CORESPONDENȚĂ DIN WASHINGTON - Lecția americană: Startup-urile, o urgență națională

CORESPONDENȚĂ DIN WASHINGTON - Lecția americană: Startup-urile, o urgență națională
scris 31 mai 2019

Startup-urile reprezintă o urgență națională pentru Statele Unite ale Americii atât din perspectiva mediului antreprenorial de peste ocean, dar și a autorităților guvernamentale. Alocând un buget care se apropie de 1 miliard de dolari Agenției americane pentru IMM-uri și cu 150 de miliarde de dolari investiți în cercetare, inclusiv pentru startup-uri, americanii încearcă să recupereze declinul înregistrat în perioada crizei financiare și să majoreze cu 100.000 anual numărul de firme nou-înființate.

De ce le-ar păsa politicienilor de startup-uri?

Între 1980 – 2005, 100% din locurile de muncă cu adevărat noi în SUA au fost create de companii mai noi de 5 ani. Mai mult, conform unui studiu al Fundației Kauffman pentru Antreprenoriat și Educație, în 22 de ani din ce 28 de ani ai perioadei 1977-2005, 100% din locurile de muncă cu adevărat noi în SUA au fost create de afaceri mai noi de 1 an.

Startup-urile au contribuit astfel în medie cu 3 milioane de noi locuri de muncă anual în SUA. Aceste date sunt de actualitate în continuare în SUA, practic joburile cu adevărat noi sunt aduse de firmele noi.

Firmele existente investesc mai mult în producție și servicii, nu atât în crearea de locuri de muncă

Această situație arată că forța de muncă calificată și accesul la capital nu sunt suficiente pentru o creștere economică pe termen lung. În realitate, convingerea curentă a mediului de afaceri american, inclusiv a teoreticienilor, precum laureatul Nobel pentru economie Robert Solow, este că principalul motor al dezvoltării economice pe termen lung este creșterea în productivitate bazată pe inovație.

Răspunsul este, așadar, că stimularea noilor afaceri, care sunt motorul progresului economic din perspectiva creșterii economice și locurilor de muncă, trebuie să fie preocuparea constantă a decidenților politici.

Operatorii din turism insistă din nou pentru legalizarea bacșișului în restaurante și baruri și cer Finanțelor să le accepte cererea. De partea cealaltă, reprezentanții clienților se opun: Eu să decid dacă dau sau nu! CITEȘTE ȘI Operatorii din turism insistă din nou pentru legalizarea bacșișului în restaurante și baruri și cer Finanțelor să le accepte cererea. De partea cealaltă, reprezentanții clienților se opun: Eu să decid dacă dau sau nu!

Problema americană

Anul 2005, deci înaintea crizei financiare și odată cu catastrofa adusă de uraganul Katrina, a fost ultimul în care PIB-ul Statelor a înregistrat o creștere de peste 3%, în fapt atunci a fost 3,5%.

Potrivit Centrului American pentru Antreprenoriat, până în 2008, anul crizei financiare, SUA înregistra anul 400.000 de firme nou-înființate. În mod excepțional, chiar înaintea crizei, în perioada 2003-2007, au fost înregistrate anual peste 500.000 de firme noi.

CORESPONDENȚĂ DIN WASHINGTON - Lecția americană: Startup-urile, o urgență națională

Începând cu 2009, numărul firmelor nou-înregistrate a scăzut însă anual cu 100.000, un reviriment important fiind marcat de anul 2016, când pragul a fost depășit.

Cu toate acestea, de la finele anilor 70, rata de intrare pe piață a firmelor noi s-a apropiat de cea a firmelor închise. Ca urmare, Statele Unite înregistrează o recesiune în antreprenoriat de aproape 40 de ani.

CORESPONDENȚĂ DIN WASHINGTON - Lecția americană: Startup-urile, o urgență națională

Potrivit fondatorului și directorului Centrului American pentru Antreprenoriat, John Dearie, soluția pentru revenirea la o creștere economică de peste 3-3,5% constă în facilitarea condițiilor ca americanii să își înceapă propria afacere.

EXCLUSIV Statul - eșec în litigiul cu Enel de la Paris. Pretențiile sale - infirmate de Curtea Internațională de Arbitraj. Miză ridicată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Statul - eșec în litigiul cu Enel de la Paris. Pretențiile sale - infirmate de Curtea Internațională de Arbitraj. Miză ridicată

”Pentru economie, startup-urile sunt o urgență națională și problema trebuie tratată ca atare atât de mediul de afaceri, cât și de guvern. Scăderea numărului de startup-uri duce la degradarea economiei, care se sclerozează, iar profitul e împărțit de cât mai puțini”, spune pentru Profit.ro John Dearie.

Potrivit acestuia, motivele declinului în startup-uri sunt dificultatea valorificării inovației tehnologice și lipsa resursei umane calificate ca urmare a politicii de imigrație a guvernului american. Precum în România, antreprenorii se plâng însă și de accesul mai greu la capital, de excesul de reglementare sau de legislația neactualizată sau de politica fiscală complexă care se mai și schimbă.

Cum însă 80% din firmele americane au sub 5 angajați, 10% doar 1 angajat, iar întreprinderile mici și mijlocii angajează 55% din americani, sprijinirea antreprenoriatului reprezintă obiectivul atât al agențiilor guvernamentale, cât și al nenumărate fundații, organizații sau, mai nou, startup-uri inovative.

Administrația americană este obligată prin lege să cheltuiască 23% din buget pe achiziții de la întreprinderile mici și mijlocii

Serviciul administrativ pentru întreprinderi mici și mijlocii al SUA (US Small Business Administration - SBA) a fost înființat în 1953, iar șeful instituției a fost ridicat la rang de ministru în administrația Obama. Bugetul agenției se situează în jur de 900 milioane de dolari anual și cu aceste fonduri dezvoltă o serie de programe în scopul susținerii întreprinderilor mici și mijlocii.

În primul rând, serviciul care facilitează accesul la capital colaborează cu băncile, iar dacă un întreprinzător la început de drum nu se califică pentru un împrumut direct de la bancă, are la dispoziție soluții de finanțare cu garanție de la stat, prin care guvernul american garantează între 70-90% din împrumutul startup-ului.

Pragul maxim de împrumut este în jur de 3-4 milioane de dolari, a precizat pentru Profit.ro administratorul asociat al SBA pentru antreprenoriat, Antonio Guttierez. 

Agenția oferă oferă însă și ”microîmprumuturi” directe care pot ajunge până la 50.000 de dolari, dar media acestora este în jur de 15.000 de dolari. 

Un sprijin esențial însă pentru mici antreprenorii constă în obligația legală a administrației americane de a aloca 23% din contractele de achiziții publice întreprinderilor mici și mijlocii, fapt care este verificat permanent de SBA.

Potrivit lui Guttierez, cea mai apreciată parte a activității agenției este cea de consultanță atât pentru deschiderea unei afaceri, cât și pentru dezvoltarea acesteia (scale up).

Firme care sunt în prezent corporații de nivel global precum Nike sau Ben & Jerry au început cu astfel de împrumut guvernamental.

Măsurile de combatere a fraudei de TVA afectează prea mult companiile de bună credință. Cum identifici partenerii frauduloși CITEȘTE ȘI Măsurile de combatere a fraudei de TVA afectează prea mult companiile de bună credință. Cum identifici partenerii frauduloși

Marile companii și investitorii finanțează startup-urile inovative, ca potențial de investiție, dar și în scopul implicării sociale

Fundațiile și organizațiile care sprijină antreprenoriatul și încearcă să îl promoveze la nivel mondial sunt sprijinite la rândul lor de guvernul american, dar, de câțiva ani, de evaluarea și promovarea ”ecosistemelor” de antreprenoriat în întreaga lume se ocupă chiar startup-uri.

Un astfel de exemplu este Startup Genome, care, începând din 2012, realizează anual un raport al ecosistemelor de startup-uri globale, oferind potențialilor investitori un ghid important de oportunități, iar antreprenorilor oferindu-le vizibilitate și contacte esențiale pentru dezvoltare.

Dane Stangler, președinte și fondator al Startup Genome, arată că dezvoltarea unor astfel de ecosisteme de startup-uri este esențială pentru economia viitorului, care se dovedește a fi cu totul altfel decât cea tradițională.

”Firme ca Uber, Airbnb au arătat cât de revoluționare pot fi niște startup-uri, cum pot da peste cap o întreagă o economie tradițională. Guvernul care nu înțelege că economia tradițională va fi afectată radical și nu încurajează noile forme de inovare economică va pierde pariul cu viitorul”, arată Stangler. 

Există însă mari întreprinzători și corporații care sprijină înființarea ecosistemelor de startup-uri în zone care au nevoie de dezvoltare. Miliardari ca Richard Branson finanțează astfel de noi ecosisteme, în timp ce firme precum Visa sau Goldman Sachs se numără printre finanțatorii fundațiilor care promovează antrprenooriatul.

Potrivit directorului Centrului American pentru Antreprenoriat, John Dearie, acesta reprezintă modul marilor companii de a promova incluziunea economică.

”Sprijinind startup-urile este sprijinită creșterea economică, iar aceste companii înțeleg o economie trebuie să funcționeze pentru toată lumea, iar fiecare să poată avea o parte de profit”, afirmă Dearie.

Guvernul american recunoaște importanța inovării, iar acest lucru se vede în bugetul total alocat cercetării și care ajunge anual la 150 miliarde de dolari, sumă care poate constitui întregul buget de stat al unei țări precum România.    

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
startup
antreprenoriat
sua
firme
infiintare
urgenta
finantare. ecosisteme