Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a fost obținut acordul proprietarilor pentru consolidarea blocului ARO din Capitală, urmând a fi inițiate lucrările de expertizare ale imobilului.
Valentin Grigore Vancea, astăzi Director General Adjunct Divizia Operațiuni și IT, devine nou Director General al Patria Bank, pentru un mandat de 4 ani, numirea fiind aprobată de BNR.
Patria Credit IFN va contracta un împrumut de 10 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a crește accesul la finanțare al fermelor locale de dimensiuni mici prin digitalizare, extinderea suprafețelor și formarea personalului.
Suleyman Burak Yildiran pleacă de la conducerea Patria Bank.
În condițiile cererii existente de piață pentru vehiculul financiar care replică structura indicelui energetic BET-NG, companiile care l-au lansat, Patria Asset Management și Tradeville, au emis un număr noi de unități, care este dublu față de cele listate inițial.
Patria Bank a realizat anul trecut un profit net de 20,24 milioane lei, în creștere cu 114%, de la 9,46 milioane lei în anul 2021.
Un vehicul financiar lansat de Patria Asset Management și Tradeville dă posibilitatea investitorilor să investească pe un coș de 10 acțiuni ale celor mai reprezentative companii românești de pe sectorul de utilități.
Patria Bank a înregistrat un profit net de 14,86 milioane lei, în primele nouă luni, în creștere cu 106%, de la 7,2 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut.
Patria Credit IFN a suplimentat cu 12 milioane de lei, la 22 milioane de lei, un credit contractat de la Raiffeisen Bank Romania pentru finanțarea activității de creditare în următoarele 12 luni.
Patria Bank a încheiat primul trimestru cu un profit net aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut la 453.000 de lei, evoluție venită pe fondul scăderii cu jumătate a costului cu provizioanele de risc. Pe de altă parte, rezultatul operațional al băncii a scăzut, pe fondul creșterii mai accelerate a cheltuielilor în raport cu veniturile. Banca vrea să emită noi obligațiuni.
Patria Bank se pregătește să emită obligațiuni de 5 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării până la 10 milioane euro, care să fie tranzacționate la bursă.
Patria Credit, instituție financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite pentru agricultori, a înregistrat în 2021 un profit net de 1,59 milioane euro, cu 42% mai mare decât cel din 2020.
Acționarii operatorului de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice Delgaz Grid, parte a grupului german de utilități E.ON, au decis "aprobarea demarării acțiunilor în vederea vânzării pachetelor minoritare de acțiuni deținute de către Delgaz Grid la Distrigaz Vest SA și Patria Bank SA", potrivit unui document al companiei.
După închiderea unui plasament privat la sfârșitul anului trecut, compania Elefant Online își aduce la cota pieței AeRO de la BVB obligațiunile scadente în anul 2026.
Patria Credit IFN va contracta un împrumut de 19,6 milioane de lei de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) pentru finanțarea activității de creditare. Anterior, compania a luat un credit de 17 milioane de lei.
Elefant Online, compania care operează platforma de retail elefant.ro, a contractat de la Patria Bank un credit de două milioane de euro, potrivit unei hotărâri a acționarilor din septembrie. Anterior, compania s-a împrumutat de la Patria Bank cu 18 milioane de lei, din care 7 milioane de lei pentru refinanțarea unor sume împrumutate de la Banca Transilvania și Alpha Bank România.
Patria Credit IFN va contracta un împrumut de 12,9 milioane de lei de la First Bank pentru finanțarea activității de creditare și rambursarea parțială a unui împrumut luat de la Patria Bank în decembrie 2019.
Profitul Patria Bank a crescut cu 27% în primul semestru, la 6,05 milioane lei, în timp ce venitul net bancar a urcat cu 12%, la 86,1 milioane lei. Rezultatul provine din evoluția favorabilă atât a veniturilor operaționale, cât și din contracția costurilor operaționale, ce au condus la un rezultat operațional cu 85% mai mare, (+10,73 milioane lei) în semestul 1 2021 față de semestrul 1 2020, arată raportul băncii.
Elefant Online, compania care operează platforma de retail elefant.ro, a contractat de la Patria Bank un credit de 18 milioane de lei, din care 7 milioane de lei pentru refinanțarea unor sume împrumutate de la Banca Transilvania și Alpha Bank România.
Patria Bank a înregistrat un profit net de 453.000 lei în primele trei luni ale anului, de la pierderi de 2,42 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Consiliul de Administrație al Patria Bank a aprobat prelungirea mandatului Danielei Iliescu la conducerea băncii pentru o perioadă de șase luni.
SAI Patria Asset Management urmează să înlocuiască SAI Tradeville Asset Management ca societate de administrare a fondului deschis de investiții ETF BET Tradeville. Operațiunea de preluare a administrării a fost avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Patria Bank a obținut în 2020 un profit net de 2,8 milioane lei, în scădere cu 48% față de anul anterior (5,33 milioane lei), în timp ce venitul net bancar a scăzut cu 8%, la 153,24 milioane lei, de la 167 milioane lei în 2019, potrivit rezultatelor raportate Bursei de Valori București (BVB).
Patria Credit IFN va contracta un împrumut de 17 milioane de lei de la The European Fund for Southeast Europe (EFSE) pentru finanțarea activității de creditare.
Obligațiunile în valoare de 8 milioane de euro emise de Patria Bank au ajuns astăzi la cota BVB. Acestea ameliorează indicatorul de solvabilitate al instituției la credit la un nivel de peste 20% și constituie bază pentru acordarea de noi finanțări în economia reală, unde expunerea a crescut chiar și în anul pandemiei noului coronavirus.