Cheltuielile statului cu dobânzile sunt planificate pentru anul acesta la 27,97 miliarde de lei după suplimentarea de la recenta rectificare bugetară, potrivit datelor obținute de Profit.ro. Suma este una record, în contextul în care Guvernul a trebuit să contracteze în acest an datorie cu dobânzi tot mai ridicate.
Randamentele la titlurile de stat în lei au scăzut cu peste 1 punct procentual în ultimele două săptămâni, atingând pragul de 8%. Performanța este în nota regiunii, unde Ungaria s-a bucurat de cea mai mare scădere a dobânzilor, care au revenit temporar sub cele ale României.
România se va retrage din Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), două bănci de dezvolare care au legătură cu Rusia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și alte state Rusiei, prevăd două proiecte de lege adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor. Autoritățile notează riscul de insolvență în cazul ambelor instituții de credit, din cauza retragerii mai multor state membre și a retrogradării ratingurilor, deși nu pot evalua un impact financiar în ce privește expunerea României și activitățile celor două bănci.
Finanțele au împrumutat din piață 480 de milioane de lei, din nou peste prospect. În pofida cererii reduse din partea investitorilor, randamentele au scăzut simțitor, spre cel mai redus nivel din ultima lună și jumătate. România a beneficiat de o revenire spectaculoasă a interesului pentru titlurile din regiune.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,97 miliarde de lei de la bănci prin două licitații de titluri de stat în lei, una dintre cele mai mari sume împrumutate într-o singură zi din piața internă. Finanțele profită de corecția randamentelor și de cererea ridicată din partea investitorilor. Datele de inflație din SUA au dus la scăderea randamentelor obligațiunilor în dolari.
Ministerul Finanțelor a împrumutat din nou din piața internă peste nivelul anunțat, pe fondul unei cereri ridicate din partea băncilor și al unei ușoare scăderi ale randamentelor, care s-au menținut însă consistent peste pragul de 9%.
Ministerul Finanțelor a emis datorie de 938 de milioane de lei, peste prospectul anunțat și la un randament ridicat. Dobânzile României au revenit pe creștere, după o săptămână mai bună decât a celorlalte țări din Europa Centrală și de Est.
O parte din obligațiunile emise de Banca Internațională de Investiții (BII), instituție financiară cu acționariat rusesc, a ajuns la maturitate pe 1 noiembrie și, în urma răscumpărării titlurilor, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) din România au încasat suma de 188,4 milioane de lei din principal și dobândă, potrivit informațiilor Profit.ro.
Banca Angliei a vândut obligațiuni guvernamentale de 750 de milioane de lire sterline, atrăgând o cerere solidă, la prima sa licitație organizată pentru inversarea programului de relaxare cantitativă de 838 de miliarde de lire sterline (961 miliarde de dolari), transmite CNBC.
Guvernul a împrumutat în luna octombrie 4,64 miliarde lei, în linie cu planul de împrumut, în contextul în care obținerea de finanțări de la bănci și investitori mari a fost una fluctuantă, determinată de eforturile Ministerului Finanțelor de a ține sub control costurile de împrumut într-o lună marcată de o revenire pe creștere a dobânzilor, cu un vârf aproape de 9,7%, urmată de o revenire spre 9,2% la final de lună. Totalul împrumuturilor a ajuns, astfel, la 102 miliarde de lei pentru primele zece luni ale anului, conform calculelor Profit.ro. Dacă adaugăm și cele 2,74 miliarde de euro (13,46 miliarde lei) intrate din componenta de împrumut a PNRR, împrumuturile ajung la 115,46 miliarde lei.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 722 de milioane de lei pe 5 ani la o dobândă medie de 9,23%. Randamentul, deși foarte ridicat față de precedenții 10 ani, este în ușoară scădere față de nivelul de la sfârșitul săptămânii trecute, în condițiile în care titlurile în lei au beneficiat de ameliorarea contextului regional.
Compania de curierat NemoExpress, care a venit anul trecut cu obligațiuni la bursă, a intrat în insolvență, la propria cerere.
Acțiunile europene și contractele futures pe titlurile americane scad vineri, în condițiile în care randamentele titlurilor Trezoreriei SUA au continuat să urce, traderii anticipând că Fed își va menține politica monetară agresivă până când inflația va da semne de încetinire.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 398 de milioane de lei la un randament de circa 9,5% pe an, un nou maxim de după ianuarie 2010. O licitație a fost ratată pe fondul cererii reduse din partea băncilor. Randamentele sunt în creștere în toată regiunea.
Necesarul de împrumuturi al Guvernului va rămâne unul ridicat și anul următor, la circa 141 miliarde de lei, consolidarea fiscală fiind esențială pentru a reduce presiunea de finanțare, potrivit unor date prezentate de către economistul șef al BCR, Ciprian Dascălu.
Banca Transilvania vrea să împrumute de la investitorii calificați până la 1 miliard de euro prin obligațiuni negarantate destinate acoperirii cerințelor minime de fonduri proprii și active eligibile.
Ministerul Finanțelor a împrumutat din piața internă aproape 494 de milioane de lei. Randamentul plătit este cel mai ridicat de după ianuarie 2010, când în România încă se simțeau efectele crizei financiare și economice.
Compania de curierat Nemo Express, care a venit anul trecut la bursă, și-a cerut insolvența, la scurt timp după ce Capital Fleet Services, firmă de leasing operațional, a ieșit din acționariat.
Randamentele plătite investitorilor pentru datoria publică au ajuns aproape de maximele anului în Europa Centrală și de Est, fiind atinse chiar noi recorduri în Polonia și Ungaria. În România, Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni la 9,22% pe an, al doilea cel mai ridicat nivel de dobândă din ultimii 12 ani.
Banca Angliei a acceptat toate obligațiunile pe termen lung care i-au fost oferite la o licitație inversă, în valoare record de 2,3754 miliarde de lire sterline (2,63 miliarde de dolari), în timp ce programul său de achiziții temporare, creat pentru calmarea pieței financiare, se apropie de final, transmite CNBC.
Șomajul din Marea Britanie a ajuns, în august, la 3,5%, cel mai scăzut nivel din 1974 până în prezent. Scăderea a fost determinată de o creștere record a numărului de persoane care au ieșit de pe piața muncii
Raiffeisen Bank a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a doua emisiune de obligațiuni senior preferențiale din cele cinci emisiuni de obligațiuni eligibile ale băncii.
Unul din cei mai constanți emitenți de pe segmentul de obligațiuni de la BVB, Banca Comercială Română, vinde o nouă emisiune de obligațiuni corporative, ceea ce ridică stocul de astfel de instrumente al emitentului la 3,7 miliarde lei.
Dataware Consulting, furnizor de soluții și servicii în domeniul IT&C, a câștigat o licitație organizată de Poliția Română pentru livrarea de echipamente IT care vor asigura suportul necesar eficientizării fluxurile de lucru operaționale ale instituției. Estimat la 8,94 milioane de lei, contractul a fost semnat pentru suma de 8,21 milioane de lei, fără TVA.
Randamentele plătite de stat pentru finanțarea datoriei au crescut pe toate scadențele în octombrie și au ajuns la 8,6% la scadența pe 10 ani, cel mai ridicat nivel al toamnei și nu departe de maximele anului. Ministerul Finanțelor se ferește să plătească dobânzile ridicate și a închis fără succes o licitație pentru titluri cu scadența în 2036. Mai rău decât România o duce Ungaria la acest capitol, însă analiștii cred că situația s-ar putea îmbunătăți anul viitor.