Postul public de televiziune va organiza la 18 septembrie un teledon național, în care Guvernul își pune mari speranțe pentru a strânge banii pentru cumpărarea sculpturii Cumințenia Pământului de Constantin Brâncuși. Executivul are nevoie de fonduri suplimentare de 6 milioane euro, iar până în prezent din donații au fost colectate mai puțin de 600.0000 euro.
O nouă unitate la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” și un nou sediu al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr.C.C. Iliescu” vor fi construite în următorii 2-3 ani în Capitală, printr-un program derulat de Ministerul Sănătății și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Clădirile vor fi construite și administrate de un investitor privat, căruia ministerul îi va plăti, timp de 25-30 de ani, o sumă anuală și costuri de operare, după care va deveni proprietarul imobilelor.
Premierul Dacian Cioloș discută cu liderii partidelor 3 variante de dată pentru viitoarele alegeri parlamentare, din acest an: 27 noiembrie, 4 decembrie și 11 decembrie.
Mai mulți producători au solicitat parlamentarilor ca noua lege care obligă marile magazine să vândă în proporție de 51% alimente din producția internă să fie modificată astfel încât să le permită acordarea de discount-uri din prețul de achiziție sau să fie facturați de retaileri pentru servicii precum cel de promovare.
Obligarea operatorilor de telefonie să asigure lunar fiecărui client, indiferent de tipul de abonament, cel puțin jumătate de gigabyte de trafic de internet pe telefonul mobil, așa cum au propus parlamentarii într-un proiect de lege, contravine libertății economice garantate de Constituție, le-a transmis Consiliul Legislativ autorilor proiectului.