Bloomberg: Plata rachetelor Patriot, parte din motivul scăderii rezervei valutare. Intervențiile BNR pentru susținerea leului au costat sub un miliard de euro

Bloomberg: Plata rachetelor Patriot, parte din motivul scăderii rezervei valutare. Intervențiile BNR pentru susținerea leului au costat sub un miliard de euro
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 3 dec 2019

Intervențiile Băncii Naționale a României pentru susținerea leului au costat mai puțin de 1 miliard de euro, iar rezervele valutare au scăzut și ca urmare a unei plăți pentru rachetele Patriot, arată agenția Bloomberg, citând o sursă din banca centrală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rezervele valutare au scăzut cu 1,09 miliarde de euro în noiembrie, la 33,82 miliarde de euro. Evoluția vine după ce din rezervă au ieșit 2,98 miliarde de euro și au intrat 1,89 de miliarde de euro. Împrumuturile statului ajunse la scadență au însumat 1,57 de miliarde de euro, iar Finanțele au pus înapoi prin noi împrumuturi în valută din piața internă doar 671 de milioane de euro, astfel că scăderea netă este de 901 milioane de euro.

La mijlocul lunii noiembrie, premierul Ludovic Orban anunța că a fost deblocată suma de 2 miliarde de lei (echivalentul a 419 milioane de euro sau a 463 de milioane de dolari) pentru o plată în avans din contractul pentru achiziția rachetelor Patriot. Sistemul de rachete, achiziționat de la firma americană Raytheon, ar urma să fie integrat în prima parte a anului viitor, potrivit ministrului Apărării.

Aviz: Jurnaliștii, dar și tehnicienii din mass-media, scutiți de impozit pe venit, pe motiv că presa se află într-o situație economică dificilă CITEȘTE ȘI Aviz: Jurnaliștii, dar și tehnicienii din mass-media, scutiți de impozit pe venit, pe motiv că presa se află într-o situație economică dificilă

Sfârșitul lunii noiembrie a adus și o creștere a presiunii pe cursul valutar, mișcare în tandem cu cea din regiune, dar agravată și de veștile proaste privind situația finanțelor publice din România.

Moneda euro s-a apreciat cu circa 0,5% față de leu în ultima lună, cu 0,9% față de forintul maghiar, cu 0,5% față de zlotul polonez și a rămas stabilă în raport cu coroana cehească.

Bloomberg: Plata rachetelor Patriot, parte din motivul scăderii rezervei valutare. Intervențiile BNR pentru susținerea leului au costat sub un miliard de euro

Moneda unică a rupt și pragul de 4,8 lei în 28 noiembrie, însă a revenit sub 4,78 în zilele următoare.

Totodată, și ratele din piața monetară au crescut, pe fondul comprimării lichidității, care până de curând era la un nivel excedentar.

Ministerul Finanțelor ar trebui să crească substanțial împrumuturile în ultima lună a anului, în condițiile în care deficitul bugetar a fost revizuit într-o creștere abruptă la 4,4% din produsul intern brut pentru 2019. Luna nu a început, însă, bine pentru Finanțe, care a avut două licitații slabe, cu cerere redusă din partea investitorilor și randamente în creștere. Dacă Guvernul nu acceptă să plătească în plus, plățile pentru facturi, salarii și pensii ar putea fi acoperite din bufferul în valută ținut la BNR.

Guvernatorul Mugur Isărescu a recomandat Executivului PNL să nu intre în buffer, pentru că ar exista suficientă lichiditate în piață pentru finanțare. Cheltuirea banilor din această rezervă fiscală ar scădea suplimentar rezerva valutară, ar arunca mai mulți lei în piață, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor interbancare, dar și la o presiune mai mare pe cursul de schimb.

Isărescu mai declara, recent, că este nevoie de o reducere a deficitului de cont curent, însă soluția nu este deprecierea leului, ci scăderea deficitului fiscal, care ar fi responsabil pentru 80% din deficitul extern.

viewscnt
Afla mai multe despre
rezerva valutara
depreciere leu
curs valutar
rachete patriot