Bursele își temperează declinul, pe fondul așteptărilor privind o soluție diplomatică în Ucraina

Bursele își temperează declinul, pe fondul așteptărilor privind o soluție diplomatică în Ucraina
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 14 feb 2022

Acțiunile americane au deschis tranzacțiile ușor în scădere, în timp ce principalii indici bursieri europeni și-au temperat declinul, în condițiile în care investitorii analizează ultimele informații privind situația din Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE ora 20:00 Indicele Nasdaq Composite și-a accelerat avansul la +0,70%, sprijinit de acțiunile din tehnologie, iar S&P 500 a recuperat pierderile din prima parte a zilei și fluctuează în jurul valorii de la închiderea sesiunii de vineri. Dow Jones (-0,15%) rămâne ușor pe minus.  

Stoxx Europe 600 a închis tranzacțiile cu un declin de 1,83%.

Președintele rus, Vladimir Putin, a indicat, luni, că susține continuarea eforturilor diplomatice cu Occidentul, în cadrul unei discuții televizate cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov. Între timp, cancelarul german Olaf Scholz, care a sosit la Kiev, urmează să zboare marți la Moscova pentru noi discuții.

Acțiunile de pe Wall Street înregistrau evoluții mixte după prima jumătate de oră: -0,45% pentru S&P 500, -0,80% pentru Dow Jones Industrial Average (DJIA) și +0,20% pentru indicele Nasdaq Composite.

SUA exportă orice moleculă de gaz natural lichefiat posibilă, pentru prima dată în istorie CITEȘTE ȘI SUA exportă orice moleculă de gaz natural lichefiat posibilă, pentru prima dată în istorie

Indicii bursieri americani s-au corectat cu până la 2,8% vineri, după ce Washingtonul a avertizat că Rusia ar putea ataca Ucraina "în orice zi".

În Europa, indicele Stoxx Europe consemna un recul de 1,78% în jurul orei 17:00 (ora României), după ce anterior s-a corectat cu până la 3%. Indicele DAX de la Frankfurt înregistra un declin de 2,05%, referința FTSE 100 de la Londra era în scădere cu 1,74%, iar indicele CAC 40 de la Paris cu 2,40%.

Tensiunile legate de consolidarea militară a Rusiei în apropierea Ucrainei intră într-o săptămână potențial decisivă, în condițiile în care SUA avertizează că o invazie ar putea fi iminentă, iar președintele Vladimir Putin acuză America că nu reușește să îi îndeplinească cererile, scrie Bloomberg.

O deteriorare a situației din Ucraina ar spori îngrijorările legate de presiunile asupra prețurilor în cazul în care aprovizionarea cu energie rusească și cereale ucrainene este întreruptă. Prețurile mai mari la energie au alimentat deja inflația în întreaga Europă, declanșând o criză a costului vieții care a determinat mai multe guverne să intervină pentru a atenua impactul creșterii facturilor la energie pentru consumatori.

Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut, luni, din cauza faptului că instalațiile de depozitare sunt la limita maximă și a îngrijorării legate de orice întrerupere a aprovizionării din Rusia, principala sursă de aprovizionare a continentului.

Petrolul a pierdut avansul din prima parte a zilei și a trecut pe scădere, referința globală Brent consemnând un declin de 0,76% la ora menționată, până la prețul de 93,71 dolari/baril.

Pe lângă problemele legate de aprovizionarea cu petrol și gaze, un conflict în Ucraina ar putea afecta considerabil aprovizionarea pe mai multe piețe-cheie la nivel global.

Rusia este un producător important de metale și, alături de Ucraina, acoperă aproape o treime din exporturile de grâu și orz. Cotațiile grâului au continuat să avanseze astăzi.

"Impactul asupra inflației va merge dincolo de petrol și gaze. Pentru restul lumii, este potențial un șoc alimentar masiv", a comentat, într-o notă, Wai Ho Leong, analist la fondul de hedge Modular Asset Management din Singapore.

Bursele își temperează declinul, pe fondul așteptărilor privind o soluție diplomatică în Ucraina

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni
burse
actiuni wall street
rusia
ucraina
coflict rusia ucraina
scaderi burse