Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) va avea un nou președinte anul viitor, Stephen Birrell (Fora Oil and Gas) fiind înlocuit, în urma alegerilor anuale organizate în cadrul Asociației, de Spencer Coca (Mazarine Energy Romania S.R.L.).
Nou adoptata lege privind vânzările terenurilor agricole, care urmează a fi trimisă spre promulgare, blochează nu numai investițiile, ci și activitatea de orice fel în alte sectoare economice, apreciază Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), din care face parte și cel mai mare producător de profil, OMV Petrom, cere revizuirea ordonanței de urgență din februarie prin care, invocând legislația UE, Guvernul a conferit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională.
Stephen Birrell (Fora Oil and Gas) a preluat funcția de președinte al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) de la Saniya Melnicenco (NIS Petrol), fiind votat de membrii asociației pentru a asigura conducerea organizației până în noiembrie 2020.
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) consideră “benefică și necesară” propunerea Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților privind abrogarea articolelor care plafonează prețul gazelor la producător și au introdus o nouă contribuție de 2% din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 și speră că același lucru se va întâmpla și în comisiile raportoare.
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a anunțat, marți, că OUG 114 va afecta întreaga economie a României, va duce la scăderea contribuțiilor la bugetul de stat și nu-i va proteja pe consumatorii casnici, acestea fiind și concluziile unui studiu realizat de Deloitte.
Plafonarea prețului de vânzare al gazelor naturale ar conduce la o discriminare a producției interne în raport cu importurile și la o concentrare și mai mare a pieței, ca urmare a faptului că cel mai mult au de suferit producătorii mici, susține, într-un comunicat, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) spune că eventuala adoptare a măsurilor de înăsprire a fiscalității suportate de producătorii de gaze naturale discutate în Comisia de Industrii a Camerei Deputaților și prezentate de Profit.ro aici ar fi neconstituțională, ar scumpi gazele la consumatori, ar reduce veniturile bugetare, ar descuraja investițiile în explorare și exploarare și ar afecta securitatea energetică a țării.
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție (ROPEPCA) va fi condusă, timp de un an, de un reprezentant al NIS Petrol Romania, Saniya Melnicenco, care va fi secondată în cadrul Consiliului Director de Artur Stratan (Amromco Energy)-Vicepreședinte, Mark Wagley (Hunt Oil), Norbert Groeschner (OMV Petrom) și Michel Louboutin (Expert Petroleum).
Reprezentanți ai industriei petroliere românești atenționează că există prea multe instituții implicate în reglementarea sectorului, prea multă intervenție a statului și prea multă instabilitate legislativă, ceea ce afectează investițiile companiilor. Există însă și optimism, ministrul Energiei anunțând că exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră poate face ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană, în condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniune. Nici așa, totuși, România, nu poate concura Rusia pe această piață.
Plafonarea prețului de vânzare al gazelor din producția internă la 55 lei/MWh, sub nivelul de dinainte de liberalizarea pieței, de 60 lei/MWh, este o măsură contraconcurențială, menită să pună producătorii autohtoni într-o poziție discriminatorie în raport cu importul de gaze naturale, susține într-un comunicat, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
Producătorii români de gaze naturale sunt în prezent impozitați pentru venituri pe care nu le realizează, după ce Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a impus calculul redevențelor datorate de producători statului la un preț de referință calculat în funcție de cotația medie a gazelor la hub-ul austriac de la Baumgarten, semnificativ mai mare decât cea de pe piața românească, a declarat președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Harald Kraft.
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) își exprimă îngrijorarea cu privire la acuzațiile, pe care le consideră grave și nejustificate, aduse din ce în ce mai des în spațiul public împotriva producătorilor români de gaze naturale și care se referă la presupusa plată necorespunzătoare a redevențelor pentru gazele naturale, arătând că aceste afirmații nu au nicio substanță reală, iar apariția lor în spațiul public poate fi explicată doar prin utilizarea unor informații insuficiente cu privire la procesul de calculare a redevențelor.
Industria de petrol si gaze cere un dialog serios la nivelul președinților celor doua Camere ale Parlamentului pe tema liberalizării pieței gazelor naturale și suprataxării sectorului upstream, astfel încât să fie înțelese toate implicațiile asupra Securității energetice, a anunțat Harald Kraft, country manager Stratum Energy Group și președinte ales al ROPEPCA, la conferința Energy Policy Group.
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) se arată îngrijorată că unele amendamente aprobate și votate marți de Camera Deputaților, cu scopul modificării cadrului în care operează industria de petrolieră, pun în pericol sectorul și investițiile companiilor. Membrii asociației sunt nemulțumiți de amendamentele ce majorarează cota de impozitare de la 60% la 80% pentru prețurile peste 85 lei/MWh și permanentizează un impozit temporar prevăzut de OUG 99/2016.
Afirmațiile care mai apar în mediul public potrivit cărora producătorii de țiței și gaze din România obțin profituri prea mari și plătesc taxe prea mici constituie "fake news" (știri false), câștigul total al Guvernului român de pe urma industriei de hidrocarburi fiind printre cele mai mari din Europa, a declarat, la Profit Energy.forum, președintele ales al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Harald Kraft.
În România există în prezent peste 400 de zăcăminte petroliere și peste 13.000 de sonde active, arată datele transmise joi de Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), care consideră că sectorul extracției de țiței are o contribuție importantă la bugetul de stat, dar depinde direct de modul în care statul încurajează investițiile pe termen lung.
Rezervele dovedite de gaze naturale ale României se vor epuiza în nouă ani, iar cele de țiței în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiții pentru noi descoperiri de hidrocarburi, a declarat miercuri președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Artur Stratan. Acesta subliniază că anul trecut au fost anulate multe investiții, astfel că nivelul producției va continua să scadă.
Petroliștii regretă perioada în care statul comunist instala sonde în curtea țăranilor fără a întâmpina opoziția acestora și cer ușurarea accesului companiilor concesionare de perimetre petroliere la terenurile proprietate privată aferente acestora, pentru lucrări de prospectare seismică și explorare. Soluțiile propuse: introducerea unui drept de superficie al acestor companii, precum și prin declararea tuturor operațiunilor petroliere ca fiind de interes public național, demers care implica, de regulă, și ușurarea exproprierilor.
O investiție de 1 miliard de euro în sectorul petrolier contribuie cu 3,2 miliarde de euro la Produsul Intern Brut (PIB) și asigură peste 45.000 de locuri de muncă nou create sau menținute în economie, potrivit unui studiu realizat de KPMG la comanda Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
Investițiile necesare pentru redezvoltarea zăcămintelor mature de țiței și gaze, care să oprească declinul natural al producției de hidrocarburi din România, sunt uriașe, motiv pentru care Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a recomandat Guvernului reducerea redevențelor pentru producția extrasă din aceste zăcăminte vechi, a declarat președintele Asociației, Artur Stratan, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Potențialii "clienți" ai ANRM, reglementații (ROPEPCA), susțin că reglementatorii (ANRM) sunt subfinanțați
Procesul birocratic excesiv, protestele activiștilor, dar și confuzia propagată în mass-media între resursele convenționale și non-convenționale au contribuit din plin la anul dificil traversat de companiile care se ocupă cu prospectarea, explorarea, dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor în România
În prezent, pentru calculul sumelor datorate ca redevențe de petroliștii români se iau ca referință prețurile sortimentului Suez-Blend, care este benchmark și pentru producția de petrol a Egiptului. Studiul care a stabilit această referință a fost realizat în 1995 de către ICERP Ploiești.