Ciucă confirmă Profit.ro - Nu exclude o nouă înghețare a angajărilor la stat

Ciucă confirmă Profit.ro - Nu exclude o nouă înghețare a angajărilor la stat
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 apr 2023

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre sistarea angajărilor la stat, că dacă în urma analizei de acum pe care o vor face la Guvern, vor ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o vor discuta în coaliție și o vor asuma și la nivel guvernamental. Șeful Executivului a precizat că în anul 2022 discutăm de o diferență de locuri de muncă în plus, la nivelul instituțiilor statului, de aproximativ 17.774 posturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Toate acestea s-au întâmplat prin angajările care s-au făcut la  nivelul Ministerului Educației, am discutat despre programul Creșe și Grădinițe și a fost nevoie să încadrăm cu personal. La nivelul Ministerului afaceriloir Interne, peste 5.000 de angajați (..) discutăm de Ministerul Fondurilor europene, pentru că a trebuit să ne mărim aparatul administrativ, să fim în măsură să gestionăm fondurile alocate României și s-a dovedit că a fost o măsură bună pentru că am reușit să absorbim 11,3 miliarde de euro și desigur la celelalte ministere, doar că cifrele au fost mici.

FOTO Ambasadoarea SUA - Mesaj către Ciucă după anunțul Profit.ro că americanii de la BSOG au atacat în instanță suprataxa de solidaritate CITEȘTE ȘI FOTO Ambasadoarea SUA - Mesaj către Ciucă după anunțul Profit.ro că americanii de la BSOG au atacat în instanță suprataxa de solidaritate

Totodată, a fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituții, lăsând totuși posibilitatea ca în funcție de nevoi, prin memorandum, pentru că așa s-au angajat acele funcții, să crească angajările în anumite ministere”, a explicat șeful Executivului majorarea numărului angajaților la stat.

Premierul a mai spus: ”Dacă în urma analizei de acum pe care o vom face la Guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliție și o asumăm și la nivel guvernamental.

Profit.ro a anunțat recent că Ministerul Finanțelor pregătește propuneri de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare neesențiale cu 20 de miliarde de lei în acest an, în contextul unor venituri la buget ușor sub așteptări în primul trimestru al acestui an.

Profit.ro a anunțat în martie, citând surse apropiate situației, că veniturile la buget pentru primele două luni ale anului sunt cu aproximativ 5% sub nivelul programat de către Guvern.

Profit.ro a anunțat totodată că Banca Națională a României (BNR) a notificat autoritățile că trebuie să recupereze 2,3 miliarde de lei, reprezentând vărsăminte efectuate din veniturile sale nete.

Ministrul Finanțelor a precizat pentru Profit.ro că nu vor fi tăieri de cheltuieli la investiții sau de la pachetul social și economic.

"Am avut o analiză asupra primului trimestru și decizia este că este nevoie de o serie de ajustări inclusiv pe cheltuielile bugetare, mai ales cele neesențiale. Am cerut colegilor din Finanțe să vină cu un plan de propuneri de măsuri privind reducerea cu circa 20 de miliarde de lei a cheltuielilor. Nu vor fi pe investiții sau pe pachetul social și economic", a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor.

Surse apropiate situației au declarat pentru Profit.ro că pe listă este blocarea din nou a angajărilor la stat, dar și introducerea unor limite lunare, aprobate de către Guvern, pentru cheltuielile ordonatorilor de credite. Astfel, instituțiile nu vor mai putea cheltui pe lună mai mult decât le permite Executivul.

Guvernul a împrumutat 71 miliarde de lei în primele trei luni, 45% din cât a anunțat că are nevoie pentru întreg anul CITEȘTE ȘI Guvernul a împrumutat 71 miliarde de lei în primele trei luni, 45% din cât a anunțat că are nevoie pentru întreg anul

Posibil să fie decisă și interzicerea cumulului pensie-salariu, cu oprirea creșterilor de salarii în sistemul bugetar.

Astfel, potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro, blocarea angajărilor la stat este una dintre măsurile aflate în pregătire, în contextul în care, așa cum a anunțat Profit.ro în decembrie, Guvernul a dat liber la încadrări, dar cu intenția de a reevalua această decizie în funcție de evoluția bugetului în 2023. Înghețarea angajărilor în sectorul public, cu unele excepții, aprobate de către Guvern, a mai fost în vigoare și anul trecut.

De asemenea, o măsură de limitare a cheltuielilor bugetare este și introducerea unor limite lunare de cheltuieli ale ordonatorilor de credite. Cu alte cuvinte, ordonatorii de credite - ministere, agenții etc - vor avea limite lunare de cheltuieli impuse de către Guvern, ceea ce înseamnă că vor fi restricționate strict alte cheltuieli decât cele curente, cum sunt salariile.

O măsură cu impact bugetar redus, dar importantă ca semnal de poziționare a statului, ar urma să fie și reducerea numărului de posturi și indemnizațiile în consiliile de administrație ale companiilor de stat. În acest caz, impactul bugetar ar fi mic și probabil negativ în acest an, în măsura în care statul s-ar putea să încaseze mai puțin din impozit și eventuale contribuții aferente indemnizațiilor, cu un potențial impact pozitiv pe dividende anul următor.

Guvernul are în subordine 206 de companii, iar autoritățile locale alte 957, potrivit celor mai recente date disponibile. Nu este clar în ce măsură propunerile pregătite de Finanțe ar afecta companiile din subordinea autorităților locale.

DOCUMENT Revine sancționarea dură a activităților de producție, comerț, servicii fără documente justificative. Este vizat și comerțul online. Amenzi, confiscare și suspendare de activitate la decizia ANAF, AVR, Poliție, Jandarmerie CITEȘTE ȘI DOCUMENT Revine sancționarea dură a activităților de producție, comerț, servicii fără documente justificative. Este vizat și comerțul online. Amenzi, confiscare și suspendare de activitate la decizia ANAF, AVR, Poliție, Jandarmerie

Măsuri de creștere a veniturilor

Planul mai amplu al autorităților nu include doar limitarea cheltuielilor, ci și unele măsuri de majorare a veniturilor, însă acestea, deși vor aduce bani la buget, nu vor avea un impact de amploarea planului de reducere a cheltuielilor.

Astfel, Ministerul Finanțelor a prezentat recent un proiect, anunțat în premieră de Profit.ro, care prevede că mecanismele de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în special cel de eșalonare simplificată, vor fi modificate substanțial. Proiectul vizează în principal excluderea restanțelor din accize de la eșalonare, atât simplificată, cât și clasică, precum și eliminarea de la eșalonarea simplificată a restanțelor rezultate din stopaj la sursă (preponderent contribuțiile sociale) și din taxe neachitate pentru jocuri de noroc. De asemenea, proiectul prevede majorarea dobânzii pentru eșalonarea simplificată de la 0,01% pe zi în prezent (3,64% pe an) la dobânda standard a ANAF de 0,02% pe zi (7,3% pe an).

Situația veniturilor

Profit.ro a anunțat în martie, citând surse apropiate situației, că veniturile la buget pentru primele două luni ale anului sunt cu aproximativ 5% sub nivelul programat de către Guvern.

Potrivit informațiilor Profit.ro, ANAF a colectat în primele două luni ale anului cu 2,4 miliarde lei mai puțin decât planul, în contextul în care s-a înregistrat o decelerare majoră a sumelor declarate Fiscului în unele domenii, mai ales în construcții și în extracția de petrol și gaze.

Colectarea veniturilor stabilite este foarte importantă pentru buget, în contextul în care România este în procedură de deficit excesiv și trebuie să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB în acest an (în termeni cash, dar și ESA), de la 5,74% cash/6% ESA anul trecut. Guvernul trebuie să remedieze rapid colectarea veniturilor, având în vedere obligațiile de reducere a deficitului. O nerealizare de 5% la venituri este importantă, dar nu este o situație gravă. De exemplu, în primul trimestru al anului trecut, veniturile erau cu 3,6% sub nivelul programat.

viewscnt
Afla mai multe despre
taieri cheltuieli
cheltuieli bugetare
deficit bugetar
executia bugetara
buget
ministerul finantelor