DOCUMENT Direcția de combatere a fraudelor din ANAF va fi desființată. Inspectorii, acum doar detașați de la Antifraudă, vor fi preluați ca specialiști în cadrul parchetelor

DOCUMENT Direcția de combatere a fraudelor din ANAF va fi desființată. Inspectorii, acum doar detașați de la Antifraudă, vor fi preluați ca specialiști în cadrul parchetelor
scris 24 iun 2019

Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Antifraudă ANAF va fi desființată, iar inspectorii, în prezent detașați, vor fi transferați definitiv în cadrul parchetelor, pe posturi de specialiști, potrivit unui proiect de lege inițiat la nivel guvernamental. Direcției de combatere a fraudelor din cadrul Antifraudă funcționează doar în vederea detașării inspectorilor antifraudă la parchete.

Primul studio de realitate virtuală din România, Gateway VR, se extinde în Diverta Lipscani CITEȘTE ȘI Primul studio de realitate virtuală din România, Gateway VR, se extinde în Diverta Lipscani

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Posturile devenite vacante prin preluarea la parchete a respectivilor inspectori vor rămâne la ANAF, în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, urmând ca această structură să le utilizeze, în funcție de nevoile proprii.

Inspectorii detașați de la Antifraudă, o direcție a ANAF, la parchete îi sprijină pe procurori, la cererea acestora, cu:

a) constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;
b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.

Proiectul de lege este disponibil aici

CONFIRMARE Teodorovici admite discuții cu privire la supraacciza la carburanți CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Teodorovici admite discuții cu privire la supraacciza la carburanți

Începând cu data de 10 februarie 2014, au fost detașați la parchete, pe posturi de specialiști, 292 de inspectori antifraudă de la Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală a ANAF, multora dintre aceștia încetându-le detașările ca urmare a expirării termenelor pentru care au fost dispuse.

"Întrucât legea reglementează faptul că aceștia funcționează exclusiv prin detașare la parchete, se impune identificarea unor soluții legislative de clarificarea a statutului lor profesional.   În plus, soluția actuală indisponibilizează în paralel două categorii de posturi: pe de o parte, posturile de inspectori antifraudă din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, structură unde sunt numiți și, pe de altă parte, posturile de specialiști din cadrul parchetelor, pe care aceștia sunt detașați. Această situație poate conduce inclusiv la deficiențe de natură tehnică și managerială la nivelul Direcției de combatere a fraudelor, respectiv al parchetelor", potrivit Ministerului Justiției.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat în mai  multe rânduri în trecut că dorește ca cei aproximativ 300 de inspectori fiscali detașați la parchete să revină în cadrul ANAF sau să rămână la parchete, astfel încât situașia acestora să fie clarificată. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anaf
antifrauda
parchet
frauda