ANAF: 16 decembrie, termen limită pentru depunerea documentației în vederea acordării unor facilități fiscale

ANAF: 16 decembrie, termen limită pentru depunerea documentației în vederea acordării unor facilități fiscale
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 dec 2019

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a reamintit tuturor contribuabililor, care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 decembrie 2018, că pot beneficia, în condițiile reglementate de Ordonanța de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilități fiscale, iar 16 decembrie este termenul limită pentru depunerea documentației.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Una dintre facilități este anularea obligațiilor bugetare accesorii, reglementată de Cap. II din actul normativ menționat.

În vederea accesării acestei facilități fiscale,  contribuabilii  trebuie să achite, până în 16 decembrie inclusiv, obligațiile bugetare principale cu scadențe până la 31 decembrie 2018, precum și obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie și 16 decembrie.

A murit actorul Danny Aiello CITEȘTE ȘI A murit actorul Danny Aiello

”În acest sens, este obligatoriu să fie depusă o cerere de anulare a obligațiilor de plată accesorii la organele fiscale competente, până la data de 16.12.2019, inclusiv. Cererile pot fi depuse și prin intermediul serviciului  ”Spațiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile ANAF”, se arată în comunicat.

ANAF a informat că, până la data de 12 decembrie, au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii un număr de 55.376 contribuabili, care înregistrează obligații bugetare restante în valoare de 1,72 miliarde lei.

Dacă aceste sume vor fi achitate până la data de 16 decembrie, inclusiv, contribuabilii vor beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii, în cuantum de 820  milioane lei.

În situația în care contribuabilii nu îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de facilități fiscale, ANAF va relua de îndată măsurile de executare silită corespunzătoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf facilitati
anaf anulare accesorii
anaf restante bugetare