achiziții, în special în sectorul birourilor, după ce a finalizat achiziția America House din Piața Victoriei, spune Mihnea Șerbănescu, directorul general al Cushman & Wakefield Echinox, într-un interviu acordat Profit.ro.
Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, a finalizat procesul de achiziție a activelor imobiliare deținute la nivel local de AEW Europe, respectiv America House din centrul Bucureștiului și Promenada Târgu Mureș, AEW ieșind astfel de pe piața locală după un deceniu de activitate în România, potrivit surselor Profit.ro. Tranzacția este estimată de Profit.ro la 150 de milioane de euro.
Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, a stabilit condițiile în care va prelua activele imobiliare ale fondului de investiții AEW Europe, care iese astfel de pe piață după un deceniu de activitate locală. Definitivarea tranzacției este o formalitate, spun sursele Profit.ro.
Lira sterlină poate ajunge la paritate cu dolarul în situația în care Brexitul se va finaliza fără un acord cu UE, potrivit analiștilor Morgan Stanley, citați de Bloomberg. Estimările băncii de investiții vin în contextul în care lira a atins astăzi un nou minim al ultimilor peste doi ani în raport cu moneda americană.
Piața imobiliară românească este caracterizată de o lichiditate scăzută, ceea ce ține departe investitorii obișnuiți cu posibilitatea unei vânzări rapide. Anul 2019 pare să fie cel în care se schimbă această paradigmă. Profit.ro vă prezintă o listă cu zece proiecte de birouri scoase la vânzare și de care se interesează nume sonore din piață. Tranzacționarea lor ar aduce proprietarilor peste 800 milioane euro.
Valoarea portofoliilor de active deținute de marile fonduri de investiții ale lumii în companii imobiliare prezente în România depășește 2 miliarde de euro, o sumă insignifiantă în bilanțurile lor contabile, dar imensă pentru imaginea pieței locale. Primii doi administratori de active ai lumii și-au investit banii și în proprietăți românești. Lista fondurilor importante ale lumii, care ajung să investească în proprietăți românești, urmează să fie completată cu nume noi în acest an.
Veniturile principalelor bănci de investiții din lume, obținute din tranzacții cu materii prime, vânzarea derivatelor și alte activități din sector, au ajuns la 3,6 miliarde de dolari anul trecut, fiind cu 45% mai mari decât în 2017, se arată într-un studiu realizat de compania de analize Coalition, transmite Reuters.
Uber Technologies ar putea fi evaluată până la 120 de miliarde de dolari într-o ofertă publică ce ar putea fi lansată în prima jumătate a anului viitor, aproape dublu comparativ cu valoarea curentă a companiei americane de ridesharing, potrivit propunerilor de evaluare înaintate de bănci, scrie Wall Street Journal (WSJ), care citează surse la curent cu situația.
Agenția de evaluare financiară FTSE Russell menține România pe lista de monitorizare în vederea promovării la statutul de piață emergentă, de la actualul stadiu de piață de frontieră, cu ameliorări la criterul lichidității, dar și a accesibilității tranzacțiilor de acțiuni în regim extrabursier. O decizie privind liberalizarea transferurilor de tip OTC anunțată în premieră de Profit.ro a mărit șansele de reclasificare a Bursei de Valori București.
Agenția de evaluare financară MSCI a upgradat criteriile de accesibilitate ale României pe piața bursieră în cazul a 3 aspecte, reglementări de piață, flux informațional și tranzacționare, fără clasificare la statutul de piață emergentă, în condițiile în care România se află din septembrie 2016 pe lista de monitorizare a FTSE Russell pentru țările "cu potențial de a fi clasificate ca piețe emergente".
Wall Street se întrece în estimări referitoare la momentul în care Microsoft va ajunge la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari, dar există un catalizator pe care s-ar putea ca analiștii să nu îl fi luat în considerare și care ar putea propulsa grupul la acest nivel, și anume divizia de jocuri, relatează Business Insider.
Criteriile Morgan Stalney pentru acordarea statutului de piață emergentă s-au înăsprit, iar pentru Bursa de Valori București este încă și mai greu să obțină promovarea, spune Lucian Anghel, președintele BVB. România a bătut pasul pe loc în ultimii ani, iar capitalizarea bursieră a stagnat la 10,5% din PIB, atrage atenția ASF.
Startup-ul american Instapage, cu un centru de aistență pentru clienți în județul Timiș, a atras 15 milioane de euro, în special de la Morgan Stanley Expansion Capital, divizie a băncii americane omonime. Instapage este o platformă care furnizează soluții pentru companiile cu publicitate online.
Valoarea agregat a monedelor virtuale a atins miercuri nivelul record de 184 de miliarde de dolari, potrivit site-ului specializat Coinmarketcap, fiind echivalentă cu capitalizarea cumulată a băncilor americane Goldman Sachs și Morgan Stanley, transmite Reuters.