INFOGRAFIC Bitcoin coboară sub 35.000 dolari, în contextul temerilor privind spargerea bulei din piață

INFOGRAFIC Bitcoin coboară sub 35.000 dolari, în contextul temerilor privind spargerea bulei din piață
scris 20 ian 2021

Cotațiile bitcoin scad puternic miercuri, pentru a doua sesiune consecutivă, pe fondul unei presiuni sporite la vânzare, alimentate de temeri privind spargerea a ceea ce unii cripto-sceptici consideră a fi “mama” tuturor bulelor speculative.

Prețul bitcoin a coborât cu peste 10% în tranzacțiile de astăzi, până la un minim intraday de 33.494 dolari/unitate, înainte să recupereze din declin.

În jurul orei 18:50 (ora României), criptomoneda se deprecia cu 7,7% față de referința de ieri pe platforma BitStamp, la 34.500 dolari/unitate.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

De când bitcoin a atins un maxim istoric de peste 41.000 de dolari la începutul lunii, moneda virtuală s-a confruntat cu o volatilitate ridicată, nereușind să se stabilească în jurul valorii de 40.000 de dolari indicată de analiști ca fiind nivelul-cheie la care ar putea să atragă bani proaspeți de la investitori, scrie Bloomberg.

Potrivit analiștilor, câștigurile recente se pot dovedi efemere dacă raliul bitcoin încetinește, iar traderii în căutare de randamente rapide își transferă banii pe alte active.

European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro CITEȘTE ȘI European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro

Un sondaj Deutsche Bank în rândul managerilor de fonduri publicat marți a arătat că majoritatea respondenților (90%) plasează bitcoin și acțiunile companiilor americane din tehnologie la extrema de sus a unei bule speculative. Investitorii apreciază că prețul bitcoin este mai probabil să se înjumătățească decât să se dubleze în următoarele 12 luni.

Temerile privind spargerea bulei amplifică presiunile la vânzare, în pofida relatărilor legate de creșterea plasamentelor de tip long pe bitcoin din partea investitorilor instituționali. Potrivit unui sondaj lunar realizat de Bank of America (BofA), investitorii care pariază pe aprecierea în continuare a bitcoin și-au majorat pozițiile long în ianuarie, moneda virtuală urcând, pentru prima oară din decembrie 2017, pe primul loc în topul celor mai aglomerate active la tranzacționare.

Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

Un trader citat de NewsBTC notează că există și o parte pozitivă a vânzărilor din ultimele două zile, în condițiile în care piața aștepta o corecție pentru a mai “mătura” din lichiditate și reduce din pozițiile long masive pe moneda virtuală.

INFOGRAFIC Bitcoin coboară sub 35.000 dolari, în contextul temerilor privind spargerea bulei din piață

viewscnt
Afla mai multe despre
cotatii bitcoin
scade bitcoin
bula speculativa
corectie
preturi bitcoin
criptomonede