Investitorii se tem, evident, că investițiile lor în active energetice din Ucraina vor ajunge ținte ale inamicului rus. Și totuși, aceste incertitudini par a putea fi compensate cu avantaje de negăsit în Occident, cum ar fi autorizațiile acordate pe repede înainte, costurile investiționale semnificativ mai mici, precum și șansa de a intra devreme pe piața ucraineană emergentă a energiei, cu un potențial de viitor extrem de promițător.
România, Slovacia și Polonia acordă vineri ajutoare de avarie de urgență sistemului energetic al Ucrainei, după cel mai agresiv atac cu rachete și drone al Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării vecine executat de la începutul războiului încoace, care a provocat distrugeri mai multor hidrocentrale, termocentrale, stații de transformare și linii electrice de transport și distribuție.
Statele Unite, principalul finanțator extern al Ucrainei, fac presiuni tot mai mari asupra regimului de la Kiev pentru ca acesta să întreprindă demersuri mai consistente de combatere a corupției guvernamentale.
Compania ucraineană de stat Ukrenergo, operatorul sistemului energetic național al țării vecine și omolog al Transelectricii din România, începe pe 2 noiembrie licitații zilnice pentru alocarea de capacitate de interconexiune pe granița dintre cele 2 state, pentru schimburi comerciale transfrontaliere de energie electrică, prima zi de livrare urmând să fie 3 noiembrie.
Presa ucraineană a scris anterior că, potrivit Curții de Conturi de la Kiev, Ukrenergo ar fi vândut energie electrică anul trecut unui trader de profil asociat cu influentul miliardar ucrainean Ihor Kolomoiski, United Energy LLC, deși compania respectivă s-ar fi aflat deja în încetare de plăți la momentul tranzacțiilor.
România și Polonia au acordat marți ajutoare de avarie masive sistemului energetic național al Ucrainei, care s-a confruntat cu o criză de aprovizionare, pe fondul consumului record determinat de caniculă, din cauza distrugerilor cauzate începând de toamna trecută de atacurile Rusiei unui număr mare de termocentrale și hidrocentrale.
România a acordat Ucrainei ajutor energetic de avarie în lunile august și septembrie ale acestui an, constând în livrări de electricitate menite să echilibreze tensiunea din rețeaua interconectată a Europei Continentale, care devenise oscilantă ca urmare a sincronizării de urgență la ea în martie a sistemelor energetice vecine din Ucraina și Republica Moldova, la mai puțin de o lună de la startul agresiunii militare a Rusiei.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a convenit cu Ucraina să schimbe destinația unei tranșe finale de împrumut, de 97,3 milioane de euro, acordat companiei de transport de energie electrică Ukrenergo, pentru a menține furnizarea de energie iarna viitoare, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Sistemul energetic național al Ucrainei și cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, funcționează de miercuri în sincronizare cu cele din Europa de Vest, administrate de operatorii de transport și sistem grupați în Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E), ai cărei membri sunt operatorii de profil din statele membre UE, plus cei din Albania, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Irlanda de Nord și Norvegia.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, continuă să funcționeze bine în regim de izolare, după ce autoritățile de la Kiev au decis să nu se reconecteze la sistemele vecine din Rusia și Belarus, după invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, iar întreg parcul ucrainean de producție de energie este în stare de funcționare, transmite operatorul de transport și sistem Ukrenergo, omologul Transelectricii românești.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, se va deconecta pentru 3 zile, în perioada 24-26 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Distribuitorul de stat ucrainean de energie Ukrenergo a fost vizat de alt atac cibernetic joi, în care a fost folosit un tip de virus diferit de cel care a afectat Ucraina marți, a anunțat vineri directorul interimar al companiei, relatează Reuters.