Deputații PSD refuză să ia în discuție modificarea OUG 114/2018, deși la finele lunii august amânaseră dezbaterea acestor modificări pentru doar o săptămână, respectiv pentru începerea noii sesiuni parlamentare. La ultima ședință a comisiei de buget, deputatul USR Claudiu Năsui a cerut din nou discutarea ordonanței, dar președintele social-democrat al comisiei a invocat în mod special, drept refuz al discutării actului, lipsa avizului primit de la comisia de cultură, condusă de un liberal.
Sfânta proprietate privată este un moft nu numai pentru fostul președinte Ion Iliescu, ci și pentru actualii aleși locali. Profitând de desele modificări ale legilor care reglementează exproprierea și de noua modă a creării spațiilor verzi și “regenerării urbane”, primarii și consiliile locale au declanșat o veritabilă cruciadă împotriva proprietății private, cu scopul, mai nou și declarat, de a “accesa fonduri europene”. Un deputat USR, Silviu Dehelean, a reacționat și a anunțat că va depune în această sesiune parlamentară un proiect de lege care să restabilească statutul excepțional al exproprierilor, care să nu se mai efectueze după bunul plac.
Cetățenii români din afara țării constituie un segment vital de electorat pentru USR-PLUS. Alianța a câștigat detașat alegerile europarlamentare din mai în diaspora, cu aproape 44% din voturi. În total, la europarlamentare au votat aproape 377.000 de români din străinătate. Pe de altă parte, doar circa 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro al Autorității Electorale Permanente pentru a-și exprima opțiunea la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Deputații PSD refuză să ia în discuție modificarea OUG 114/2018, deși la finele lunii august amânaseră dezbaterea acestor modificări pentru doar o săptămână, respectiv pentru începerea noii sesiuni parlamentare. Deputatul USR Claudiu Năsui a propus astăzi, în comisia de buget, discutarea ordonanței, dar voturile opoziției nu au reușit să le depășească pe cele ale PSD, care s-a împotrivit, în condițiile în care UDMR s-a abținut.
Dan Barna a fost ales președinte al USR pentru un nou mandat obținând 65.75% din voturi în cadrul scrutinului intern desfășurat online în perioada 1-5 septembrie.
USR propune ca impozitele și redevențele care ar urma să fie colectate de stat de pe urma eventualei exploatări comerciale a zăcămintelor românești de gaze naturale din Marea Neagră să fie distribuite către conturile individuale ale românilor participanți la fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), oarecum pe model norvegian.
Consiliul Național al PLUS a finalizat procedura de vot pentru Protocolul de Alianță politică cu USR, anunță sîmbătă seară, pe Facebook, liderul PLUS Dacian Cioloș. Și Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a votat, sâmbătă, continuarea alianței cu PLUS cu obiectivul de a oferi României o alternativă politică reală, conform liderului USR, Dan Barna.
Liderul USR Dan Barna a fost desemnat candidatul comun la prezidențiale al Alianței 2020 USR PLUS, iar Dacian Cioloș va fi candidatul la funcția de prim-ministru, anunță G4Media, citând surse participante la negocierile dintre cele două partide. Totodată, liderul PLUS, Dacian Cioloș, a fost desemnat candidatul Alianței la funcția de prim-ministru.
Liderul USR Dan Barna a fost desemnat sâmbătă, la Congres, candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Barna a obținut 324 de voturi. Ceilallți aspiranți la acest statut au fost Mihai Goțiu (134 de voturi), Dumitru Stanca (5 voturi) și Dragoș Dinulescu (3 voturi).
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, vineri seara, într-o emisiune la TVR 1, că alianța USR-PLUS își dorește „categoric” să îl învingă pe Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din toamnă. Barna a spus, de asemenea, că trebuie accentuată integrarea cu PLUS, fiind două partide cu „culturi organizaționale diferite”, partidul condus de Dacian Cioloș având „o structură mai ierarhică”.
Adoptarea noului proiect de lege anti-fumat al USR, avansat recent în Parlament, nu numai că ar conduce la scoaterea în ilegalitate a producătorilor și distribuitorilor de tutun, dar ar avea și victime colaterale, precum cultele religioase sau simplii fumători, care în baza acestui act pot fi amendați, de exemplu, pentru arderea tămâii, respectiv pentru fumarea sau oferirea unei țigări în public. Cel puțin acesta este rezultatul unei analize juridice.
PNL a obținut 10 mandate de europarlamentar, PSD - 9 mandate, Alianța 2020 USR-PLUS - opt mandate, în timp ce PRO România, PMP și UDMR vor avea câte doi europarlamentari, arată rezultatele finale anunțate de Biroul Electoral Central (BEC).
Până zilele trecute, se putea spune că liberalii din România erau sublimi, dar lipseau cu desăvârșire. Sau că, cel mult, încăpeau într-un microbuz. Declarația liderului PNL, Ludovic Orban, referitoare la eliminarea scutirii la impozitare a angajaților din IT a renăscut parcă spiritul liberal, cel puțin pe rețelele de socializare. Unii l-au acuzat pe liderul PNL de iliberalism, de socialism chiar, alții l-au apărat, prezentându-l drept ultim apărător al cotei unice.
Deputatul USR Cătălin Drulă răspunde afirmațiilor liderului PNL Ludovic Orban privind eliminarea facilităților fiscale pentru IT-iști spunând că aceasta ar fi o imensă prostie, care ar genera emigrarea mai multor spcialiști în IT și ar lovi în competitivitatea acestei industrii, relatează News.ro.
PNL, USR și PMP au anunțat că vor susține împreună pe liberala Raluca Turcan pentru șefia Cemerei Deputaților, după ce inițial anunțaseră candidați diferiți pentru postul vacantat după condamnarea lui Liviu Dragnea. O participare comună a celor două formațiuni politice într-un nou guvern non-PSD care s-ar putea forma prin căderea Cabinetului Dăncilă, în urma unei moțiuni de cenzură, nu este însă de așteptat, fiind respinsă de liderul USR, Dan Barna, care a arătat că va oferi doar susținere parlamentară, în anumite condiții, dacă PNL își va asuma guvernarea. O perspectivă îndepărtată este prezentată de acesta și pentru organizarea de alegeri anticipate.
Alianța 2020 USR PLUS a "câștigat" alegerile europarlamentare în China și în Coreea de Nord, în timp ce PSD s-a clasat pe ultimul loc sau, în cazul Coreei de Nord, nu a obținut niciun vot.
Rezultatele provizorii la alegerile europarlamentare de duminică, indică în Capitală un scor de 41,1% pentru Alianța 2020 USR PLUS.
PNL se situează pe primul loc la alegerile europarlamentare, după numărarea voturilor exprimate în 18.612 sectii de votare din țară, reprezentând 99.31% din total, conform rezultatelor provizorii. Alianța 2020 USR PLUS este câștigător detașat la votul din străinătate, după numărarea voturilor din peste 50% din secții și în condițiile în care votul în diaspora nu s-a încheiat..
PSD și PNL au obținut ambele câte 25,8% dintre voturile exprimate la scrutinul pentru Parlamentul European de duminică, Alianța 2020 USR PLUS obținând 23,9%, potrivit rezultatelor exit poll-ului CURS-Avangarde.
Liderul Alianței 2020 USR-PLUS Dacian Cioloș susține că liderilor PSD li s-a urcat puterea la cap și că s-a ajuns la ridicarea oamenilor de pe stradă pentru a provoca, astfel încât să se justifice ulterior intervenția în forță a jandarmilor.
Fostul premier tehnocrat și comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș, numărul unu de pe lista de candidați la europarlamentare a alianței USR-PLUS, a încasat anul trecut venituri în valoare totală de 20.369 euro din prestarea de servicii de consultanță către Banca Mondială, potrivit declarației sale de avere.
Judecătorii au respins inițial cererea partidului de acordare a personalității juridice și de înscriere în Registrul Partidelor Politice, considerând că programul acestuia e susceptibil de încălcare a ordinii de drept, incitare la violență publică și nerespectare a Constituției.
USR și PLUS pot candida împreună la alegerile europarlamentare, după ce ICCJ le-a admis vineri seară contestația la decizia BEC care interzicea participarea alianței celor două partide la scrutin.
Înscrierea alianței electorale Alianța 2020 USR - PLUS pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost respinsă de Biroul Electoral Central.
Senatorii grupurilor PNL și USR au părăsit, miercuri, lucrările Senatului în semn de protest față de aprobarea în mod tacit, fără dezbatere și fără nicio modificare, prin urmare, a Ordonanței de Urgență 114/ 2018, care introduce taxe în domeniul bancar, energetic și de telcomunicații. Comisia de buget-finanțe din Senat a amânat, marți, la cererea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, întocmirea unui raport pentru OUG 114 și ordonanța are termen de adoptare tacită în Senat data de vineri, 1 martie. Teodorovici a susținut că Guvernul discută acum pentru fiecare domeniu, astfel încât să stabilească dacă se impun modificări.