

Patru primate transportate fără documente legale au fost descoperite de inspectorii vamali și polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița.
Potrivit celei mai recente analize lunare privind piața europeană a închirierilor pe termen scurt, realizată de compania specializată AirDNA, tariful mediu pe noapte pentru cazările în regim de închiriere pe termen scurt din Grecia a urcat cu 12% în luna iunie, ritm care a depășit cu mult media europeană, de 7,5%.
Un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group și Sony Music, și compania X Corp., deținută de Elon Musk, au căzut de acord să încheie diferendul juridic privind utilizarea pieselor muzicale pe platforma X, conform unor documente depuse la instanțele federale din SUA.
Autoritățile americane acuză un bărbat că a încercat să jefuiască o bancă din statul Maryland folosind o pisicuță pe care, potrivit anchetatorilor, o furase cu doar câteva minute înainte.
Un incendiu puternic este semnalat în regiunea Moscovei, după un atac ucrainean.
Premierul Ilie Bolojan, care este și ministrul interimar al Energiei, a semnat ordinele pentru lansarea a două noi programe de finanțare în sectorul energetic, cu un buget total de 250 de milioane de euro.
Firmele de pompe funebre din România și-au mărit anul trecut afacerile la un nivel record, depășind pragul de 100 milioane euro (545 milioane lei), 2025 fiind și anul în care profitul cumulat și-a reluat creșterea.
Premierul demis și interimar Ilie Bolojan a semnat, în calitate de ministru interimar al Energiei, ordinele de aprobare a 2 scheme de sprijin pentru sectorul energetic, cu finanțare din Fondul de Modernizare al UE, dedicate contorizării inteligente și bateriilor de stocare de sine stătătoare (ne-colocate cu unități de producție de energie), în valoare totală de 250 milioane euro.
CEO-ul Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din Toronto, acționarul majoritar, cu aproape 81% din capital, al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer românesc omonim eșuat.
Autoritățile turce au reținut 17 oficiali ai unor cluburi de fotbal, în cadrul unei investigații tot mai ample privind presupuse pariuri ilegale și trucarea meciurilor, scandal care a afectat fotbalul din Turcia.
Fostul ministru de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care s-a arătat în repetate rânduri în trecut extrem de interesat de gazele românești din Marea Neagră menite a înlocui parțial livrările Gazprom în regiune, este anchetat cu privire la contactele pe care le-a avut cu Rusia, a anunțat noul premier Péter Magyar, care l-a învins la alegeri pe Viktor Orban.
Două acorduri de achiziție prin care România se înzestrează cu 12 radare THALES și 12 elicoptere Airbus H225M au fost semnate ieri la Paris, respectiv astăzi la București. Valoarea cumulată a achiziției depășește 1 miliard euro, iar finanțarea este asigurată prin Programul SAFE.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3, a fost înregistrat în Mexic.
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind electrificarea, pentru ca Europa să devină primul continent alimentat cu energie electrică curată, precum și o propunere de revizuire a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Directoarea Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) a fost demisă după ce ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a acuzat-o, în urma unui control surpriză, că și-a amenajat în clădire un „atelier de ciocolată” și un „hotel”.
Serviciul de streaming videobDisney+ a lansat în România o campanie promo.
Autoritățile anunță că sunt în ultimele etape pentru a obține toate avizele astfel încât să înceapă, din toamnă, plantarea de perdele forestiere pe plaje.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro