

În inima Atenei antice, pe străzile înguste și în jurul siturilor arheologice, grupurile de vizitatori par să fie peste tot, șerpuind în urma ghizilor turistici. În alte vremuri, oficialii ar fi salutat astfel de imagini. Dar pentru Haris Doukas, primarul socialist hotărât să recupereze centrul aglomerat al capitalei pentru cetățenii săi, începutul sezonului turistic lasă mare parte din centrul istoric expus riscului de „supra-saturație”. Cartiere întregi, crede el, riscă să-și piardă autenticitatea din cauza dezvoltării turistice necontrolate.
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, a făcut un control la centrul de tratament din Eforie Nord, după ce 13 persoane aflate în zona piscinei terapeutice au acuzat stări de rău, iar două au fost duse la spital, și a descoperit că cea mai gravă deficiență era la nivelul apei din piscină deoarece pH-ul era sub limitele admise, cu consecințe care pot genera iritații la nivelul gâtului. Astfel, pH-ul era în piscină de 4,2 față de 7,2 – 7,6 cât este valoarea normală. De asemenea, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că a fost deschis dosar penal în acest caz.
Grecia a decis să suplimenteze la peste 250 numărul plajelor pe care este interzisă închirierea de șezlonguri și umbrele de plajă.
Sezonul de vârf al călătoriilor de vară este amenințat în Europa, pe fondul crizei de combustibil pentru aviație.
Robert De Niro investește 250 de milioane de dolari într-un resort în Caraibe.
Simpla relaxare nu mai este de ajuns iar turiștii caută beneficii cuantificabile.
Lufthansa a decis să introducă pentru toate brandurile sale, inclusiv, de exemplu, pentru Austrian Airlines, o taxă pentru aducerea bagajului de mână la bordul zborurilor sale, pe distanțe scurte, dacă acesta este mai mare decât „o geantă pentru laptop sau un rucsac mic”.
Lucrările la Portul Turistic Călărași, care are o capacitate de 250 de ambarcațiuni și include facilități complete, printre care pontoane, spații administrative și comerciale, au fost finalizate.
Minor International, unul dintre cele mai mari grupuri de ospitalitate din Asia, care deține și lanțul hotelier NH, vrea să revină pe piața din România, unde a avut un hotel sub brandul NH, la Timișoara.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air a anunțat că mesajele legate de o criză a combustibilului în perioada imediat următoare au o notă de alarmism.
CFR suplimentează capacitatea de transport către litoral, de 1 Mai. Trenuri frecvente din București, la un interval de 1-2 ore.
Serviciul Român de Informații se va ocupa de implementarea unui proiect în valoare de 169 milioane lei, finanțat din fonduri europene și care presupune crearea unui hub de informații pentru 17 aeroporturi civile implicate în proiect. Banii vor fi cheltuiți și pentru îmbunătățirea securității pe aeroporturi, prin implementarea unor sisteme de analiză video, de tip object recognition și VAI (Visual Artificial Intelligence - Inteligența Artificială Vizuală).
The Trump Organization, care gestionează aproape toate afacerile familiei președintelui american Donald Trump, a semnat un contract de exclusivitate pentru dezvoltările sale imobiliare din România cu compania SDC Imobiliare a omului de afaceri clujean Ștefan Berciu. Vicepreședinții organizației americane au venit acum în București să decidă asupra unuia dintre amplasamentele analizate în centrul capitalei, pentru un proiect modelat după Trump Tower din Chicago, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania aerienă irlandeză low-cost Ryanair a decis să închidă ghișeele de check-in cu 20 de minute mai devreme.
Conflictul din Orientul Mijlociu a creat o criză majoră pentru companiile aeriene în ceea ce privește costul combustibilului pentru avioane și siguranța anumitor rute.
Piața short-term rentals a atins 66,8 milioane de euro în București în 2025, în creștere cu 20% față de anul anterior.
Lufthansa a decis să anuleze 20.000 de zboruri programate în următoarele șase luni. Decizia este luată pentru a economisi combustibil, în condițiile în care acesta s-a scumpit.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2429 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.5832 | +0.0119 | +0.26 % |
| 1 GBP | 6.1598 | -0.0156 | -0.25 % |
| 1 CHF | 5.6741 | +0.0111 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro