

Pompierii din întreaga țară au făcut, în sezonul estival, peste 6.400 de controale în zone turistice la unități de cazare, agrement și alimentație publică, dar și în locații unde au fost organizate concerte, festivaluri, tabere și campinguri.
Patru instituții din județul Brăila - Inspectoratul pentru Situții de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Baza de Reparații Nave - vor beneficia de energie furnizată de un sistem de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 399,6 kW, printr-o finanțare nerambursabilă asigurată aproape integral de Ministerul Energiei, prin Fondul pentru Modernizare, contribuția beneficiarului fiind de doar 5.618 lei. Termenul limită de punere în funcțiune este 31 decembrie 2026.
PPC Energie anunță că a prelungit oferta la energie cu un preț fix, de 0.649 lei/kWh, la încheierea contractului de electricitate.
Ritmul angajărilor în SUA a încetinit peste estimări în august, în timp ce rata șomajului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, înrăutățirea condițiilor pe piața muncii sporind așteptările ca Rezerva Federală să reducă dobânzile la ședința de politică monetară din această lună.
România, pe ultimul loc în UE la numărul de absolvenți a unei forme de învățământ superior, cu 23% dintre tinerii cu vârsta 25 – 34 de ani, la mare distanță de Italia (31%) și Ungaria (32%), care închid clasamentul. Pe primele locuri sunt Irlanda (65%), Luxemburg (64%) și Cipru (60%).
Ratele infracționalității au ajuns din nou un subiect aflat în prim-planul discuțiilor politice din Statele Unite după revenirea la putere a președintelui Donald Trump, însă CEO-ul unei companii startup de securitate și inteligență artificială (AI) promite o soluție pornind de la o tehnologie mai puțin avansată, relatează futurism.com.
TikTok, deținut de gigantul tehnologic chinez ByteDance, are peste un miliard de utilizatori lunari la nivel global, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. În România, numărul persoanelor care folosesc TikTok a trecut de nouă milioane.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0707 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3397 | +0.0100 | +0.23 % |
1 GBP | 5.8604 | -0.0047 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4290 | -0.0063 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro