Comisia Europeană a aprobat preluarea integrală a retailerului german KiK, prezent și în România, de către grupul Tengelmann. KiK era deținut anterior printr-un joint venture cu grupul H.H.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Tranzacția dintre Tengelmann și H.H. a fost agreată în decembrie. Potrivit acordului celor două grupuri, HH urmează să preia, în schimb, participația deținută de Tengelmann la TEDi, retailer care se pregătește să intre în România. Intrarea în România a lanțul de magazine TEDi, unul dintre cele mai mari din Germania, a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali cliențiSepararea vine după 25 de ani de colaborare între cele două afaceri de familie.
KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, și în România.
CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!Primul magazin KiK din România a fost deschis în centrul comercial Prima Shops din Oradea.