PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Victor Popescu, redactor de științe socio-umane la Editura Trei: Lumea mai degrabă citește decât să meargă la teatru sau la cinema. Se schimbă obișnuințele

PROFIT NEWS TV Educație cu Profit - Victor Popescu, redactor de științe socio-umane la Editura Trei: Lumea mai degrabă citește decât să meargă la teatru sau la cinema. Se schimbă obișnuințele
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iun 2023

Victor Popescu, redactor de științe socio-umane la Editura Trei, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, că piața de carte din România continuă să crească, însă există anumite schimbări în comportamentul cititorilor.

„Barometrele culturale din ultima vreme spun că 44,3% dintre români citesc cel puțin o carte o dată pe an și circa 20% dintre ei citesc o carte o dată pe lună. O fi bine, o fi rău, nu știu, depinde. Sunt undeva pe la 20% cei care merg cel puțin o dată la cinema sau la teatru. Deci, lumea mai degrabă citește decât să meargă la teatru sau la cinema.

Dacă comparăm cu vecinii noștri din Ungaria, ei au o piață de carte de două ori mai mare și o populație de două ori mai mică, deci au citit de patru ori mai mult. Deci, comparat cu vecinii nu stăm minunat, dar pe noi ne interesează să ne fidelizam cititorii”, spune acesta, adăugând că pentru edituri este important să aducă pe piața produse calitative și să se extindă pe diverse canale și în diverse forme astfel încât să ajungă la câți mai mulți consumatori.

Urmărește-ne și pe Google News

„Deci, e important să vii cu lucruri de calitate, bine traduse, bine împachetate și să te extinzi pe diverse canale și în diverse forme, precum cărți audio, electronice, în așa fel încât să prinzi inclusiv publicul mai tânăr care s-a obișnuit să citească device-uri sau să asculte mai degrabă conținutul unei cărți. Se schimbă obișnuințele. Eu n-aș privi foarte tragic, că lumea nu mai citește, că ne-am tâmpit cu toții. Nu, pur și simplu obișnuințele se schimbă mai degrabă și trebuie să ții cont și de asta”, precizează Victor Popescu, care consideră că, de asemenea, editurile ar trebui să țină în permanență legătura cu consumatorii lor.

Evenimente
>31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Vlad Năstase, CEO Concilium Consulting: Aspectul operațional poate să facă diferența între un business foarte profitabil și unul care începe să arate semne de oboseală CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Educație cu Profit – Vlad Năstase, CEO Concilium Consulting: Aspectul operațional poate să facă diferența între un business foarte profitabil și unul care începe să arate semne de oboseală

Tot în creștere este și piața de carte în format digital. Potrivit unui studiu realizat de Voxa, platformă de audiobookuri și ebook-uri în limba română, piața de carte în format digital (e-book și audiobook) va atinge cel puțin 50 de milioane de lei la nivelul anului 2025 și va reprezenta 10% din piața de carte din România.

„Editura Trei, dar și alte edituri au deja de câțiva ani și cărți audio care se vând destul de bine. E o piața în creștere, de care trebuie să ținem cont. În plus, piața noastră de carte la nivel de apariții de titluri e tot mai mult o oglindă a pieței occidentale, a ce vedem pe Amazon la lista de cărți, pentru că în momentul în care o carte are succes ea devine virală. E un fel de promovare pe care o ai deja. Există o așteptare. Lumea vrea să citească în română acea carte”, mai spune acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
victor popescu
editura trei
piața de carte