Turcia se gândește la o nouă majorare a salariului minim ca reacție la explozia prețurilor

Turcia se gândește la o nouă majorare a salariului minim ca reacție la explozia prețurilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iun 2022

Ministerul Muncii din Turcia urmează să prezinte președintelui Recep Tayyip Erdogan propuneri pentru o nouă majorare a salariului minim, a doua din acest an, după ce Erdogan i-a îndemnat pe oficiali să reducă povara creată de explozia prețurilor, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Turcia a introdus deja în luna ianuarie o majorare record a salariului minim pe economie cu 50,5%, până la un nivel de 4.253 de lire (246 de dolari). Însă prețurile au înregistrat o creștere anuală de 74%, cel mai rapid avans din ultimii 25 de ani, ceea ce a făcut ca sprijinul pentru formațiunea AK Party a lui Erdogan să scadă înaintea alegerilor de anul următor, scrie Agerpres.

Bill Gates atacă din nou proiectele de criptomonede: Sunt bazate pe teoria fraierului mai mare. Evident, NFT-urile scumpe cu maimuțe vor îmbunătăți enorm lumea CITEȘTE ȘI Bill Gates atacă din nou proiectele de criptomonede: Sunt bazate pe teoria fraierului mai mare. Evident, NFT-urile scumpe cu maimuțe vor îmbunătăți enorm lumea

Potrivit unor oficiali din apropierea acestui dosar, urmează ca Ministerul Muncii să îi prezinte președintelui Recep Tayyip Erdogan o serie de scenarii posibile privind majorarea salariului minim. La rândul său, Erdogan va analiza diferitele opțiuni la revenirea de la summitul liderilor NATO care va avea loc la Madrid, în data de 30 iunie.

În timp ce alte bănci centrale majorează dobânda de politică monetară, Erdogan a cerut Băncii Turciei să meargă în direcția opusă și să taie costul creditului, pe măsură ce promovează o politică de stimulare a creșterii economice cu orice cost. Însă această politică a dus la prăbușirea lirei turcești, care în acest an a pierdut peste 23% din valoare în raport cu dolarul.

Sursele citate de Bloomberg susțin că liderii AK Party au opinii divergente cu privire la o nouă majorare a salariilor. În timp ce unii sunt de părere că o nouă majorare îi va afecta pe angajatori și va conduce la pierderi de locuri de muncă, majoritatea membrilor AK Party cred că această nouă majorare este inevitabilă având în vedere scăderea popularității partidului în principalul său fief electoral.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 40% din toți muncitorii din Turcia câștigă salariul minim pe economie. În mod normal acest salariu este stabilit în luna decembrie, însă Recep Tayyip Erdogan a apreciat că circumstanțele "extraordinare" ar putea necesita o modificare de politică.

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
preturi