

În vămi de frontieră, dar și de interior s-au format în ultimele ore cozi de TIR-uri, potrivit informațiilor Profit.ro, în contextul în care angajații Autorității Vamale Române (AVR) controlează totul amănunțit, un exces de zel care reprezintă un protest față de proiectul recent publicat al Legii slarizării unitare. Concomitent, angajații din administrații fiscale ale ANAF au ieșit la proteste spontane, după ce primele astfel de proteste au apărut în cursul dimineții la Trezorerie.
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților a început demersurile de strângere de semnături pentru declanșarea grevei generale.
Angajații din Sănătate au ieșit și ei astăzi să protesteze împotriva prevederilor noii legi a salarizării.
Angajați ai ANAF au ieșit și ei astăzi la protest spontan și s-au alăturat astfel acțiunilor similare declanșate anterior, în cursul dimineții, de personalul unităților Trezoreriei. Potrivit informațiilor primite de Profit.ro, angajații AJFP Brăila sunt cei care au declanșat acum proteste, urmați de Ilfov, Mureș și alte administrații fiscale. Acțiunile sunt separate de cele ale sindicatelor, care au declanșat deja propriile acțiuni. Unul dintre sindicatele din Finanțe avertizează chiar că dacă nu sunt respectate angajamentle asumate în trecut de autorități, de a avea o grilă separată pentru angajații din finanțe, "data de 4 iunie 2026 va deveni inceputul zilelor fara finante in Romania'.
O parte dintre angajații Trezoreriei Municipiului București au declanșat astăzi un protest spontan în clădirea instituției, nemulțumiți de proiectul pentru noua lege a salarizării, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. La acest moment, protestează, din informațiile Profit.ro, angajați ai Trezoreriei PMB și angajați ai Trezoreriei Sector 2.
Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă la nivelul Autorității Vamale Române, anunță declanșarea, începând de joi, a unor acțiuni de protest de către angajații acestei instituții și ai structurilor vamale subordonate.
ANAF anunță că tentativele de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, continuă.
Inspectorii antifraudă de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Structura Centrală (D.C.I.C.C.) au efectuat controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană.
Românii care vor să își completeze anii de cotizare pentru pensie vor avea de suportat costuri mai mari începând cu 1 iulie 2026.
Deficitul bugetar s-a situat în primele patru luni din acest an la 1,17% din PIB, 23,95 miliarde lei, în scădere de la 2,92% din PIB, 55,97 miliarde lei, în primele patru luni ale anului trecut, anunță acum Ministerul Finanțelor. Aceasta este una dintre cele mai ample ajustări bugetare din ultimii ani, în contextul în care România este în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene, cu care are încheiat un acord pentru diminuarea deficitului, cu o țintă de 6,2% cash (6% ESA) anul acesta.
Salariile din administrația publică și din învățământ au scăzut nominal în martie 2026 față de martie 2025, deși salariul mediu net pe economie a continuat să crească. Datele analizate de Profit.ro arată o schimbare de direcție în zona bugetară, după anul în care veniturile din sectorul public au fost înghețate sau plafonate prin măsurile administrative adoptate pentru limitarea cheltuielilor statului.
Sporul pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nu va mai fi pierdut de către funcționarii din instituții, chiar dacă termenul de implementare a acestopr proiecte este depășit. Sporul pentru personalul din instituții și autorități publice este de 40% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.
Premiile de performanță de 10-20% din salariu, prevăzute în noul proiect de lege a salarizării în sectorul bugetar, vor fi acordate anul următor doar pentru două categorii de bugetari, angajaților din sectorul Educație și celor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Guvernul a pregătit abrogarea prin proiect de lege a diurnelor care se acordă judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu.
Un director general din administrația publică va avea un coeficient de salarizare de 2,51, pornind astfel cu un salariu de bază lunar de 10.291 lei.
Premierul României va avea un coeficient de salarizare de 7,50 (față de 7 în varianta redactată luna trecută), pornind astfel cu un salariu de bază lunar similar președinților celor două camere ale Parlamentului.
Președintele României va avea cel mai mare coeficient de salarizare dintre bugetari, respectiv 8 (față de 12 astăzi), pornind astfel cu un salariu de bază lunar de 32.800 lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro