Un tribunal italian, sesizat de către un cetățean care se opune vaccinării împotriva covid-19, a dispus să se analizeze în laborator vaccinuri cu ARN mesager (ARNm), anunță sâmbătă avocata reclamantului, relatează AFP.
Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieți, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a precizat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), conform DPA.
După investiții de circa 14 milioane euro în ultimii 4 ani, Institutul Cantacuzino trebuie să investească 200 milioane euro pentru construirea unei hale unde va putea produce și vaccinul antigripal. Un document oficial al Ministerului Apărării Naționale (MApN), în subordinea căruia se află institutul, arată însă că termenul de construire a noii fabrici este 2025 și abia după această dată va putea fi produs vaccinul. Directorul institutului declara însă în 2020 că vaccinul gripal ar putea fi produs în 2021, în timp ce fostul premier Cîțu susținea că a propus Comisiei Europene ca la Cantacuzino să fie produs chiar vaccin împotriva Covid-19.
Până la finele lunii iunie, anul curent, aproximativ 2,9 milioane doze de vaccin împotriva Covid-19, de la producătorii Pfizer, Moderna și AstraZeneca, au expirat în depozite și urmează a fi distruse conform reglementărilor în vigoare, conform datelor oficiale consultate de Profit.ro. România a donat și vândut până acum 5,7 milioane doze de vaccin, dar încearcă, alături de Polonia, să negocieze cu Comisia Europeană scăderea numărului de doze rămase de livrat.
Danemarca intenționează să administreze a patra doză de vaccin anti-COVID, în toamnă, persoanelor cu vârsta peste 50 de ani, a declarat premierul danez Mette Frederiksen, după ce a anunțat o strategie menită să reducă răspândirea bolii în următoarele luni, relatează Reuters.
Doza a patra de vaccin împotriva COVID-19 va putea fi administrată la cerere în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie din România începând cu data de 16 mai, anunță Ministerul Sănătății. Doza a patra poate fi făcută în România, deocamdată, doar cu vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer BioNTech.
Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 se închid în Sectorul 4, ca urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 373 din 14 aprilie, a anunțat primarul Daniel Băluță.
Doza a patra de vaccin împotriva COVID-19 va putea fi administrată la cerere în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie din România începând cu data de 16 mai, anunță Ministerul Sănătății. Doza a patra poate fi făcută în România, deocamdată, doar cu vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer BioNTech.
Polonia nu are niciun ”motiv coerent” să invoce forța majoră într-un contract existent pentru a nu mai plăti mai multe vaccinuri împotriva Covid-19 de la Pfizer, a declarat un oficial al Comisiei Europene pentru Reuters.
Pentru vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate de România în perioada 2020–2022, România a achitat până acum aproape 1,4 miliarde de lei, dar mai are de achitat peste 4,6 miliarde lei constând în facturi restante și doze care urmează a fi livrate în 2022 și 2023.
România donează 1,1 milioane de doze de vaccin AstraZeneca pentru Pakistan, Bangladesh, Algeria și Libia, anunță Ministerul Sănătății.
Perioada de valabilitate relativ scurtă a vaccinului COVID-19 produs de AstraZeneca complică inocularea în cele mai sărace state ale lumii, potrivit oficialilor și documentelor interne ale Organizației Mondiale a Sănătății, analizate de Reuters.
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc și-a îmbunătățit estimările privind vânzările de vaccinuri Covid-19 în 2022, până la 32 miliarde de dolari, de la 31 de miliarde de dolari anterior, adăugând că se așteaptă să strângă alte 22 de miliarde de dolari de pe urma vânzării tratamentului său oral paxlovid împotriva COVID-19, informează Reuters.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, duminică, faptul că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate aproximativ 7.400 de persoane, din care doar circa o mie cu prima doză.
Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, sâmbătă, că 13.006 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 2.270 cu prima doză sau cu serul Johnso n&Johnson.
Germania, a cărei rată de vaccinare împotriva noului coronavirus este mai mică decât în alte țări occidentale, se confruntă de câteva săptămâni și cu o scădere a ritmului de administrare a serurilor anti-COVID-19, informează DPA.
Tinerii care s-au vaccinat repede anti-Covid sunt acum „curcanii dintr-o farsă”, a acuzat o agenție de turism belgiană care organizează vacanțe pentru adolescenți, scrie La Libre Belgique.
Mecanismul internațional Covax, menit să promoveze accesul la vaccinuri împotriva Covid-19 în țările sărace, a ajuns, sâmbătă, la "un prim miliard” de doze distribuite.
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană și-a exprimat marți îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19 și a spus că în prezent nu există date care să susțină această abordare, în timp ce caută mai multe informații despre varianta Omicron, care se răspândește rapid, transmite Reuters.
Acțiunile producătorul american de vaccinuri Novavax se apreciază puternic în tranzacțiile premarket, după ce compania a anunțat că a obținut aprobarea pentru comercializarea vaccinului său anti-Covid în Uniunea Europeană.
Peste 31.000 de doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca au sosit luni în România. Până acum, țara noastră a recepționat peste 3,37 de milioane de doze de vaccin Vaxzevria și a utilizat un sfert. Țara noastră a primit până la acest moment aproape 28,5 milioane de doze de vaccin de la companiile Pfizer/ BioNtech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson, dintre care a folosit puțin peste jumătate, conform datelor furnizate HotNews.ro.
Comitetul coordonare a vaccinării a anunțat că 26.382 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 4.015 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson. De asemenea, 12.716 persoane au făcut doza 3 de vaccin.
China a vaccinat împotriva Covid-19 82,5% din populația sa de 1,41 de miliarde de persoane, a declarat sâmbătă un oficial din sectorul sănătății, transmite Reuters.
Comitetul coordonare a vaccinării a anunțat că sâmbătă 38.517 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 5.936 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson. De asemenea, 19.622 persoane au făcut doza 3 de vaccin.