Ordonanță de urgență de modificare a legislației de plafonare a prețurilor și de compensare a facturilor la energie electrică și gaze naturale în această iarnă, adoptată inițial de către Guvern marți într-o formă greșită și pentru corectarea căreia Executivul a fost nevoit să se reunească din nou miercuri, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar secretarul general al Ministerului Energiei, considerat responsabil pentru eroare, a fost demis din funcție de către premierul Nicolae Ciucă, confirmându-se astfel informația prezentată anterior în emisiunea Talk News de la Profit TV.
Guvernul se reunește acum în ședință online pentru că… a greșit OUG de modificare a legislației de plafonare și compensare la energie și gaze, adoptată ieri.
Companiile cu capital integral sau majoritar de stat care au terminat pe plus anul 2021, precum și regiile autonome aflate în această situație, vor fi obligate anul acesta să dea dividende (companiile, către toți acționarii) sau să facă vărsăminte la bugetul de stat (regiile) în cuantum de minimum 90% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, a decis Guvernul.
Introducerea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru aproape toți consumatorii noncasnici, prevăzută de ordonanța de urgență aprobată marți de Guvern, va da o gură de aer până la primăvară nu doar agenților economici, ci și tuturor instituțiilor de stat care nu beneficiază în prezent de niciun fel de înlesnire la plata facturilor de utilități.
Limitele totale de consum care dau dreptul la compensare consumatorilor casnici, defalcate pe luni, pentru întreaga perioadă de aplicare a legislației, 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, cresc de la 1 februarie de la 1.500 kWh la 2.500 kWh la electricitate și de la 1.000 la 1.500 kWh la gaze. Noile limite de consum lunare nu se vor aplica și retroactiv pentru lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, întrucât introducerea unei astfel de prevederi ar fi fost neconstituțională, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Și instituțiile publice de cultură și așezămintele culturale aflate în subordinea autorităților administrației publice centrale și locale vor avea prețuri plafonate la energie electrică și gaze naturale, prevede ordonanța de urgență de modificare a schemei de plafonare și compensare adoptată miercuri de Guvern și publicată joi în Monitorul Oficial.
Proiectul de simplificare a prevederile legale cu privire la decontarea de la bugetul de stat către furnizorii de profil a costurilor compensării și reducerii facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru populație, anunțat în exclusivitate de Profit.ro în urmă cu două săptămâni, a fost adoptat de Guvern miercuri prin ordonanță de urgență, publicată joi în Monitorul Oficial.
Debranșarea de la rețea sau sistarea prestării serviciilor de către distribuitorii și furnizorii de energie și gaze în cazul neachitării facturilor restante este de astăzi interzisă în cazul clienților casnici și va rămâne astfel până la trecerea a 90 de zile de la expirarea actualei scheme de sprijin de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor, adică până pe 30 iunie 2022, potrivit OUG de modificare a schemei adoptată miercuri de Guvern și publicată joi în Monitorul Oficial.
El a arătat că măsurile de plafonare și compensare pentru populație și IMM-uri nu sunt suficiente, fiind nevoie de sprijinirea marii industrii intens consumatoare de energie și gaze în plata facturilor, întrucât de acestea depinde economia națională și locurile de muncă.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat după ședința de Guvern, răspunzând unei întrebări, că PNL a propus în coaliția de guvernare revenirea de la 1 aprilie la prețuri reglementate la energie electrică și gaze naturale pentru populație, arătând că și Directiva UE privind normele comune pentru piața de energie permite acest lucru, pe o perioadă limitată.
Modificarea legislației de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la energie electrică și gaze naturale de la 1 februarie, prin majorarea limitelor totale de consum până la care clienții casnici au dreptul la compensări, limite stabilite pe toată perioada de aplicare a legislației (1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022), va face să crească numărul de români beneficiari de compensări, iar cei care nu s-au încadrat în limitele respective în lunile noiembrie și decembrie ar putea primi bani din urmă, odată cu majorarea acestor limite, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) reacționează la atacul autorităților de stat din ultima perioadă și transmite că nu a fost nici un moment intenția membrilor săi să nu respecte legislația de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la electricitate și gaze, doar că aceasta a fost neclară și emisă cu întârziere.
Producătorii de energie și gaze, importatorii, precum și statul român, prin intermediul taxelor, sunt cei care au de câștigat de pe urma creșterii facturilor, în timp ce furnizorii nu au niciun beneficiu în plus, a afirmat directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-un interviu acordat Agerpres.
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate și și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură, transmite Guvernul.
Mulți consumatori casnici au plătit sume mari în plus nereușind să se încadreze în limitele în vigoare în momentul de față.
Mai multe confederații patronale și sindicale majore cer autorităților plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale la nivelurile din decembrie 2020 pe timp de un an, printr-un mesaj comun transmis exact înaintea ședinței coaliției de guvernare la care se vor discuta noi măsuri de combatere a scumpirilor pe aceste piețe.
E.ON Energie România, furnizorul local de gaze și electricitate din grupul german omonim, a transmis că a emis facturile pentru energie electrică și gaze naturale cu valorile compensate și la prețurile plafonate, acestea fiind calculate începând cu primele zile ale lunii noiembrie 2021 pentru consumatorii casnici, iar începând cu luna decembrie 2021 și pentru consumatorii non-casnici, care se încadrează în prevederile OUG 118/2021, astfel cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 259/2021.
Furnizorul de energie electrică și gaze naturale Electrica Furnizare, unul dintre cei mai importanți jucători din piață, parte a grupului Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, proaspăt amendat de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru că a trimis clienților facturi fără plafonare și compensare pentru consumul lunii noiembrie 2021, are pe site un comunicat nedatat în care le transmite consumatorilor că li se vor acorda aceste beneficii retroactiv, începând din primăvară, pentru toată perioada de aplicare a legislației de plafonare și compensare, 1 noiembrie 2021 – 30 martie 2022.
Guvernul intenționează, de la 1 aprilie, să înlocuiască actuala schemă de plafonare a prețurilor și de compensare a facturilor la energie electrică pentru consumatorii casnici cu un sistem nou de subvenționare, care va consta în scutirea populației de la plata certificatelor verzi și a taxei de cogenerare, care fac parte din prețul final de furnizare al electricității, precum și din reducerea TVA la curent de la 19% la 5%, cu condiția încadrării într-o limită de consum lunar de 300 kWh.
Legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, preconizată inițial pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, va fi prelungită după 1 aprilie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care simplifică prevederile legale cu privire la decontarea de la bugetul de stat către furnizorii de profil a costurilor compensării și reducerii facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru populație și IMM-uri.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că Executivul poate interveni în formarea prețurilor de furnizare a energiei electrice doar în cazul clienților casnici vulnerabili sau afectați de sărăcie energetică.
Consumatorii casnici au început să primească facturile la gaze și electricitate aferente lunii noiembrie, facturi care ar fi trebuit să fie plafonate și compensate potrivit legislației. Numai că mulți consumatori nu au remarcat pe factură nicio plafonare și nicio compensare. Acest lucru se întâmplă pentru că nu toată lumea beneficiază de acestea, ci numai consumatorii care se încadrează în anumite intervale de preț și de consum.
Aplicarea legislației de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, preconizată inițial pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, ar putea fi prelungită până la finalul anului viitor, în condițiile în care prețurile de pe piețele angro de profil nu dau semne de temperare, ci dimpotrivă.
Guvernul vrea să modifice legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale în această iarnă, intrată în vigoare de la 1 noiembrie, în urma îngrijorărilor exprimate de către furnizorii de profil, care au transmis că se tem că nu li se vor deconta diferențele de prețuri decât după sezonul rece și că nu își vor primi toți banii cuveniți, dar și ca urmare a creșterii masive a numărului de clienți trecuți în portofoliul furnizorilor de ultimă instanță (FUI), după ce mulți jucători din industrie au renunțat la licențe nemaifăcând față scumpirilor galopante de pe piețele angro.