Isărescu: Codul Civil prevede darea în plată, dar cu acordul ambelor părți

Isărescu: Codul Civil prevede darea în plată, dar cu acordul ambelor părți

Guvernatorul Mugur Isărescu și prim-ministrul Dacian Cioloș, la conferința Profit.ro

scris 15 mar 2016

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a arătat, în deschiderea Growth Forum organizat de Profit.ro la BNR, că legislația actuală conține mai multe prevederi care permit clienților ce întâmpină probleme financiare să renegocieze contractele de credit. Isărescu a amintit că, la articolul 1492, Codul Civil prevede inclusiv posibilitatea dării în plată, cu acordul ambelor părți.

Oficialul băncii centrale a făcut referire și la alte prevederi din Codul Civil , dar și din legislația europeană. Guvernatorul BNR a amintit, astfel, că, la articolul 1271, Codul Civil arată că instanța de judecată poate dispune renegocierea contractului, în anumite condiții.

“În ipoteza în care, pe parcursul derulării contractului (contract de credit, în acest caz - n.r,)  situația uneia dintre părți se modifică, aceasta renegociază în bună înțelegere cu cealaltă parte, nu impus. Acest principiu este consacrat expres, sub formă generală, în Codul Civil, potrivit căruia contractul se închide prin simplu acord, dacă legea nu impune altceva”, a declarat Isărescu la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.

Campania electorală pentru alegerile locale 2016 va fi reflectată în audiovizual între 6 mai și 3 iunie CITEȘTE ȘI Campania electorală pentru alegerile locale 2016 va fi reflectată în audiovizual între 6 mai și 3 iunie

Guvernatorul a mai arătat că în România a fost ignorată o directivă europeană care permite clienților să renegocieze contractele de credit și să împartă cu băncile povara suplimentară provenită din deterioarea situației financiare sau din alte motive, cum ar fi aprecierea substanțială a monedei în care a fost acordat creditul. O astfel de prevedere ar putea fi adoptată în legislația locală, potrivit lui Isărescu.

“Directiva 17 (privind creditul ipotecar - n.r.) se referă la o umanizare a creditării, prin asigurarea unui caracter sustenabil al contractului, inclusiv prin creșterea gradului de educație financiară. Acest proces de umanizare, de renegociere și găsire de soluții trebuie să fie derulat prin evaluări pe criterii obiective, care să justifice începerea procesului. Finalitatea trebuie să fie împărțirea între bănci și clienți a poverii suplimentare. Riscurile sunt ferme, nu pot fi împărțite“, a declarat Isărescu.

Oficialul BNR a mai spus că de legea dării în plată ar trebui să beneficieze, pe viitor, doar persoanele care au contractat un credit ipotecar de dimensiuni rezonabile, care locuiesc în casa ipotecată și al căror grad de îndatorare a crescut substanțial. De asemenea, spune guvernatorul BNR, înainte de a apela la soluția dării în plată, clienții trebuie să treacă prin toate fazele de negociere cu banca. Pe de altă parte, băncile ar trebui să elaboreze planuri de negociere transparente pe care să le prezinte BNR. În analiza băncii centrale, legea dării în plată nu ar trebui să includă și programul Prima Casă.

La rândul său, prim-ministrul Dacian Cioloș, prezent la conferința Profit.ro, a arătat că Guvernul susține rezolvarea cu înțelepciune a problemelor generate de proiectul legii privind darea în plată și îndeamnă actorii implicați să fie solidari, evitând eventuale beneficii în favoarea unor speculatori și afectarea încrederii în stat din cauza schimbării retroactive a unor reguli.

El a arătat că o astfel de schimbare retroactivă a unor reguli ar putea afecta generațiile tinere care doresc să cumpere o locuință pe baza unui credit bancar.

"Guvernul susține pe fond rezolvarea cu înțelepciune a cazurilor sociale și îndeamă actorii implicați să fie solidari pentru a reuși, până la urmă, să avem o lege bună care să răspundă așteptărilor oamenilor care într-adevăr au nevoie de această lege, dar să evităm ca prin această lege să aducem beneficii unor speculatori, o lege care apoi să afecteze încrederea într-un stat care schimbă regulile jocului în mod retroactiv", a spus Cioloș.

Legea dării în plată a fost votată de Parlament, însă a fost retrimisă forului legislativ de președintele țării. BNR a elaborat o serie de propuneri privind modificările pe care le consideră necesare. 

Isărescu: Codul Civil prevede darea în plată, dar cu acordul ambelor părți

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mugur isarescu
bnr
banca nationala a romaniei
darea in plata
legea darii in plata
prima casa