Dacia folosește cea mai agresivă armă de vânzări, creșterea prețului, într-un context extrem de favorabil, pentru a specula cererea extraordinar de mare pentru modelul electric Spring.
Piața de autoturisme din Europa a continuat să scadă și în luna mai, pentru a 11-a lună consecutivă, din cauza crizei de semiconductori, iar România continuă să facă notă discordantă, raportând, după cinci luni, cea mai mare creștere de pe continent. De asemenea, Dacia este una dintre puținele mărci cu rezultate pozitive.
Luna trecută, reprezentanți ai Apple Inc. s-au întâlnit cu autoritățile române, discuțiile abordând și lansarea unui Centru de cercetare - dezvoltare, după modelul celor din Marea Britanie, Germania, Israel și Franța.
Vânzările Jumbo în România au continuat să scadă în mai, pentru a cincea lună consecutivă, rețeaua locală de magazine înregistrând cea mai slabă performanță la nivelul grupului.
Înmatriculările de autovehicule din România au crescut și în luna mai, cu aproape 15 procente, segmentul de autoturisme, cel mai consistent, având o creștere și mai mare, de peste 24%.
Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, proprietarul Brico Dépôt, și-a majorat vânzările în România în primul trimestru al anului fiscal curent, pe fondul cererii robuste.
Vânzările filialei Gazprom din România, Nis Petrol România SRL, s-au majorat în primul trimestru al acestui an de 2,5 ori comparativ cu perioada similară a anului trecut în pofida tensiunilor geopolitice și sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană de la declanșarea războiului din Ucraina pe 24 februarie. Ca urmare a acestor creșteri, România a devenit cea de-a doua piață externă de desfacere a grupului sârbesc NIS Petrol, controlat de Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat Gazprom, după Bosnia-Herțegovina. Peste 21% din veniturile obținute din vânzarea țițeiului și produsele petroliere comercializate în afara Serbiei de grupul NIS Petrol provin din România.
Vânzările de pesticide au coborât, în România, cu circa 22% în perioada 2011-2020, printre cele mai mari scăderi din UE, relevă o analiză Eurostat.
Vânzările de carburanți ale grupului maghiar MOL în România au scăzut în primul trimestru al acestui an cu 5 mii tone față de același trimestru al anului trecut, an în care compania a înregistrat vânzări și venituri record pe piața română.
Poșta Română a încheiat un parteneriat cu Auchan pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale din țară.
Retailerul grec de jucării Jumbo și-a revizuit planurile de extindere în România și va deschide un singur hipermarket pe piața locală în acest an, în contextul în care se confruntă cu condiții de piață dificile, inclusiv pe fondul problemelor de aprovizionare și al inflației ridicate, care afectează cererea.
Modelul electric Dacia Spring s-a vândut în 5.000 de exemplare, după cum anunță productorul român. În Europa, sunt aproape 40.000 de unități Spring, înmatriculate.
Marca japoneză Mazda a înregistrat un nou record de vânzări pe piața din România, cu aproape 2.800 de unități vândute, în anul fiscal încheiat la 31 martie.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M va închide 240 de magazine la nivel global, inclusiv ca efect al sistării operațiunilor din Rusia, Belarus și Ucraina, pe fondul războiului.
Piața de autovehicule din România și-a continuat creșterea în 2022 și în martie, după cum arată datele DRPCIV, analizate de Profit.ro. Segmentul de autoturisme, cel mai mare, a avut un avans impresionant, pe fondul demarării Programului Rabla.
Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, proprietarul Brico Dépôt, și-a majorat consistent vânzările în România în anul fiscal încheiat pe 31 ianuarie, piața locală consemnând al doilea cel mai rapid avans la nivelul grupului.
Vânzările Jumbo în România au scăzut cu o cincime în primele două luni ale anului, pe fondul restricțiilor de acces în magazine, piața locală subperformând evoluției la nivel de grup. În pofida declinului, retailerul grec de jucării își menține planurile de investiții, două noi hipermarketuri urmând să fie deschise în România până la finele anului.
Retailerul francez Carrefour va lansa în România mai multe magazine ce vor fi deschise în benzinării Rompetrol, o nișă inițiată, recent, de un alt retailer francez, Auchan, în stațiile OMV Petrom, au transmis pentru Profit.ro surse apropiate operațiunii.
Piața auto din România continuă să crească în raport cu anul trecut, chiar dacă nivelul rămâne redus, raportat la anul 2020 și la lunile de vârf din 2021. În februarie, revenirea pieței a adus un avans de 25% la autoturisme și 15,34% pe toate segmentele.
Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut, la aproape 2,36 miliarde de euro, în pofida unei performanței slabe în ultimul trimestru, pe fondul restricțiilor de acces în marile centre comerciale.
Grupul maghiar MOL a înregistrat anul trecut un volum record de vânzări de carburanți în România, cu aproximativ 5% superior recordului istoric precedent, înregistrat în 2019. Explicație: pe lângă aprecierea cererii ca urmare a revenirii economice, cea mai mare rafinărie autohtonă, Petromidia, operată de Rompetrol, a fost închisă în trimestrul al treilea, trimestrul cu cele mai mari vânzări din istoria grupului MOL în România.
Gigantul din industria alimentară Nestle, cel mai mare jucător de profil la nivel global, a consemnat o creștere organică de 10,5% în România anul trecut, pe fondul cererii puternice pentru cafea și hrană pentru animalele de companie.
Piața auto din România a înregistrat o creștere substanțială în luna ianuarie a acestui an, comparativ cu anul anterior. A fost o veste bună, care a dat un semnal important atât jucătorilor din piață, cât și cumpărătorilor. Dacă privim situația pe ansamblul ei, putem observa că situația este mai puțin bună decât pare.
BMW a început să-și dezvolte afacerile din România cu foarte mulți ani în urmă, cu ajutorul unei rețele locale de distribuitori. Showroom-urile dezvoltate de Michael Schmidt au fost primele deschise în România și sunt și astăzi cele mai multe din rețea. Din 2007, odată cu intrarea noastră în UE, BMW a preluat oficial importurile pe piața locală, înființând propria reprezentanță. Din 2019, director general al BMW România este Josef Reiter, un veteran al companiei, cu 25 de ani de carieră în cadrul grupului. În ultimii cinci ani înainte de a veni în România, el a condus divizia BMW Global Web, unde a coordonat platforma de comunicare și marketing on-line a grupului, contribuind la transformarea acesteia într-o platformă de vânzări online. A mai fost și area manager în Austria, director de vânzări în Coreea de Sud, dar și director general al filialelor din Slovacia și Cehia. Printre performanțele sale în România se numără egalarea rivalilor de la Mercedes-Benz, care se aflau de foarte mult timp pe primul loc în vânzările premium din România. Anul trecut, BMW și Mercedes au înmatriculat exact 3.275 de unități, fiecare, însă creșterea BMW a fost mult mai mare, 15%, față de 10, cea a Mercedes. Am reușit să aflăm de la Josef Reiter care a fost secretul acestei reușite și cum vede piața auto din România, în această perioadă de criză.
România marchează o premieră istorică pe piața de automobile noi, unde automobilele cu propulsie hibrid au devenit oficial a doua cea mai mare categorie de automobile noi, după cele propulsate cu motor cu combustie pe benzină.