Aproape jumătate din populația României (48,4%) trăiește în gospodării supraaglomerate, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, potrivit unui raport Eurostat, bazat pe date din 2016.
Compania canadiană CGI, al 5-lea jucător mondial independent în domeniul serviciilor IT, deschide primul său centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, la București, unde va angaja 300 de specialiști în următorii trei ani, inclusiv analiști și manageri de proiect. Un argument: România este și o țară în care sunt pregătiți an de an specialiști IT cu nivel excelent de cunoștințe, obișnuiți să lucreze în medii francofone.
Comisia Națională pentru Societăți și Bursă din Italia (CONSOB) a solicitat Platinums Trade, societate de bokeraj deținută, conform sursei citate, de o româncă, să înceteze activitatea, cu argumentul că firma a atras în mod ilegal clienți italieni, fără ca operațiunile sale să fie autorizate de autoritatea de resort din această țară.
Facebook vrea să devină mai importantă pentru cei pasionați de jocurile video, concurând cu platforme ca Twitch sau YouTube, și lansează un canal special pentru gameri, care va agrega conținutul legat de acest domeniu.
Bulgaria, România și alte țări din Europa de Sud-Est țintesc extinderea pe piața articolelor de modă de lux, iar casele de modă din Paris și Milano mută o parte tot mai mare a producției în aceste state, în contextul în care trebuie să facă față cererii pentru un număr mai mare de colecții anuale, scrie Reuters.