Proiectul de regulament privind protecția bugetului Uniunii Europene în cazul țărilor membre care nu respectă statul de drept, adoptat în Parlamentul European; măsurile pot include suspendarea plăților sau reducerea prefinanțării

Proiectul de regulament privind protecția bugetului Uniunii Europene în cazul țărilor membre care nu respectă statul de drept, adoptat în Parlamentul European; măsurile pot include suspendarea plăților sau reducerea prefinanțării
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2019

Guvernele care intervin în instanțe sau nu reușesc să combată frauda și corupția vor risca suspendarea fondurilor UE, conform proiectului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă, scrie News.ro.

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în aceea ce privește statul de drept în țările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democrați) și Petri Sarvamaa (creștin-democrați).

Guvernul se pregătește să majoreze taxele miniere cu peste 5% CITEȘTE ȘI Guvernul se pregătește să majoreze taxele miniere cu peste 5%

„Unul dintre cele mai importante lucruri care mențin democrația este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecția bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie și vor fi aceleași consecințe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.

Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate.

Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulțumit pentru susținere și a anunțat că în curând vor începe negocierile.

Asistată de un grup de experți independenți, Comisia UE ar avea sarcina de a identifica "deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept" și de a decide măsuri care ar putea include suspendarea plăților din bugetul UE sau reducerea prefinanțării. Decizia Comisiei va fi pusă în aplicare numai după aprobarea Parlamentului și a Consiliului. Odată ce statul membru remediază deficiențele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul și miniștrii UE pot debloca fondurile.

Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este amenințat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele: buna funcționare a autorităților care implementează bugetul UE; buna funcționare a autorităților care efectuează controlul financiar; investigarea adecvată a fraudei - inclusiv frauda fiscală -, corupția sau alte încălcări care afectează execuția bugetului UE; recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit; prevenirea și sancționarea evaziunii fiscale; cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și, dacă este cazul, cu Parchetul European.

Pentru a asista Comisia, un grup de experți independenți în domeniul dreptului constituțional și financiar, compus dintr-un expert numit de parlamentul național al fiecărui stat membru și cinci experți numiți de Parlamentul European, va evalua situația în toate statele membre, anual, și va publica un rezumat al concluziilor sale.

În funcție de domeniul de aplicare al deficiențelor și de procedura de gestionare a bugetului, Comisia poate decide cu privire la una sau mai multe măsuri, incluzând: suspendarea angajamentelor, întreruperea termenelor de plată, reducerea prefinanțării și suspendarea plăților.

Cu excepția cazului în care decizia prevede altfel, guvernul ar trebui să continue implementarea programului sau fondului UE respectiv și să efectueze plăți către beneficiarii finali, cum ar fi cercetătorii sau organizațiile societății civile. Comisia ar trebui să facă eforturi pentru a se asigura că beneficiarii primesc sumele datorate.

EXCLUSIV Fiscul va iniția dizolvarea tuturor firmelor cu activ net mai mic de jumătate din capitalul social. Finanțele vor redacta anual o listă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiscul va iniția dizolvarea tuturor firmelor cu activ net mai mic de jumătate din capitalul social. Finanțele vor redacta anual o listă

Comisia va prezenta o propunere Parlamentului și miniștrilor UE de a transfera o sumă care să corespundă valorii măsurilor propuse în rezerva bugetară. Decizia va intra în vigoare după patru săptămâni, cu excepția cazului în care Parlamentul, hotărând cu majoritate de voturi exprimate, sau Consiliul, hotărând cu majoritate calificată (astfel încât niciun stat membru să nu poată bloca o decizie), o modifică sau o resping.

Odată ce Comisia Europeană stabilește că deficiențele au fost remediate, suma blocată ar fi deblocată folosind aceeași procedură.

Dacă va fi adoptat de Consiliul Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.

viewscnt
Afla mai multe despre
parlamentul de la strasbourg
stat de drept
fonduri europene