Consolidarea la nivel de grup nu aduce simplificări pentru companii în privința prețurilor de transfer. Din contră, ar urma să apară dosarul pentru grupul consolidat

Consolidarea la nivel de grup nu aduce simplificări pentru companii în privința prețurilor de transfer. Din contră, ar urma să apară dosarul pentru grupul consolidat
scris 11 apr 2019

Introducerea în scurt timp a legislației referitoare la consolidarea la nivel de grup fiscal nu va aduce companiilor o simplificare în ce privește dosarul prețurilor de transfer, așa cum era de așteptat, urmând ca din contră actualele obligații să fie menținute și să fie introdus suplimentar și dosarul la nivel de grup, spune Andra Cașu, partener asociat, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România.

Consolidarea la nivel de grup fiscal aduce, însă, alte beneficii importante companiilor cu o structură comună de control și a fost solicitată de mai mult timp de mediul de afaceri.

Dosarul prețurilor de transfer este documentația întocmită de firmă pentru a justifica prețurile din tranzacțiile cu părțile afiliate, pentru a demonstra că au fost realizate respectând "prețul pieței".

Prețurile de transfer sunt un subiect sensibil pentru autorități, în contextul în care guvernanții au avut în ultimii doi ani o retorică dură țintind multinaționlele, pe care le acuză că se foloseau de practici incorecte fiscal pentru a trimite în țări cu impozitare mai redusă profituri care ar fi trebuit taxate în România. Prețurile de transfer constituie cea mai importantă componentă a controalelor inițiate în acest context.

"Mai mulți contribuabili cu o strructură de deținere comună vor fi grupați și pot consolida pierderea unuia cu profitul altuia. Fac un net și pe ăla îl declară la stat. Mă așteptam ca din toată treaba asta cu consolidarea să reiasă că nu trebuie să își mai facă toate companiile dosarul de prețuri de transfer, cu toată nebunia, că trebuie să mă strofoc să localizez un dosar de la grup, că trebuie să am niște benchmarkinguri corecte, că vine ANAF și mă controlează și spune că nu e bine, în timp ce al altuia din grup e bine", a spus Andra Cașu.

Perioada de liniște pentru firme ia sfârșit. Antifrauda trece din 1 mai la amenzi și oprește activitatea firmelor care nu au noile case de marcat CITEȘTE ȘI Perioada de liniște pentru firme ia sfârșit. Antifrauda trece din 1 mai la amenzi și oprește activitatea firmelor care nu au noile case de marcat

Potrivit consultantului EY, consolidarea la nivel de grup va aduce, suplimentar, dosarul de prețuri de transfer pe grupul rezultat în urma consolidării.

"Ne grupăm, ne consolidăm, plătim un impozit pe profit net, dar cu toate astea, facem fiecare dosarul de prețuri de transfer în continuare și mai facem și unul pe grupul consolidat. Consolidarea la nivel de grup ar urma să vină în curând. La consolidare sunt semnale că nu va fi o simplificare, ci mai degrabă o complicare pe prețuri de transfer. Evident, consolidarea aduce și lucruri bune, cum ar fi chestiunea cu pierderile. Partea neplăcută este la prețuri de transfer", a adăugat aceasta.

Consolidarea la nivel de grup nu aduce simplificări pentru companii în privința prețurilor de transfer. Din contră, ar urma să apară dosarul pentru grupul consolidat

Marii contribuabili trebuie să pregătească anual dosarul prețurilor de transfer dacă tranzacțiile cu părțile afiliate au o valoare totală anuală egală sau mai mare decât un prag de semnificație. În funcție de natura tranzacției, pragurile de semnificație sunt: 200.000 euro pentru dobânzile înregistrate cu serviciile financiare; 250.000 euro (prestări de servicii); 350.000 euro (tranzacții privind achiziții/vânzări de bunuri corporale sau necorporale). Afiliații sunt, conform Codului fiscal, persoane rezidente sau nerezidente, părți ale aceluiași grup, la care dețin, direct sau indirect, minim 25% din numărul de acțiuni/părți sociale sau pe care le controlează în mod efectiv.

Marea prigoană a multinaționalelor de către ANAF e de fapt mult PR și controale care se desfășoară normal - Milcev, EY CITEȘTE ȘI Marea prigoană a multinaționalelor de către ANAF e de fapt mult PR și controale care se desfășoară normal - Milcev, EY

Companiile nu au obligativitatea depunerii dosarului la autoritățile fiscale, în schimb inspectorii pot să îl ceară în orice moment, chiar prezentându-se la ușa directorului financiar al companiei, după termenul limită pentru pregătirea acestuia, respectiv, și nu doar în cadrul unei inspecții fiscale.

Obligația pregătirii dosarului de prețuri de transfer le revine și celorlalți contribuabili, însă la solicitarea organului de inspecție fiscală, în cadrul unei inspecții fiscale, astfel:

  • contribuabilii/plătitorii din categoria marilor contribuabil, care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate sub nivelul pragurilor de semnificație de 200.000 euro, 250.000 euro și 350.000 euro, dar peste cele menționate pentru alte categorii de contribuabili (50.000 euro/50.000 euro/100.000 euro)
  • contribuabilii/plătitorii din categoriile contribuabililor mici și mijlocii, care derulează tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificație:
    • 50.000 euro, exclusiv TVA, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare;
    • 50.000 euro, exclusiv TVA, în cazul tranzacțiilor privind serviciile primite/prestate;
    • 100.000 euro, exclusiv TVA, în cazul tranzacțiilor privind achiziții/vânzări de bunuri corporale sau necorporale.
viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
preturi de transfer
consolidare fiscala
grup fiscal
dosar preturi de transfer
andra casu
ey