Companiile energetice din Orientul Mijlociu și-au redus împrumuturile contractate în 2016 cu 26%, creșterea prețului petrolului din a ultima parte a anului trecut oferindu-le suficiente venituri pentru finanțarea operațiunilor de explorare și producție.
Petrolul a avut în 2016 cel mai rapid avans consemnat după criza financiară, în pofida faptului că, pe parcursul anului, cotațiile au atins nivelul cel mai redus de peste un deceniu, scrie Wall Street Journal.
Benzina s-a scumpit cu 5,7%, iar motorina cu 10,33% în ultimul an în România, în principal ca urmare a evoluției prețului petrolului pe piețele internaționale și a deprecierii monedei naționale în raport cu dolarul. Ce se va întâmpla anul viitor.
Creșterea neașteptată a stocurilor de petrol din SUA se reflectă joi în prețurile țițeiului, care sunt în coborâre ușoară, după mai multe zile consecutive de creșteri, datorate încrederii în planul de reducere a producției de la începutul anului viitor.
Prețurile petrolului cresc miercuri pentru a patra ședință, ceea ce reflectă încrederea investitorilor în promisiunea producătorilor de a reduce producția de la începutul anului viitor. Oficialii OPEC au transmis, în ultimele două zile, asigurări privind planul de a diminua producția, susținând optimismul din piață.
Creșterea neașteptată a stocurilor de petrol din SUA și corecțiile firești după ce entuziasmul investitorilor, generat de acordul de reducere a producției încheiat de marii exportatori ai lumii, a mai scăzut, se reflectă joi în prețurile țițeiului, care sunt în coborâre cu circa 0,5%.
Prețurile petrolului cresc miercuri, în condițiile în care investorii mizează pe faptul că Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) va respecta planul de reducere a producției, iar datele estimative sugerează că stocurile de țiței din Statele Unite s-au redus săptămâna trecută.
Investițiile în dezvoltarea de zăcăminte de hidrocarburi par să redevină atractive după ce, la finalul săptămânii trecute, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns la un acord cu producătorii din afara cartelului în vederea reducerii producției, pentru susținerea revenirii pe creștere a prețurilor la țiței.
Prețurile petrolului au urcat luni până la niveluri maxime din iulie 2015, după ce Arabia Saudită a sugerat că ar putea reduce producția mai mult decât s-a angajat prin acordul cu statele membre ale Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și cu alți mari producători, precum Rusia, în scopul reducerii ofertei și creșterii prețurilor, transmite Bloomberg.
Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns sâmbătă la un acord cu producătorii din afara cartelului în vederea reducerii producției pentru a suține revenirea prețurilor și a economiilor dependente de țiței, informează Bloomberg și Wall Street Journal.
Producția cartelului statelor exportatoare de petrol (OPEC) s-a majorat în noiembrie, luna semnării acordului de reducere a producției OPEC, cu peste 320.000 de barili pe zi, atingând un nivel record de 33,86 milioane de barili pe zi.
Primul acord din ultimii opt ani pentru reducerea producției OPEC are potențialul de a echilibra piața petrolului, cu condiția ca toți participanții să își respecte angajamentele. Partea proastă este că membrii cartelului au tendința să trișeze, spune fostul ministru al Petrolului din Arabia Saudită, Ali al-Naimi.
Rusia a înregistrat în luna noiembrie cea mai mare producție de petrol de după căderea Uniunii Sovietice și un nivel maxim al ultimilor aproape 30 de ani, pe care o va folosi ca referință în reducerea producției decisă săptămâna aceasta împreună cu Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), relatează Reuters.
Prețul benzinei și motorinei comercializate în România ar putea crește în perioada următoare cu 8-10% în condițiile în care petrolul ar atinge nivelul de 60 de dolari pe bari, estimat în ultimele rapoarte ale Goldman Sachs Group Inc. și Morgan Stanley care analizează impactul acordului OPEC de reducere a producției asupra prețului țițeiului.
Acțiunile OMV Petrom s-au apreciat în deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri a Bursei de Valori București cu 2,39%, în urma aprecierii petrolului pe piețele internaționale cu peste 15% în ultimele două zile, timp în care BVB a fost închisă.
Petrolul ar putea ajunge la 60 dolari pe baril, susțin ultimele rapoarte ale Goldman Sachs Group Inc. și Morgan Stanley, care analizează impactul acordului OPEC de reducere a producției asupra prețului țițeiului. Prețul de 60 de dolari pe baril este considerat de analiști fezabil, cu două condiții însă: ca statele membre OPEC șă-și respecte termenii propriului acord, iar Rusia și alte state producătoare non-OPEC să își asume responsabilitatea reducerii producției
Cotațiile internaționale ale petrolului au atins maximul acestui an după ce statele membre ale cartelului OPEC au ajuns ajuns, pentru prima dată în ultimii opt ani, la un acord privind micșorarea producției cu 1,2 milioane de barili pe zi. În plus, și alte state mari producătoare au convenit să-și reducă producția cu 600.000 de barili pe zi, Rusia declarându-se dispusă să-și diminueze volumul de petrol extras cu 300.000 de barili pe zi.
Echilibrarea pieței petrolului se va produce mult mai rapid după acordul membrilor OPEC, în câteva luni, față de câteva trimestre, cum se credea inițial, iar dacă și Rusia se va alătura politicii de reducere a producției petrolul ar putea trece pragul de 54 dolar/baril, crede Ole Hansen, head of Commodity Strategy la Saxo Bank.
Prețul petrolului Brent, de referință la bursa din Londra, a depășit joi 52 de dolari pe baril, în urma acordului OPEC de miercuri pentru reducerea producției cu 1,2 milioane de barili pe zi, transmite MarketWatch.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a încheiat miercuri, la Viena, primul acord de reducere a producției din ultimii 8 ani, susțin surse citate de Reuters și Bloomberg, în contextul în care discuțiile membrilor continuă, pentru stabilirea cotelor individuale.
Prețurile petrolului înregistrează creșteri de aproape 7% în ziua reuniunii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la Viena, după ce secretarul general al cartelului, Mohammed Barkindo, a declarat că întâlnirea va fi finalizată cu un acord în vederea reducerii producției și echilibrării pieței globale, scriu MarketWatch și Reuters.
Șoferii, dar și companiile vor putea avea o imagine asupra viitoarelor costuri pe care le vor suporta cu carburanții în urma reuniunii membrilor cartelului statelor importatoare de petrol (OPEC) de astăzi de la Viena. Dacă membrii cartelului vor ajunge la un acord în ceea ce privește micșorarea producției de petrol, prețul țițeiului și implicit cel al carburanților vor urma o traiectorie ascendentă.
Acțiunile europene au închis în urcare ședința de marți, în contextul în care efectele negative ale incertitudinilor politice din Italia au fost temperate de afirmațiile unor surse din Banca Centrală Europeană (BCE), privind un posibil sprijin pentru a calma efectele negative ale referendumului de duminică.
Prețurile petrolului au scăzut marți cu peste 1% din cauza temerilor investitorilor legate de capacitatea membrilor OPEC de a reduce în mod real producția la reuniunea de miercuri, în timp ce Rusia a anunțat că nu va participa la discuții, transmite Reuters.
Acțiunile europene au început săptămâna în declin, pe fondul incertitudinilor politice din Italia și al neîcrederii în planul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a reduce producția pentru a susține prețurile.