Republica Cehă nu mai depinde de gazele naturale rusești după ce și-a redus radical importurile în ultimul an, de când Moscova a invadat Ucraina, informează duminică dpa.
Președintele rus Vladimir Putin a lăudat vineri gigantul gazelor naturale Gazprom, afirmând că grupul va prospera în ciuda încercărilor Occidentului de a-i reduce influența, pe măsură ce cererea de gaze va crește în Asia, transmite Reuters.
Europa se confruntă în continuare cu riscul unei reveniri a unor prețuri ridicate la gaze și a unui deficit de aprovizionare în iarna anului 2023/2024, în pofida faptului că prețurile angro pe bursele europene se situează în prezent cu mult sub nivelurile lor de dinainte de războiul din Ucraina, avertizează Comisia Europeană într-un document cu previziunile economice pentru acest an.
Compania Foraj Sonde Videle a semnat un contract-cadru de onshore drilling services cu OMV Petrom, în valoare de aproape 78 milioane dolari, cu o durată de 6 ani.
Exporturile de gaze naturale ale Rusiei au scăzut cu 25,1% în 2022, afectate de sancțiunile internaționale, iar declinul a fost doar parțial compensat de o creștere de 48% a livrărilor de gaze spre China, a anunțat vicepremierul rus Alexander Novak, informează AFP.
Fostul ministru al Energiei din Bulgaria, Alexander Nikolov, este urmărit penal de Procuratura de la Sofia, fiind acuzat de management defectuos exercitat intenționat și cu rea-credință în formă gravă, care ar fi dus la prejudicierea companiei de stat Bulgargaz, cel mai mare furnizor de gaze naturale de la sud de Dunăre, cu circa 45 milioane euro.
Războiul din Ucraina și sancțiunile UE împotriva Rusiei ce au urmat, scăderea producției interne de hidrocarburi și criza energetică au obligat OMV Petrom să-și intensifice semnificativ operațiunile de import de gaze naturale, țiței și carburanți, au declarat oficialii companiei la conferința de presă de prezentare a rezultatelor financiare pe 2022, răspunzând unor întrebări Profit.ro.
OMV Petrom, al doilea producător de gaze naturale al României, după compania de stat Romgaz, a devenit în mod detașat întâiul importator de gaze al țării în octombrie 2022, lună când a fost desemnat furnizor de ultimă instanță (FUI) de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), fiind astfel obligat să preia alimentarea tuturor clienților rămași, din diverse motive, fără furnizori concurențiali.
Exporturile de gaze Gazprom către Europa prin Ucraina au atins un minim istoric de 951,4 milioane de metri cubi în primele 30 de zile ale lunii ianuarie, scrie publicația rusă Vedomosti, citând cifrele Gazprom, conform The Guardian.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze naturale din România, riscă să ajungă în litigiu pe tema așa-numitei ″contribuții de solidaritate″ de 60% impusă de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut, în aplicarea unui Regulament UE adoptat în toamna lui 2022. Însă Fiscul și compania controlată de grupul austriac OMV se judecă și acum în instanțe, în mai multe procese, unele aflate pe rol de mulți ani de zile și cu mize de sute de milioane de lei, potrivit documentelor din dosare, analizate de Profit.ro.
Tranzitul de gaze rusești către Europa prin Ucraina a fost cu aproximativ 16% mai scăzut în ultima săptămână față de nivelurile anterioare, pe fondul vremii blânde din Europa, a declarat o sursă familiarizată cu datele, iar regiunea rămâne bine aprovizionată cu gaze din alte surse, transmite Reuters.
Ungaria a fost păclită de Rusia în privința prețului pe care ar fi trebuit să-l plătească pentru gazul rusesc, scrie cotidianul digital independent Nepszava, potrivit agenției EFE.
Producția de gaze naturale a Rusiei va scădea cu 12% în acest an, iar exporturile țării se vor diminua cu aproximativ un sfert, a declarat viceprim-ministrul rus Alexander Novak, citat de agenția de stat TASS și preluat de Wall Street Journal.
Viceprim-ministrul Alexander Novak a declarat că Rusia este pregătită să reia aprovizionarea cu gaze către Europa prin conducta Yamal-Europe, informează Reuters.
Planul președintelui Vladimir Putin de a face din Turcia un hub pentru gazul rusesc ar putea permite Moscovei să-și mascheze exporturile cu combustibil din alte surse, dar asta ar putea să nu fie suficient pentru a-i convinge pe europeni să cumpere, au spus analiști și surse citate de Reuters.
Energocom, furnizorul de stat de energie și gaze al Republicii Moldova, țară aflată într-o situație energetică dramatică, a semnat contracte de acces ca utilizator la sistemul național de transport al gazelor naturale al Bulgariei, de utilizare a punctului virtual de tranzacționare, precum și de achiziție de gaze naturale de echilibrare, cu operatorul de transport și sistem Bulgartransgaz.
Cantitățile de gaze naturale importate în România în luna august 2022, potrivit celor mai recente date ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), s-au redus aproape la jumătate față de aceeași lună a anului trecut, de la 4,37 la 2,27 milioane MWh, însă prețul mediu ponderat de achiziție a sărit literalmente în aer, crescând de 10,6 ori, de la 83,89 la 889,08 lei/MWh.
După cum a relatat Profit.ro, cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene nu au reușit să încheie acorduri bilaterale interguvernamentale între ele privind luarea de măsuri solidare de întrajutorare în caz de criză a gazelor, măsuri care pot merge până la sistarea furnizării gazelor către marii consumatori industriali dintr-una dintre țări pentru menținerea aprovizionării populației, IMM-urilor și serviciilor publice și sociale dintr-o alta, astfel încât Comisia Europeană a pregătit un proiect de reguli obligatorii de solidaritate care se vor aplica în astfel de situații de criză.
Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin să creeze un ”hub al gazelor” în Turcia, potrivit presei de stat ruse, citată de The Guardian.
Noile măsuri propuse de Uniunea Europeană pentru reducerea prețurilor energiei sunt insuficiente în absența reducerii cererii, potrivit unei analize Reuters. Europa se va confrunta cu prețuri extrem de ridicate și în 2023, iar estimările indică că statele din Est, printre care România, Ungaria și Cehia, vor plăti o factură anuală la energie echivalentă cu aproximativ 15% din PIB.
Luna trecută, Germania, cel mai mare consumator de gaze din Europa, s-a plâns că cei mai mulți dintre vecinii săi nu vor să încheie înțelegeri bilaterale de solidaritate, în principal pentru că nu vor să fie nevoiți să plătească compensații din bugetele lor naționale de stat către furnizorii care, în cazul semnării de acorduri de întrajutorare, vor fi obligați să redirecționeze către Germania cantități de gaze destinate contractual altor clienți, în situații de criză.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a demarat încă din vară demersuri juridice pregătitoare în vederea efectuării de importuri de gaze din alte surse decât Federația Rusă, va încheia miercuri în cadru oficial un memorandum cu gigantul petrolier al Azerbaidjanului, SOCAR, care deține drepturi atât la masivul zăcământ de gaze azer Shah Deniz, cât și la conductele ce formează Coridorul Sudic, prin care respectivele gaze ajung în Europa.
Președintele rus Vladimir Putin anunță, la un forum energetic, la Moscova, că Rusia poate livra în continuare gaze naturale Uniunii Europene (UE) prin gazoductul intact Nord Stream 2, relatează AFP.
Proceduri de rutină aplicate de ani de zile și care de regulă nu stârneau interes, le privim altfel astăzi, după șocul avariilor grave provocate de explozii submarine suspecte a fi fost provocate prin operațiuni de sabotaj de la gazoductul internațional Nord Stream 1. Acesta făcea legătura între imensele zăcăminte de gaze naturale ale Federației Ruse din Siberia și consumatorii din nord-vestul Europei și în prezent este complet scos din funcțiune, pe perioadă nedeterminată.