Recuperarea taxei auto de către șoferi este întârziată de avizarea unui formular

Recuperarea taxei auto de către șoferi este întârziată de avizarea unui formular
scris 24 aug 2017

Recuperarea taxei auto, așa cum s-a angajat Guvernul față de șoferi la începutul lunii august, ar fi trebuit să înceapă de la 22 august, termen până la care Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să aprobe, prin ordin comun, modelul de cerere pe care persoanele care au dreptul la restituirea taxei sunt nevoite să o depună la Fisc.

În Monitorul Oficial din 7 august, a fost publicată o ordonanță de urgență a Guvernului care a stabilit un calendar de rambursare pe cale administrativă a taxelor plătite de șoferi. Acestea  trebuie restituite cel târziu până în martie 2019.

Pentru a fi inițiat, însă, procesul, șoferii trebuie să depună cerere la ANAF. În lipsa modelului de cerere, nu poate fi solicitată, încă, restituirea taxei.

Fiscul explică proprietarilor de mașini ce anume trebuie să facă pentru a-și primi înapoi taxa auto CITEȘTE ȘI Fiscul explică proprietarilor de mașini ce anume trebuie să facă pentru a-și primi înapoi taxa auto

Guvernul a stabilit, prin act normativ, următorul calendar de rambursare:

  • pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;
  • pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Pentru primirea banilor, trebuie depusă însă o cerere la sediile ANAF. Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la articolul 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Articolul respectiv stabilește că nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Guvernul intervine prin ordonanță și restituie șoferilor taxa auto. Când le vor fi dați banii înapoi CITEȘTE ȘI Guvernul intervine prin ordonanță și restituie șoferilor taxa auto. Când le vor fi dați banii înapoi

Date analizate de Profit.ro arată că statul a restituit 1,3 miliarde lei proprietarilor de mașini cărora le-a perceput diverse taxe de poluare auto, dar a cheltuit peste 300 milioane lei drept cheltuieli de judecată și dobânzi, după ce aceștia au acționat în instanță Fiscul și Fondul de Mediu, blocându-le conturile.

Guvernul mai are de restituit 6,5 miliarde lei celor care au plătit taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă pe poluare pentru autovehicule, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbru de mediu pentru autovehicule și, dacă nu ar fi decis acum restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanșat o nouă procedură de infringement împotriva României.

În decembrie, Profit.ro a anunțat, citând surse oficiale, că oficialii Comisiei Europene au deschis un dosar EU Pilot, care poate precede declanșarea unei proceduri de infringement, și în cazul timbrului de mediu, încasat în continuare de stat. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că România riscă infringement dacă nu returnează timbrul de mediu celor care l-au plătit.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
taxa auto
fisc
anaf
ministerul mediului
ministerul finantelor
restituire