Călin Popescu Tăriceanu, achitat de ICCJ în dosarul în care este acuzat de către DNA de mărturie mincinoasă

Călin Popescu Tăriceanu, achitat de ICCJ în dosarul în care este acuzat de către DNA de mărturie mincinoasă
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2018

Magistrații instanței supreme au dispus, marți, achitarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă și în care DNA ceruse o pedeapsă de trei ani de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, scrie News.ro.

La ultimul termen al priocesului, procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru președintele Senatului.

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce, pe 10 februarie, instanța a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile și excepțiile formulate de președintele Senatului. În acest dosar, fusese audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Șerban Mihăilescu a dat o declarație de martor în urma căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta și-a schimbat depoziția dată în timpul urmăririi penale.    

Peste trei sferturi dintre polonezi nu au în vedere să plece din țară pentru un loc de muncă CITEȘTE ȘI Peste trei sferturi dintre polonezi nu au în vedere să plece din țară pentru un loc de muncă

Dosarul a fost trimis instanței în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Brașov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a mințit în declarațiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din Pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care sunt judecați prințul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic.

Alături de președintele Senatului a fost trimis în judecată și Dorin Marian, fost șef al Administrației Prezidențiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declarația luată sub jurământ, "a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpați din dosar". Astfel, președintele Senatului este acuzat că a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) și nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susțin procurorii DNA, președintele Senatului a făcut declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic și Remus Truică, și nu a spus nimic despre întâlnirile și discuțiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacționarea terenurilor din Snagov și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

Președintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie 2017, când le-a spus magistraților instanței supreme că a încetat relațiile de consultanță politică cu Tal Silberstein și Dan Andronic în 2008, când aceștia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 și 2014, doar pentru a discuta politică.

Tăriceanu a spus că nu a mințit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacționarea terenurilor Fermei Băneasa și a Pădurii Snagov, iar prințul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acțiunilor sale și după ce aflase că folosește în public față de el epitetul "bastard”.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prințul Paul și alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz, Agavi Moshe, Marius Marcovici și jurnalistul Dan Andronic, au fost trimiși în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa și a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

viewscnt
Afla mai multe despre
tariceanu
achitat
dna