Decizia Băncii Naționale a României de a majora rata cheie s-a văzut imediat în piața financiară. Rata la depozitele interbancare, pe baza căreia se calculează IRCC, a sărit imediat la 4%, în timp ce cotațiile ROBOR și-au continuat creșterea. Statul s-a împrumutat mai scump, costurile de finanțare revenind din nou pe creștere.
Ministerul Finanțelor publice a împrumutat 222 de milioane de lei pe 14 ani la o dobândă de aproape 6,5% pe an. Este cel mai mare randament plătit pentru un împrumut de după 2012.
Statul a împrumutat de la bănci și investitori prin vânzarea de obligațiuni 4,7 miliarde de lei în martie, o lună dificilă, în care dobânzile au continuat să urce, iar BNR a considerat că este necesar să transmită un semnal de încredere pieței de titluri de stat. Cu cele 4,7 miliarde de lei, totalul pentru primele trei luni a ajuns la 37,3 miliarde lei. În cazul în care sunt luate în calcul și cele 1,94 miliarde de euro (9,6 miliarde lei) care au intrat în ianuarie în contul statului din componenta de împrumut a PNRR, împrumuturile pentru primele trei luni ajung la suma de 46,9 miliarde lei (9,48 miliarde euro).
Bursele din SUA au revenit pe creștere marți, în timp ce prețurile la titluri de stat americane au scăzut, în așteptarea creșterii dobâznilor de către Rezerva Federală (Fed).
Datoria statului a crescut anul trecut cu 76,7 miliarde de lei (15,5 miliarde de euro) și a ajuns la 576,56 miliarde lei (116,5 miliarde euro), potrivit datelor Ministerului Finanțelor. În ultimii ani, datoria publică a crescut accelerat și a ajuns la un nivel de două ori mai ridicat comparativ cu 2016. Cele mai mari salturi ale datoriei statului au fost înregistrate începând din 2019, în contextul în care și deficitele bugetare au devenit tot mai ridicate.
Ministerul Finanțelor a redus programul de împrumuturi pentru luna martie de la 4,71 miliarde lei la 3,9 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Decizia vine în contextul unei cereri reduse a marilor investitori și a băncilor pentru datoria statului român. La ultimele cinci licitații, sumele propuse de investitori nu s-au ridicat nici măcar la nivelul pe care Finanțele au anunțat că îl vizau pentru licitațiile respective. De vină pentru această situație este, în bună măsură, războiul din Ucraina, care a scăzut apetitul marilor investitori pentru regiune, inclusiv pentru țări membre NATO și UE din estul Europei, cum este România.
Guvernul a împrumutat în primele două luni ale anului 32,6 miliarde de lei (6,6 miliarde de euro) de la bănci și investitori prin vânzarea de obligațiuni, în principal prin intermediul a două emisiuni derulate pe piața externă în ianuarie, când a fost stabilit, de altfel, un nou record pentru suma împrumutată într-o singură lună. Ministerul Finanțelor, responsabil de contractarea creditelor de către stat, a început în forță anul acesta, după ce pe finalul anului trecut a fost nevoit să renunțe la o ieșire programată pe piața externă pentru un împrumut, din cauza crizei politice. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului din luna decembrie.
Împrumuturile statului direct de la populație se ridică în prezent la 16,7 miliarde lei, sumă care este distribuită aproximativ egal între cele două programe prin care statul atrage bani de la populație, Tezaur și Fidelis. Totodată, statul a împrumutat în decembrie anul trecut 786,5 milioane lei prin programul Tezaur, din care 19,61 milioane lei au fost sume subscrise, printr-un serviciu online, lansat în premieră în ultima lună a anului trecut.
Invazia Ucrainei de către Rusia a dus la turbulențe în piețele financiare internaționale. La București costurile de împrumut ale statului au crescut abrupt pe toate scadențele, mai ales pe termen mediu și lung și sunt foarte aproape de nivelurile înregistrate la vârful crizei COVID. O licitație a Ministerului de Finanțe a eșuat după ce ofertele au fost respinse ca urmare a dobânzilor prea ridicate.
Nivelul rezervei de valută (buffer) este unul dintre secretele bine păzite ale Ministerului Finanțelor.
Deja, împrumuturile au început să fie semnate, Profit.ro anunțând că statul a bifat un nou record.
Guvernul a împrumutat în ianuarie o sumă de 28,87 miliarde de lei de la bănci și investitori prin vânzarea de obligațiuni, în principal prin intermediul a două emisiuni derulate pe piața externă. Suma este un nou record lunar și vine după ce pe finalul anului trecut Ministerul Finanțelor a fost nevoit să renunțe la o ieșire programată pe piața externă pentru un împrumut, din cauza crizei politice. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului din luna decembrie. Dacă este luată în calcul și suma de 1,9 miliarde euro intrată în conturile statului în ianuarie din PNRR, se ajunge la 38,5 miliarde lei.
Guvernul a împrumutat 2,5 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe piețele externe, 1,25 miliarde euro pe 6 ani și încă 1,25 miliarde euro pe 12 ani. Ținta de împrumut pe piețele externe este de 10 miliarde de euro pentru acest an, destul de ridicată, iar autoritățile au rămas în urmă cu împrumuturile anul trecut, din cauza crizei politice, astfel că piețele se așteptau, într-o bună măsură, ca statul să fie mai activ față de programul obișnuit, care presupunea o ieșire la început de an, una în iulie și o alta pe final de an. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului, lipsa de lichiditate fiind cauzată de faptul că Guvernul, din cauza crizei politice din toamnă, nu a împrumutat anul trecut suficient pentru a-și acoperi cheltuielile care urmau.
Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele externe, prin vânzarea de eurobonduri pe perioade de 6 și 12 ani. Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului, lipsa de lichiditate fiind cauzată de faptul că Guvernul, din cauza crizei politice din toamnă, nu a împrumutat anul trecut suficient pentru a-și acoperi cheltuielile care urmau.
Guvernul a trecut din decembrie în ianuarie cu un sold al împrumuturilor pe termen scurt luate de la băncile comerciale de 13,25 miliarde lei în decembrie, un nou record care depășește precedentul maxim lunar de 10,47 miliarde lei, stabilit în mai 2020, la vârful crizei cauzate de pandemia de coronavirus, când statul a dat firmelor posibilitatea să amâne plata de taxe și impozite, iar situația s-a reflectat în veniturile bugetului. Potrivit datelor analizate de Profit.ro, soldul creditelor luate de administrația centrală de la băncile comerciale, pentru a acoperi ceea ce se numește "gol temporar de casă", a urcat de la 1,39 miliarde lei în noiembrie la 13,25 miliarde lei în decembrie. Acestea sunt finanțări sunt pe termen foarte scurt, de câteva săptămâni, o lună sau cât persistă golul temporar de lichiditate al Trezoreriei Ministerului Finanțelor.
Guvernul a împrumutat 2,1 miliarde de dolari prin intermediul a două emisiuni de obligațiuni derulate pe piețele externe. Astfel, prin vânzarea de titluri pe 5 ani a atras 1,35 miliarde de dolari, iar prin vânzarea de titluri pe 10 ani suma de 750 milioane de dolari. În cadrul acestei emisiuni, Guvernul a oferit investitorilor și posibilitatea să preschimbe, cu noi titluri pe 10 ani obligațiuni mai vechi, din 3 emisiuni anterioare, scadente în februarie 2022, august 2023 și ianuarie 2024. Suma aferentă refinanțărilor este de 310 milioane de dolari, prin intermediul emisiunii pe 10 ani, ceea ce urcă totalul împrumuturilor pentru obligațiunile pe 10 ani la 1,06 miliarde dolari, iar suma totală contractată, inclusiv refinanțările, la 2,41 miliarde dolari.
Guvernul a ieșit să se împrumute în dolari de pe piețele internaționale, cu două emisiuni de obligațiuni, pe 5 și 10 ani, în cadrul cărora oferă investitorilor și posibilitatea să preschimbe, cu noile titluri, obligațiuni mai vechi, din 3 emisiuni anterioare, scadente în februarie 2022, august 2023 și ianuarie 2024, conform informațiilor Profit.ro.
Ministerul Finanțelor a emis prima datorie din 2022 prin două serii de obligațiuni pe termen mediu și lung. După perioada de reducere a dobânzilor din luna decembrie, randamentele au început din nou să crească.
Guvernul are un necesar brut de finanțare de 145,4 miliarde lei pentru anul 2022, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma fiind determinată de deficitul bugetar de 77 miliarde lei și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2022, în sumă de circa 68,4 miliarde lei. De pe piețele externe, statul vrea să împrumute 14 miliarde de euro, din care 3,7 miliarde de euro prin PNRR, iar 10 miliarde de euro prin emisiuni de eurobonduri. Pentru 2021, împrumuturile Guvernului au trecut de 104 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro, semnificativ sub necesarul de împrumut preconizat, de 136,2 miliarde de lei, în contextul în care și deficitul bugetar ar putea fi sub nivelul preconizat.
În toamnă, Comisia Europeană a atras 12 miliarde de euro din vânzarea primelor obligațiuni “verzi” în cadrul NextGenerationEU, fondurile urmând să fie utilizate exclusiv pentru realizarea de investiții în proiecte verzi din Uniunea Europeană.
Împrumuturile Guvernului au trecut de 104 miliarde de lei în 2021, potrivit calculelor Profit.ro, semnificativ sub necesarul de împrumut preconizat, de 136,2 miliarde de lei (deficit bugetar+rostogolirea datoriei). În contextul în care deficitul bugetar s-ar putea situa anul acesta sub ținta de 7,13% din PIB, după cum a declarat recent ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, necesarul brut de finanțare ar putea fi mai redus. Un impact pozitiv asupra finanțelor statului îl are și prima tranșă din granturile aferente PNRR, 1,85 miliarde de miliarde de euro (9,15 miliarde lei), încasată la început de decembrie. Împrumuturile de 104 miliarde de anul acesta sunt semnificativ mai mici față de cele de 167 miliarde lei luate de Guvern anul trecut, când necesarul de finanțare a fost 149 miliarde lei.
Datoria publică a crescut accelerat, alimentată de împrumuturile record contractate de stat în ultimii ani pentru acoperirea deficitului bugetar.
Randamentele titlurilor de stat în lei au scăzut consistent pentru prima oară în ultima jumătate de an, când fiecare licitație a Finanțelor a adus creșterea costurilor cu datoria publică.
Împrumuturile Guvernului au ajuns la aproape 98,6 miliarde de lei, după primele 11 luni ale acestui an, din vânzarea de titluri de stat marilor investitori și populației, potrivit calculelor Profit.ro. La această sumă se adaugă și 886 milioane de lei împrumuturi externe de la instituții internaționale (de exemplu BERD sau BM), potrivit celor mai recene date disponibile de la Ministerul Finanțelor, de la final de august, totalul urcând astfel la 99,5 miliarde de lei.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – prevede garantarea de către stat a obligațiunilor emise pentru finanțarea de proiecte de tranziție la energia verde, dar și înființarea unui Fond suveran energetic.