Vrând să te ferești de "adversari", lovești și în aliați. Se cere revizuirea OUG menită să protejeze România de petroliști "incorecți geopolitic"

Vrând să te ferești de "adversari", lovești și în aliați. Se cere revizuirea OUG menită să protejeze România de petroliști "incorecți geopolitic"
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 iun 2020

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), din care face parte și cel mai mare producător de profil, OMV Petrom, cere revizuirea ordonanței de urgență din februarie prin care, invocând legislația UE, Guvernul a conferit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Ordonanța a fost adoptată după ce, în ianuarie, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a amenințat, mai mult sau mai puțin voalat, gigantul american ExxonMobil, “recomandându-i” să nu vândă direct compania care deține licența la perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, ci să respecte legislația românească și să accepte să-și înstrăineze participația printr-o hotărâre de Guvern pentru transferul licenței.

Mesajul ministrului fusese transmis într-un context în care, conform unor surse, rușii de la Lukoil ar fi cerut și obținut acces la camera de date a OMV Petrom, partenerii americanilor la concesiune, luând în calcul o eventuală achiziție.

CONFIRMARE Suedezii de la Rosti Group construiesc o nouă fabrică în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Suedezii de la Rosti Group construiesc o nouă fabrică în România

Astfel, OUG prevede că, în cazul în care licitațiile de concesionare de noi perimetre petroliere se soldează cu câștigători nedoriți din punct de vedere geostrategic, ANRM poate refuza încheierea de acorduri petroliere cu aceștia. O altă modificare adusă de ordonanță prevede că titularul unui acord petrolier poate transfera altei persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea autorității competente.

De asemenea, în situația în care are loc o operațiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acționariatului cu drept de control asupra titularului, acesta are obligația să notifice autoritatea competentă (ANRM), iar acordul petrolier poate să își mențină valabilitatea, să se revizuiască în noile condiții, sau să fie reziliat, după caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente.

Modificările au avut ca scop "(...) evitarea unor situații imprevizibile, care pot apărea în situația unui transfer către altă persoană juridică a drepturilor și obligațiilor asumate prin acorduri petroliere, cu consecința schimbării condițiilor esențiale ale acestora, care, raportat la dinamica geopolitică regională, să fie afectată siguranța națională, respectiv starea de echilibru și de stabilitate socială și economică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție", potrivit notei de fundamentare a actului normativ.

Guvernul francez se așteaptă la o contracție economică de 11% în acest an CITEȘTE ȘI Guvernul francez se așteaptă la o contracție economică de 11% în acest an

"În forma actuală, modificările introduse ar putea pune în pericol investițiile viitoare prin diminuarea încrederii investitorilor. Astfel, efectul negativ va fi resimțit și asupra locurilor de muncă din industrie, asupra sectorului de servicii petroliere adiacente și va reduce veniturile la bugetul de stat, ceea ce va duce la serioase impedimente în relansarea economiei în perioada ulterioară stării de urgență", se arată într-un comunicat al ROPEPCA.

Potrivit sursei citate, faptul că statul poate refuza acordarea de noi acorduri petroliere companiilor din afara Uniunii Europene, din motive de securitate națională, va reduce încrederea investitorilor internaționali și va limita concurența pentru noi acorduri și proiecte în România, iar în lipsa unei proceduri transparente și stabile pentru revizuirea ofertelor de concesionare depuse de companiile non-UE, investitorii pot găsi cadrul de reglementare ca fiind insuficient de atrăgător sau de predictibil pentru asigurarea finanțării proiectelor.

"Mai mult, acordurile petroliere existente pot fi reziliate unilateral de Guvern, la propunerea ANRM, din motive de securitate națională. În lipsa unei scheme de despăgubire adecvate, rezilierea acordurilor petroliere în curs de desfășurare din motive de securitate națională constituie o încălcare a regulilor obligatorii ale oricărui contract, precum și o încălcare a BIT-urilor (acorduri reciproce bilaterale între state de protejare a investițiilor – n.r.) existente. O astfel de prevedere introduce un risc semnificativ pentru investiții și expune statul la riscuri de litigii, cu impact economic ridicat și efecte pe termen lung asupra dezvoltării indutriei de explorare și producție petrolieră", mai afirmă ROPEPCA.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc un mega-proiect imobiliar în nordul Bucureștiului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc un mega-proiect imobiliar în nordul Bucureștiului

Petroliștii mai susțin că aprobarea de către Guvern, la propunerea ANRM, a schimbării controlului corporativ în structura titularilor de acorduri petroliere va introduce impedimente procedurale suplimentare în modul în care multe companii atrag fonduri și gestionează riscurile geologice pentru proiecte, ceea ce va duce la mai puține investiții și va afecta negativ o economie românească deja pusă la încercare.

De asemenea, spun ei, aprobarea obligatorie a Guvernului pentru transferurile de acorduri petroliere, la propunerea ANRM, fără termene clare, va face procesul de transfer lent și incert, descurajând investițiile și conducând investitorii către alte țări unde riscurile sunt mai mici. Prevederea creează, potrivit ROPEPCA un proces de aprobare cu două niveluri (ANRM/Guvern), fără termene și proceduri clare, făcând condițiile de transfer din România împovărătoare, în comparație cu alte țări din UE, iar acest aspect va avea efecte negative asupra economiei românești și a locurilor de muncă din industrie.

"ROPEPCA este de părere că subiectul securității naționale, în special în contextul energiei, este într-adevăr unul sensibil, fiind o prioritate necontestată pentru țările bogate în resurse energetice, cum este România. Acesta este motivul pentru care ridicăm îngrijorarea membrilor noștri cu privire la blocajele care ar putea fi create de modificările adoptate, pentru ca politica guvernamentală să vizeze aplicarea strategică a aspectelor de securitate națională, de la caz la caz, fără a afecta investițiile potențiale în industrie și în general încrederea investitorilor. Industria petrolieră este unul dintre cele mai importante motoare economice ale României, cu impact economic ridicat, iar investițiile în industrie trebuie stimulate în această perioadă. Prin urmare, cu viziune spre o economie românească puternică și durabilă, ROPEPCA invită Guvernul să revizuiască OUG 27/2020 în sensul asigurării interpretării neexcesive a cadrului legislativ al UE", conchide organizația.

viewscnt
Afla mai multe despre
reziliere acorduri petroliere securitate nationala
industria petroliera securitate nationala
ropepca omv petrom
investitii industria petroliera