Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a crescut, ca serie brută, în primele cinci luni, cu 39,5%, față de perioada similară din 2021, atât cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 42,2%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
ANAF a scos la vânzare velierul Adornate, deținut de compania Grup Servicii Petroliere Logistic, o firmă a holdingului Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Prețul de la care ANAF vrea să pornească licitația este de 889.500 euro, o sumă care ar acoperi doar o parte din datoriile companiei către stat. Velierul, cu o lungime de 45 metri și o capacitate de până la 30 de persoane la bord, a reprezentat în trecut România la competiții internaționale destinate navelor cu pânze.
Compania românească Euro Gas Systems (EGS), printre principalii producători de echipamente de comprimare a gazelor naturale din regiune, a deschis un centru de service și instruire pentru clienții din Orientul Mijlociu și Africa în Emiratele Arabe Unite, în cadrul strategiei de creștere internațională.
Startup-ul american Tquila Automation, furnizor de servicii de consultanță în domeniul automatizării inteligente, cu UiPath printre parteneri, a deschis un centru global de servicii în București, de unde va deservi clienți din Europa și America de Nord.
Asocierea formată din Dataware Consulting (lider), Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR) și Aegeria Business Consulting a câștigat, din postura de unic ofertant, licitația organizată de Primăria Sectorului 6 pentru furnizarea unui sistem de supraveghere și monitorizare video pe teritoriul administrativ al Sectorului 6.
Grupul românesc specializat în servicii pentru industria energetică Adrem, controlat de Corneliu, Adrian și Andreia Bodea, un business antreprenorial vechi de 30 de ani cu rulaj anual de peste 200 milioane lei în 2020, conform celor mai recente date publice disponibile, a obținut finanțare de pe piața de capital din Polonia, printr-o emisiune de obligațiuni corporative.
Compania canadiană de petrol și gaze Trillion Energy International a semnat un contract de servicii de foraj marin cu GSP Offshore, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, pentru programul său de foraj în perimetrul SASB din apele turcești ale Mării Negre.
MedLife a înregistrat în primele trei luni ale anului 2022 o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 431 milioane lei, în creștere cu 28% față de primul trimestru din 2021.
Startup-ul Expert24.ro, un marketplace pentru prestatorii de servicii, lansat în 2018, vrea să să se extindă și pe piața din SUA.
Orange pregătește extinderea serviciilor bancare furnizate prin Orange Bank inclusiv în România.
Connections Consult a depus singura ofertă la o licitație organizată de Ministerul Justiției pentru achiziționarea de servicii de consultanță IT în vederea dezvoltării, testării și punerii în funcțiune a noului sistem de management al cauzelor ECRIS V, inclusiv servicii de instruire a personalului. Cu o durată de 20 de ani, contractul va fi finanțat din fonduri europene și a fost estimat la 40,01 milioane de lei, fără TVA.
Vard va construi la Brăila coca unui vas de întreținere a turbinelor eoliene, în cadrul unui contract semnat cu startup-ul norvegian din domeniul serviciilor maritime Norwind Offshore.
Cifra de afaceri a pieței serviciilor medicale private din România a crescut cu 11% față de 2019 și a fost cu 312% peste nivelul din 2011, ajungând la 15,4 miliarde de lei în 2020. Pentru 2021 analiștii KeysFin estimează depășirea pragului de 17 miliarde de lei, pe fondul procesului de testare și al cererii crescute de servicii din privat, în contextul direcționării eforturilor din spitalele publice către tratarea pacienților COVID-19.
Adopția tehnologiilor în zona medicală, cel puțin în ceea ce privește interacțiunea cu pacienții, este una lentă, medicii fiind destul de reticenți în a realiza consultații online. Și nu doar în România, ci peste tot în lume.
Amazon a cumpărat 83 de lansări de rachete, în ceea ce reprezintă cea mai mare achiziție comercială de acest tip din istorie. Gigantul american a semnat contracte cu trei companii diferite pentru a trimite pe orbită 3.236 de sateliți ai viitorului serviciu de internet prin satelit, Project Kuiper.
Amazon va cheltui câteva miliarde de dolari pentru a lansa în următorii ani sateliți care să furnizeze servicii de internet broadband. În decurs de cinci ani ar trebui să aibă loc 83 de lansări, iar „flota” de sateliți va concura cu cea a companiei SpaceX, scrie Wall Street Journal.
ANAF pregătește lansarea unui nou portal, care va introduce și servicii noi pentru utilizatori, potrivit unui document analizat de Profit.ro.
Tim Cook a anunțat că Apple are în prezent 785 de milioane de abonați, care plătesc pentru unul sau mai multe din serviciile oferite de companie în cadrul propriului ecosistem.
Comisia Europeană a aprobat preluarea companiei americane de servicii pentru clienți Kustomer de către Meta Platforms (fosta Facebook), dar cu condiții. Tranzacția a intrat în vizorul Comisiei după ce mai multe țări, printre care și România, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul asupra mediului concurențial în UE.
Fondul american de investiții Bain Capital poartă negocieri în vederea achiziției companiei franceze de servicii IT Inetum, cu operațiuni și în România, într-o tranzacție evaluată la peste 2 miliarde de dolari.
Domeniul serviciilor medicale se dezvoltă puternic, pe de-o parte pe fondul pandemiei, iar pe de altă parte ca urmare a creșterii longevității atât la nivel național, cât și în restul țărilor europene. Ce alte domenii vor cunoaște o creștere accelerată în următoarea perioadă?
Cum a arătat anul 2021 pentru industria turismului din România? Destinațiile interne au fost preferate în detrimentul celor externe, scumpirile și inflația se resimt și în buzunarele turiștilor, sejururile au devenit mai scurte, cel puțin în zona montană, în timp ce structurile de cazare neclasificate au proliferat în sezonul de vară, pe motiv că prețurile ar fi mai mici.
Noi trenduri și servicii își fac loc pe piața de e-commerce, pe măsură ce companiile din domeniu se tehnologizează din ce în ce mai mult. Cash-ul începe să dispară, la fel și produsele tradiționale de finanțare. Ce se mai întâmplă pe segmentul de comerț online și cum se dezvoltă serviciile de plată a explicat, la PROFIT NEWS TV, Alexandru Balaci, CEO Revo Technologies.
CRIF, companie italiană specializată în birouri de credit, informații de business și soluții digitale pentru afaceri, cumpără ICAP, cel mai mare grup de servicii B2B din Grecia, prezent și în România.
Facturile la energie termică livrată în sistem centralizat, gaze naturale, apă potabilă și canalizare, salubritate, iluminat public și transport public local de călători, care au în prezent statut legal de titluri executorii, ar putea să-și piardă această calitate, ceea ce înseamnă că executarea silită a celor cu restanțe la plată va deveni mai dificilă, nemaiputând fi demarată direct, ci doar după decizii în acest sens ale instanțelor de judecată.