Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură cam 20% din consumul de energie electrică al țării, livrează în 2023 puțin peste un sfert din producția sa în baza noului mecanism de achiziție și redistribuire centralizată de electricitate la preț reglementat de 450 lei/MWh impus anul trecut de Guvern prin ordonanță de urgență, restul fiind deja contractat anterior intrării în vigoare a OUG, pe 11 noiembrie 2022.
Indicele BET a adăugat o nouă sesiune în impulsul de creștere, însă lichiditatea este foarte slabă.
Centralele nucleare compuse din mini-reactoare modulare, precum cea pe care vor să o construiască Nuclearelectrica și Nova Power&Gas pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, cu tehnologie americană NuScale, ar putea fi exceptate de la cerințele legale românești în vigoare privind efectivul minim de personal de operare.
După o dinamizare a activității de tranzacționare la finalul anului trecut sub efectul ofertei de vânzare accelerate derulate de Fondul Proprietatea la OMV Petrom și intrarea de bani în prima ședință de la BVB din 2023, lichiditatea a coborât din nou la nivelurile modeste în care s-a aflat încă de la debutul verii.
Societatea românească de proiect care își propune să construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești o capacitate de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, companie controlată în proporții egale de Nuclearelectrica (SNN) și Nova Power&Gas, au semnat contract de lucrări de inginerie și proiectare inițială (Front-End Engineering and Design - FEED) pentru proiect cu dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei SMR care va fi implementată la Doicești, compania americană NuScale.
Prima sesiune din 2023 a fost „verde” pe bursa românească. Acțiunile OMV Petrom și Fondul Proprietatea au adunat împreună tranzacții de peste 50 milioane lei.
După șocul din sesiunea precedentă, atras de măsurile de suprataxare a producătorilor de gaze naturale, indicele BET a consemnat o nouă ședință negativă, pe volume aproximativ duble față de media ultimelor luni.
România va acoperi, în luna ianuarie, aproximativ 10% din consumul de electricitate al Republicii Moldova, 4% provenind de la Nucleaelectrica, iar 6% de pe piețele spot operate de OPCOM.
Bursa românească a reacționat violent la decizia statului de a taxa cu 60% profiturile care depășes cu 20% media anilor 2018-2021. Deprecierile abrupte pe acțiunile OMV Petrom și Romgaz au adus pentru indicele BET cel mai mare recul de la panica legată de declanșarea conflictului din Ucraina.
Nuclearelectrica preia de la Compania Națională a Uraniului activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E - Sucursala Feldioara.
Indicele BET a pierdut 0,8% într-o sesiune cu volume modeste.
Activitatea de tranzacționare s-a temperat pe acțiunile OMV Petrom (SNP) și a diminuat în ansamblu lichiditatea la BVB.
Investitorii din piața de capital românească s-au activat la cumpărare, fapt care se vede atât în volume, cât și în dinamica pozitivă a cotațiilor.
Titlurile companiei care operează centrala nuclear-electrică de la Cernavodă rup secvența corectivă pe care s-au înscris în această toamnă.
Indicele principal al bursei românești a urcat cu 1% într-una din rarele sesiuni în care 3 acțiuni depășesc reperul unor tranzacții de 10 milioane de lei.
Indicii au închis în linie „pe verde”. Salt pentru acțiunile Nuclearelectrica.
Indicii principali de la BVB au avut oscilații neconsludente într-o zi în care bursele dezvoltate au suferit un recul important.
Operațiunea de piață prin care Fondul Proprietatea a vândut 2,85% din acțiunile celei mai importante companii petroliere românești a dinamizat lichiditatea pe acest emitent și în piața secundară.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, se pregătește să comande mai multe sondaje de opinie, atât la nivel național, cât și regional, pentru a testa percepția românilor cu privire la energia nucleară, precum și gradul de acceptare al acesteia în rândul populației din punct de vedere al riscurilor.
După 2 sesiuni de depreciere, bursa românească a reluat raliul, dar acesta nu este însoțit de o lichiditate sporită.
Acțiunile Fondul Proprietatea și Banca Transilvania au dat tonul pentru o ședință de tranzacționare negativă.
După o secvență de 4 sesiuni pozitive, la BVB am consemnat un recul al indicelui BET.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a încheiat în urma unei licitații un acord-cadru pe 4 ani cu ambii producători de profil care au depus oferte, în baza căruia va achiziționa în total în perioada respectivă până la 1.500 de tone de concentrat de uraniu natural cu concentrație de 65%.
La BVB am consemnat o ședință pozitivă în care cele mai tranzacționate acțiuni – toate ale unor companii cu capitalizare mare – au urcat cu peste 2 procente.
Pe volume semnificativ sporite, bursa românească a adăugat o nouă sesiune pozitivă în impulsul de apreciere și a atins niveluri pe care nu le-a mai testat din vară.