

Cea mai mare investiție privată din istoria Dumbrăviței face un nou pas spre realizare, anunță primarul localității.
Grupul japonez Fujikura va concedia alți angajați români, la fabrica din Dej, după ce în urmă cu exact un an au fost disponibilizați circa 230 de salariați, în cadrul unor măsuri de reorganizare a activității.
Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale (SNT), controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), demarează modernizarea stației de măsurare gaze naturale (SMG) Negru Vodă 1, pe unde intră în țară, din Bulgaria, majoritatea covârșitoare a volumelor de gaze importate în România.
Cel mai mare producător de baterii din lume, CATL, a pornit oficial producția de probă a celulelor de baterii, în uzina din Debrecen, Ungaria. Uzina va livra baterii, în primul rând, constructorului auto german BMW, care și-a construit propria uzină în orașul maghiar, locul de producție al modelului electric iX3.
Mașinile Lotus vor fi în curând disponibile pentru clienții din România, fiind confirmate acum de Automobile Bavaria.
Acționarii companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, au fost convocați la o AGA programată pe finalul lunii viitoare, pentru a aproba rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei pe 2026.
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer a inaugurat în Otopeni conceptul de food court în aer liber.
Parcul eolian Green Breeze, ridicat în comuna Cuca din județul Galați și cu putere instalată de peste 99 MW, este pe deplin operațional și livrează energie electrică în rețea, informațiile anunțate anterior de Profit.ro fiind reconfirmate acum și de BCR, finanțatorul proiectului.
Compania Delivery Solutions, care operează Sameday, anunță că va majora costul transportului.
Aproape 30 de linii de transport public de călători vor avea trasee modificate în ziua de duminică, 27.09.2026, pentru a permite desfășurarea competiției sportive „Crosul Arenelor”, programată între orele 09:00-11:00.
DHL International Romania, una dintre cele mai mari companii de logistică și curierat expres de pe plan local, a anunțat modificarea anuală a tarifelor, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Compania britanică Alcemi, specializată în dezvoltarea de proiecte de stocare a energiei la scară largă, a intrat în România, vizând construcția a două proiecte BESS cu o capacitate cumulată de 575 MW/2.300 MWh.
Consiliul de Administrație al agenției de turism Christian Tour a aprobat o tranziție la nivelul conducerii, stabilind o delimitare clară a responsabilităților între supravegherea strategică și conducerea operațională curentă, pe măsură ce Christian Tour trece la următoarea etapă de dezvoltare.
InterCapital ETF, primul furnizor internațional de ETF-uri din România, anunță intenția de a lista InterCapital Poland WIG30TR UCITS ETF la Bursa de Valori București, tranzacționarea urmând să înceapă pe 12 octombrie 2026 sau în jurul acestei date, sub rezerva aprobărilor finale din partea BVB.
Echipa de Rally Raid Dacia Sandriders va intra în cursă la Raliul Marocului din poziția de lider în toate cele trei clasamente ale Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC), încercând să-și conserve această poziție până la finalul sezonului, când echipa se va desființa.
Consiliul de Administrație al Alumil Rom Industry S.A. l-a numit pe Kleanthis Efkarpidis în funcția de Director General și membru al Consiliului de Administrație.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a anulat rapid, în cursul aceleiași nopți, scumpirile de 8 bani/l efectuate la prima oră a zilei de vineri, motorina rămânând astfel sub pragul de 11 lei/l, iar benzina sub cel de 10 lei/l, arată datele analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3306 | -0.0141 | -0.26 % |
| 1 USD | 4.7569 | +0.0050 | +0.11 % |
| 1 GBP | 6.2894 | +0.0130 | +0.21 % |
| 1 CHF | 5.7358 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro