Senatul respinge proiectul care interzice firmelor cu acțiuni la purtător să participe la licitații

Senatul respinge proiectul care interzice firmelor cu acțiuni la purtător să participe la licitații
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 feb 2018

Senatul a respins luni, cu 61 de voturi "pentru" și 23 de voturi "împotrivă", propunerea legislativă a USR pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016, prin care firmele cu acțiuni la purtător să nu poată participa la licitațiile publice. Inițiatorii au spus, la momentul depunerii proiectului, că scopul lui este ca "firmele căpușă și neperformante controlate de baronii PSD care au jefuit statul în ultimii ani să ajungă falimentare"

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit textului legislativ, se interzice atribuirea prin procedură simplificată a contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru către operatorii economici emitenți de acțiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător, precum și participarea la concursurile de soluții prin aplicarea unor proceduri simplificate a operatorilor economici emitenți de acțiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător, arată news.ro.

USR a anunțat, pe 5 august 2017, că a inițiat un pachet de legi care vrea interzicerea accesului societăților cu acțiuni la purtător la contracte cu fonduri publice, astfel încât "firmele căpușă și neperformante controlate de baronii PSD care au jefuit statul în ultimii ani să ajungă falimentare".

Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună CITEȘTE ȘI Fiscul anunță cele mai mari încasări de la înființare, inclusiv ca efect al controalelor inopinate. Planul pentru 2018: o colectare și mai bună

„Acțiunile la purtător sunt una dintre metodele larg folosite în activitățile ilegale de spălare a banilor, întrucât anonimitatea proprietarului acțiunilor face imposibilă verificarea eventualelor conflicte de interese sau situații de trafic de influență”, anunța USR pe 5 august 2017.

De asemenea, aceștia spuneau că: „Tel Drum SA, societate cu acțiuni la purtător, a avut în ultimii 5 ani peste 100 de contracte cu fonduri publice conform SEAP. Acestea sunt doar cele verificabile, dar pot exista și contracte mai mici sau mai vechi care nu au trecut prin SEAP. În urma dezvăluirilor recente ale jurnaliștilor de la Rise Project, există suspiciunea că deținătorul acțiunilor la purtător din societatea Tel Drum SA ar fi chiar Liviu Dragnea, ceea ce ar fi foarte grav deoarece ar putea pune sub semnul semnul întrebării legalitatea modului în care această societate a obținut contractele cu entități administrative conduse direct sau prin interpuși ai liderului PSD.  Tel Drum SA  este o fostă regie autonomă aflată în proprietatea Consiliului Județean Teleroman în perioada în care Liviu Dragnea era președinte al acestei instituții”.

Parlamentarii USR anunțau în aceeași perioadă că au depus o serie de amendamente și la OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, deoarece „există cazuri de contracte cu fonduri publice care nu intră sub incidența legilor achizițiilor publice. Amendamentele USR interzic societăților controlate în orice mod de stat contractarea firmelor cu acțiuni la purtător. Sancțiunea este nulitatea contractelor și amendarea vinovaților (de la 1.000 la 5.000 Lei), iar amendă nu înlătură răspunderea penală”.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
actiuni la purator