ASF nu este o instituție bugetară - finanțându-se nu de la bugetul de stat, ci din taxe, tarife și cote aplicate entităților pe care le supraveghează (precum firme de asigurări și fonduri de pensii) - dar este reglementată prin Legea salarizării bugetarilor, alături de alte agenții și autorități ale statului, deoarece taxele aplicate acestor firme și fonduri se regăsesc indirect în prețurile pe care consumatorii le plătesc la asigurările RCA, de locuințe sau pensii private.
Proiectul obținut de Profit.ro relevă că salariile vor putea fi dublate pentru angajații din autoritățile de reglementare - ASF, ANRE și ANCOM - fiind introdusă posibilitatea aplicării unui indice de competitivitate cuprins între 1 și 2.
Indicele se înmulțește cu valoarea de referință și cu coeficientul funcției, ceea ce permite, la nivelul maxim al indicelui, dublarea salariului de bază rezultat din grila obișnuită.
Cât scade salariul președintelui ASF
Noul proiect al legii salarizării, care va intra în vigoare de la 1 decembrie 2026, dacă se va aproba în forma actuală, plafonează sporurile la 20%, dar nu pentru cei care lucrează cu fonduri europene și la ANAF.
Principala diferență față de proiectul anterior nu este arhitectura grilei, care rămâne neschimbată, ci valoarea de referință. Forma din 16 iulie prevedea 4.100 de lei, în timp ce noul document stabilește o valoare de 4.000 de lei.
În cazul angajaților din ASF, președintele instituției poate beneficia de un grad managerial 7, care, înmulțit cu noua valoare de referință de 4.000 de lei, îi poate aduce acestuia un salariu de bază de 28.000 de lei brut, echivalentul a 16.380 de lei net (3.150 de euro).
Dacă se va aplica și indicele de competitivitate de 2, care poate să-i dubleze salariul de bază, atunci salariul acestuia va ajunge la 56.000 de lei brut, echivalentul a 32.760 de lei net (circa 6.250 de euro).
Guvernul decide dacă se pot dubla salariile
„Indicele de competitivitate se stabilește anual, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor, la propunerea Institutului Național de Statistică, care va fi comunicată celor două ministere până la data de 30 august a fiecărui an, pentru anul următor. Propunerea Institutului Național de Statistică (...) va fi fundamentată pe baza datelor privind salariul mediu brut în plată corespunzător domeniilor în care își desfășoară activitatea autoritățile menționate (...) pentru primul semestru al anului în curs.”, se arată în noul proiect al legii salarizării.
Proiectul prevede că angajații unei astfel de autorități cum e ASF, care se autofinanțează din venituri proprii prin taxele impuse firmelor din sectoarele de asigurări, pensii private și piața de capital, taxe care sunt plătite indirect de populație, pot primi și „un spor de până la 20% la salariul de bază deținut, pentru anumite activități cu caracter excepțional”.
„Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii, respectiv exclusiv din veniturile suplimentare prevăzute la art. 193 alin.(7) din Legea nr. 95/2006, în cazul personalului din cadrul unităților sanitare finanțate integral din venituri proprii, din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, indiferent de subordonare, care nu ocupă una dintre funcțiile prevăzute în anexa nr. II. Încadrarea între limite se face anual, pe baza criteriilor aprobate de consiliile de administrație.” se arată în proiect.
Angajații din astfel de autorități pot primi următoarele sporuri:
a) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 5% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază;
c) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază.
d) pentru siguranța navigației, siguranța feroviară, siguranța rutieră și siguranța aeronautică un spor de până la 20% din salariul de bază.
În cazul președintelui ASF, aplicarea unui spor de maxim 20% la salariul de bază ar însemna un plus de 5.600 de lei.
Cu tot cu dublarea salariului de bază (ajuns astfel la 56.000 lei brut) și cu un spor de 20% din salariul de bază (5.600 de lei brut), salariul președintelui ASF ar ajunge la 61.600 lei brut, echivalentul a 36.036 de lei net (circa 7.000 de euro).
În mod paradoxal, chiar dacă Guvernul va decide să aplice indicele 2 de competitivitate, care va duce la dublarea salariului de bază, președintele ASF, Alexandru Petrescu, va câștiga mai puțin decât în prezent.
Indemnizația netă lunară a președintelui ASF a scăzut la 43.991 de lei (circa 8.500 de euro) de la 1 ianuarie 2026, față de 62.844 de lei (peste 12.500 de euro) la sfârșitul anului trecut, după aplicarea reducerii cu 30% a salariilor în ASF, ANCOM și ANRE stipulată în Legea 145/2025.
Cât scad salariile la vicepreședinții ASF
Situația este similară și pentru alți angajați. Cei doi vicepreședinți din ASF - Sorin Mititelu, responsabil de sectorul asigurărilor, și Dan Armeanu, responsabil de pensii private - vor avea un grad managerial de maxim 6,5, care, înmulțit cu valoarea de referință de 4.000 de lei, le-ar aduce un salariu de bază de 26.000 de lei brut, echivalentul a 15.210 lei net (circa 3.000 de euro).
Un spor de maxim 20% din salariul de bază le-ar ar aduce acestora un plus de 5.200 de lei.
Dacă se va aplica indicele de competitivitate 2, salariile nete ale celor doi vicepreședinți vor ajunge la 52.000 de lei brut, echivalentul a 30.420 de lei net (circa 5.800 de euro).
Cu tot cu dublarea salariului de bază (52.000 lei brut) și cu un spor de 20% din salariul de bază (5.200 de lei brut), salariile celor doi vicepreședinți ASF ar ajunge la 57.200 de lei brut, echivalentul a 33.432 de lei net (circa 6.500 de euro).
În prezent, cei doi vicepreședinți ASF au o indemnizație netă lunară de 37.404 lei (circa 7.200 de euro).
Nu este clar ce salariu net va avea prim-vicepreședintele ASF, Gabriel Ioan Avrămescu, deoarece în noul proiect al legii salarizării nu există un coeficient de salarizare pentru această funcție, ci doar pentru președintele și vicepreședinții ASF.
El ar trebui însă să se situeze ca salarizare puțin sub președintele ASF și peste cei doi vicepreședinți. În prezent, prim-vicepreședintele ASF, Gabriel Ioan Avrămescu, câștigă 40.699 de lei net (circa 7.800 de euro).
Salariile membrilor neexecutivi vor crește
Salariile nete lunare celor trei membri neexecutivi din Consiliul ASF – Jozsef Birtalan, Ovidiu Răzvan Wlassopol și Elena Monica Stănică – vor crește însă la nivelul pe care-l au vicepreședinții ASF.
Astfel, cei trei membri neexecutivi din conducerea ASF vor avea același coeficient de salarizare de 6,5 ca și vicepreședinții.
Aplicat la valoarea de referință de 4.000 de lei, ei vor avea salarii de bază de 26.000 de lei brut, echivalentul a 15.210 lei net (circa 3.000 de euro).
Cu tot cu dublarea salariului de bază (52.000 lei brut) și cu un spor de 20% din salariul de bază (5.200 de lei brut), salariile celor trei membri neexecutivi din conducerea ASF vor ajunge la 57.200 de lei brut, echivalentul a 33.432 de lei net (circa 6.500 de euro).
Dacă nu vor beneficia de dublarea salariilor însă, și veniturile membrilor neexecutivi din ASF vor fi mai mici decât cele actuale.
În prezent, salariile nete lunare celor trei membri neexecutivi – Jozsef Birtalan, Ovidiu Răzvan Wlassopol și Elena Monica Stănică – sunt la nivelul de 20.749 de lei (circa 4.000 de euro), după reducerea cu 30% de la 1 ianuarie 2026.
Cât scad salariile directorilor
Un director general va avea prin noua lege un coeficient de salarizare de 4,95 care, înmulțit cu valoarea de referință de 4.000 de lei, va însemna un salariu de bază de 19.800 de lei brut, echivalentul a 11.583 de lei net (2.200 de euro). Un spor de maxim 20% din salariul de bază înseamnă un plus de 3.960 de lei.
Dacă se va aplica indicele de competitivitate 2, salariul unui director general va ajunge la 39.600 de lei brut, echivalentul a 23.166 de lei net (circa 4.450 de euro).
Cu tot cu dublarea salariului de bază (39.600 lei brut) și cu un spor de 20% din salariul de bază (3.960 de lei brut), salariul unui director general va ajunge la 43.560 de lei, echivalentul a 25.483 de lei net (circa 4.900 de euro).
În prezent, salariul maxim al unui director din ASF este de maxim 27.000 de lei (circa 5.400 de euro), după reducerea cu 30% a salariilor de la 1 ianuarie 2026.
Salariile mai mici vor fi acoperite printr-o diferență tranzitorie
Noul proiect al legii salarizării prevede însă că, dacă aplicarea noii grile conduce la un salariu lunar mai mic decât cel încasat în noiembrie 2026, angajatul primește o diferență salarială tranzitorie.
Protecția se aplică atât timp cât persoana rămâne în aceeași funcție și lucrează în aceleași condiții. Diferența nu este însă permanentă: ea se reduce pe măsură ce salariul calculat potrivit noii legi crește, până la dispariția completă.
La stabilirea acestei diferențe nu sunt incluse mai multe drepturi temporare sau variabile, între care unele sporuri pentru proiecte europene și stimulentele pentru gestionarea fondurilor europene.
Diferența tranzitorie este, la rândul său, un venit brut și impozabil.


















