Producătorul român de aplicații de securitate IT Bitdefender creează o divizie specială pentru soluții dedicate centrelor de date și infrastructurii cloud, care va fi condusă de americanul Michael Gable.
Gigantul nipon Toshiba a finalizat, după mai bine de un an, vânzarea diviziei sale de cipuri de memorie, Toshiba Memory, către un grup de investitori condus de fondul american de private equity Bain Capital, pentru circa 2.000 de miliarde de yeni, echivalentul a 18 miliarde de dolari. Tranzacția a fost întârziată de autoritățile japoneze antitrust, potrivit Reuters.
Piața americană a muncii a continuat să accelereze în mai, depășind așteptările analiștilor, ceea ce întărește așteptările din piață legate de o nouă majorare a dobânzii cheie în SUA în această lună.
Inflația anuală din zona euro a crescut la 1,9% luna aceasta, de la 1,2% în aprilie, potrivit datelor estimative publicate joi de Eurostat. Evoluția a fost dictată, în special, de prețurile la energie, care s-au majorat puternic, cu peste 6%.
Uniunea Europeană va aloca 265 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru construirea unei noi secțiuni a autostrăzii M4, care va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta până la granița cu România în mai puțin de două ore și 40 de minute, anunță Comisia Europeană.