Salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului, ministerelor, administrației publice centrale și locale, precum și din coordonarea premierului sau de sub controlul Parlamentului, va fi majorată cu 10% în cazul în care nu se negociază noi contracte colective de muncă.
Anumite incompatibilități nu se justifică, precum prezența primarilor în conducerea companiilor locale de servicii, spune premierul Cioloș. Ministrul Dâncu îl acompaniază argumentând că, din cauza incompatibilităților, nu pot fi realizate proiecte PPP.
Suma totală alocată din Fondul de rezervă și prin Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării, a fost de 7,53 miliarde lei, din iunie 2012, până în decembrie 2015. Mai mult de jumătate din această sumă a fost distribuită în toamna anului 2014, pentru a încuraja migrația primarilor de la un partid la altul și pentru a susține financiar campania electorală, sunt concluziile studiului realizat de EFOR “Clientelismul politic 2012-2016”.
Banii din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului au fost alocați, în ultimii doi ani, preponderent pentru primari și apărare, în principal pe final de an, în 2014 fiind majorat de aproximativ 15 ori față de suma inițială, iar în 2015 a fost cheltuit 1,26 miliarde de lei, de aproximativ 2.000 de ori mai mult față de suma aprobată inițial, cu acordul Parlamentului, prin Legea bugetului.
Reprezentanții societății civile au solicitat din nou, în cadrul unei dezbateri publice, președintelui Klaus Iohannis și Guvernului schimbarea legislației electorale și organizarea alegerilor locale în două tururi. Șeful statului a precizat, însă, că este nevoie de o soliditate a legislației și "un pic de răbdare".
Guvernul va lăsa primarii să impună turiștilor mai multe taxe speciale, cu argumentul atragerii de bani pentru acțiuni de promovare turistică, fără a-i mai obliga să se limiteze la clasica taxă de cazare. Plaja în care primarii pot introduce taxe turistice va fi lărgită prin nuanțarea unui articol din normele abia aprobate pentru aplicarea Codului Fiscal.
Ministerul Finanțelor va încerca să obțină acordul Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru ca Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care primăriile primesc bani pentru diferite proiecte, să fie finanțat și din credite acordate de această bancă, în limita a 1 miliard de euro. Concluzia negocierilor va fi prezentată spre aprobare Guvernului, dar și și președintelui Klaus Iohannis.
Alegerea primarilor în două tururi de scrutin trebuie decisă în Parlament prin acordul majorității partidelor, Guvernul constatând că cele mai multe partide nu doresc aplicarea acestui sistem începând cu alegerile din acest an, astfel că nu se justifică impunerea măsurii prin ordonanță de urgență sau angajarea răspunderii Cabinetului, a declarat premierul Dacian Cioloș.
RADET și Primăria Municipiului București au dat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate anul acesta de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă.
Firmele care au de recuperat bani de la primării pentru lucrări executate sau servicii furnizate vor putea încasa din restanțe pe finalul acestui an, Guvernul suplimentând bugetele primăriilor care au acumulat obligații neachitate mai vechi de trei luni. Argumentând că activitatea primăriilor riscă să fie blocată, Executivul a scos din Fondul de rezervă aproape 300 de milioane de lei.
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care fusese adoptat tacit de Camera Deputaților și care prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene vor primi indemnizații speciale dacă au ocupat una dintre aceste funcții timp de cel puțin doi ani.
Un număr de 67 posturi de primari, din municipii, orașe și comune, au fost vacantate, iar 42 dintre primari și-au pierdut scaunul de edil din cauza unor acuzații sau condamnări pentru corupție, conflict de interese sau alte fapte de natură penală, începând cu luna iunie a anului trecut și până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an.
Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene vor primi indemnizații speciale dacă au ocupat una dintre aceste funcții timp de cel puțin doi ani, în baza unui proiect care a trecut tacit de Camera Deputaților, dar care mai trebuie aprobat și de Senat.
Primăriile au primit acordul Guvernului să se împrumute din Trezorerie, pe finalul acestui an, în limita a 700 de milioane de lei, în principal pentru acoperirea fără sincope a costurilor generate de asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece.
Guvernul a ridicat suma care va fi alocată primarilor la a doua rectificare bugetară din acest an și a decis să le transfere acestora aproape 2,5 miliarde de lei din TVA, nu doar 1,9 miliarde de lei cum era stabilit inițial, în proiectul semnat de ministrul Finanțelor și prezentat de Profit.ro înainte să devină public.
Curtea de Apel Ploiești a respins contestația DNA împotriva deciziei Tribunalului, prin care suspecții din dosarul Apa Nova au primit doar control judiciar, astfel că Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu rămân în libertate.
Președintele, directorul general sau șeful unei instituții publice din subordinea Guvernului va fi încadrat cu un salariu de bază de până la 12.756 lei, în timp ce secretarul general al unui minister va avea un salariu de până la 9.631 lei, potrivit proiectului Legii salarizării în sistemul bugetar, obținut de Profit.ro.
Zeci de primari ai marilor orașe au dosare la DNA sau au fost arestați pentru fapte de corupție. Unii dintre ei au fost deja condamnați, ba chiar și-au și ispășit, între timp, pedepsele. Profit.ro vă prezintă cazurile cele mai sonore ale edililor corupți.