Finanțele vor să elimine termenul limită la corectarea unor erori la situațiile financiare anuale. Pentru alte erori, termenul va fi extins cu 5 luni

Finanțele vor să elimine termenul limită la corectarea unor erori la situațiile financiare anuale. Pentru alte erori, termenul va fi extins cu 5 luni
scris 24 mar 2017

Ministerul Finanțelor propune eliminarea termenului limită pentru corectarea unor erori cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de firme, fundații, partide sau culte, precum date de identificare a entității raportoare. De asemenea, potrivit proiectului de ordin, termenul maxim până la care alte categorii de informații din situațiile financiare anuale pot fi corectate va fi extins cu 5 luni.

Eliminarea termenului limită pentru corectarea unor erori are efect retroactiv, astfel că va fi valabilă și pentru anii anteriori.

Alte modificări prevăzute sunt includerea în categoria erorilor care vor putea fi corectate și a situației determinate de depunerea de situații financiare anuale/raportări contabile anuale care nu cuprind niciun indicator valoric, în timp ce declarația pe proprie răspundere a administratorului, care însoțește retransmiterea documentelor, va trebui să indice și natura erorii corectate.

Schimbările propuse de Ministerul Finanțelor vizează operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, cum ar fi asociații, fundații, partide politice sau culte religioase.

EXCLUSIV Autoritățile vor analiza introducerea impozitului pe suprafață pentru frizerii, saloane de coafură și vulcanizări auto CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Autoritățile vor analiza introducerea impozitului pe suprafață pentru frizerii, saloane de coafură și vulcanizări auto

Ce vrea să modifice Ministerul Finanțelor

Referitor la erorile care constituie obiect al corectării

Proiectul propune introducerea în categoria erorilor care pot fi corectate, conform procedurii, și a situației determinate de depunerea de situații financiare anuale/raportări contabile anuale care nu cuprind niciun indicator valoric.

Referitor la termenul maxim de corectare pentru erori

Față de ordinul în prezent în vigoare, care prevede un termen maxim de corectare pentru toate erorile prevăzute de procedură, Ministerul Finanțelor propune ca un termen maxim să se aplice doar pentru cele referitoare la următoarele tipuri de erori:

  • depunerea de situații financiare anuale/raportări contabile anuale care nu cuprind niciun indicator valoric;
  • transmiterea electronică de situații financiare anuale/raportări contabile anuale în loc de declarație de inactivitate, precum și transmiterea electronică a declarației de inactivitate în loc de situații financiare anuale/raportări contabile anuale;
  • transmiterea electronică de situații financiare anuale/raportări contabile anuale folosind un format de raportare cuprins în programul de asistență, diferit de cel corespunzător tipului de entitate sau netransmiterea electronică a tuturor documentelor prevăzute de lege (raportul administratorilor, declarația pe proprie răspundere, raportul auditorului statutar etc.).

În plus, termenul maxim până la care pot fi corectate situațiile financiare anuale se extinde, corectarea putând fi făcută cel târziu până la termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale aferente exercițiului financiar/anului următor celui la care se referă situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale la care s-au constatat erori.

Astfel, situațiile financiare pentru anul 2016 vor putea fi corectate pînă la depunerea situațiilor financiare pentru anul  2017, adică 30 mai 2018, în timp ce conform ordinului în vigoare ar putea fi corectate până la finele anului 2017.

ANAF avertizează firmele să completeze corect și complet declarațiile cu termen 27 martie. Din aprilie face controale CITEȘTE ȘI ANAF avertizează firmele să completeze corect și complet declarațiile cu termen 27 martie. Din aprilie face controale

Pentru ce este eliminat termenul limită de corectare a erorilor

Va fi eliminat termenul maxim pentru corectarea următoarelor erori (punctul 3 din procedură):

  • denumirea entității raportoare;
  • activitatea CAEN (denumire clasă CAEN și/sau cod CAEN); 3
  • forma de proprietate;
  • numărul de salariați și/sau a altor indicatori raportați prin formularul „Date informative”

Elementele prevăzute enumerate mai sus reprezintă fie date de identificare a entității raportoare, fie informații având caracter statistic, care pot fi verificate și pe baza altor raportări, nu doar a celor contabile.

În plus, prevederile noii proceduri, care elimină termenul maxim pentru corectarea unor erori, ar urma să se aplice și pentru corectarea raportărilor din anii trecuți.

"Prevederile prezentei proceduri se aplică și pentru corectarea erorilor menționate la punctul 3, corespunzătoare raportărilor aferente exercițiilor financiare anterioare/anilor anteriori datei intrării în vigoare a prezentului ordin", potrivit proiectului de ordin.

O altă modificare este introducerea obligației pentru administrator ca în declarația depusă concomitent cu retransmiterea documentelor pentru corectarea erorilor să indice natura erorii corectate.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
fisc
anaf
situatii financiare anuale
raportari contabile anuale