Orban: Indemnizațiile demnitarilor, înghețate, fie prin legea bugetului, fie prin OUG. Toate structurile cu scheme umflate vor fi ”remodelate”

Orban: Indemnizațiile demnitarilor, înghețate, fie prin legea bugetului, fie prin OUG. Toate structurile cu scheme umflate vor fi ”remodelate”
scris 8 dec 2019

Premierul Ludovic Orban anunță că indemnizațiile demnitarilor vor fi înghețate, fie prin legea bugetului, fie prin OUG, iar toate structurile cu scheme umflate vor fi ”remodelate”, el invocând inclusiv ”optimizarea” structurilor organizatorice ale ministerelor.

El a explicat duminică, la ceremonia de instalare a noului prefect de Ilfov, că indemnizațiile celor care ocupă funcții de demnitate publică sunt plătite raportat la salariul minim pe economie, relatează News.ro.

”Va fi majorat salariul minim pe economie, dar să nu crească indemnizațiile celor care dețin funcții de demnitate publică", a afirmat șeful Guvernului.

O astfel de măsură va fi promovată fie prin includerea în legea bugetului de stat, fie prin OUG.

În ceea ce privește restructurările din ministere, invocate și de vicepremierul Raluca Turcan, Orban a spus că este vorba despre ”optimizarea” structurii acestora și a anunțat că toate structurile cu scheme umflate vor fi remodelate, ceea ce înseamnă că unii angajați vor părăsi sistemul.

Orban cere miniștrilor să fie circumspecți cu cheltuielile pe final de an, chiar dacă sunt prevăzute în buget: Să reducem la un procent cât mai mic deficitul bugetar! CITEȘTE ȘI Orban cere miniștrilor să fie circumspecți cu cheltuielile pe final de an, chiar dacă sunt prevăzute în buget: Să reducem la un procent cât mai mic deficitul bugetar!

El a invocat și o glumă referitoare la faptul că mulți oameni au fost aduși în ministere pe baza relațiilor sau a carnetului de membru PSD, respectiv aceea conform căreia Ministerul Dezvoltării a depopulat județul Teleorman.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat, sâmbătă, la Digi24, că vor avea loc reduceri de personal la ministere și instituții publice. Ea a precizat că este vorba cu precădere de rude și de clienți politici, care au fost angajați fără a avea experiență în domeniu. Se va face o evaluare la fiecare minister în parte și cei care nu au competențe pentru postul respectiv vor fi concediați. De pildă, la Ministerul Dezvoltării 30% dintre șefi vor pleca, a spus Raluca Turcan.

„Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerelor, unde vrem să introducem o structură suplă. Asta înseamnă că se evalueaza activitatea, se vede unde se stă degeaba. Dacă sunt oameni buni care stăteau degeaba, pentru că nu voia nimeni să îi folosească, vor fi mutați în altă parte, iar cei care sunt clienți politici, nepoți, iubite sau alte legături cu demnitarii, atunci trebuie să își vadă de drum. Românul are un simț al dreptății. Sunt oameni foarte buni de mult timp în ministere care nu au reușit să avanseze în carieră pentru că intra mereu cineva peste, nepoată, clientă sau iubită. Aceasta evaluare se face în interiorul ministerului. Acolo unde nu e o imagine clară, apelăm la mijloace externe”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a dat ca exemplu Ministerul Dezvoltării Regionale, unde vor avea loc restructurări, însă la fiecare minister, ministrul de resort va veni cu propria sa schemă de reduceri de personal.

Și ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat la Realitatea Plus măsuri de reducere a cheltuielilor, plafonarea indemnizațiilor demnitarilor fiind una dintre ele.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
demnitarei
indemnizatii inghetate
ludovic orban
reducere cheltuieli
buget