

Pe pârtiile amenajate la 2.000 de metri altitudine, la Sinaia, iubitorii sporturilor de iarnă pot schia.
Compania aeriană românească AnimaWings inaugurează oficial ruta directă București – Munchen.
Scumpirea combustibililor afectează deja puternic sectorul transporturilor și logistica din Europa, atât în segmentul rutier, cât și în cel maritim și aviatic, arată, într-un interviu acordat Profit.ro, Comisarul European pentru Transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas. Acesta a vizitat România săptămâna aceasta, întâlnindu-se cu oficiali guvernamentali și cu președintele țării. Tzitzikostas explică marile provocări aduse de războaie, vorbește despre dificultățile proiectelor de infrastructură din Europa și din România în particular, inclusiv pentru cele cu utilizate duală (civilă și militară) și despre presiunile cu care se confruntă piața auto. Evaluează, de asemenea, viitorul porturilor și șansa de a avea trenuri de mare viteză și căi ferate mai bune, admite povara birocrației care afectează transporturile în UE, și propune soluții pentru reducerea fragmentării pe piața unică europeană, care nu este, de fapt, chiar unică nici în transporturi, nici în turism.
Comportamentul turistului român s-a schimbat semnificativ în 2025, cu o orientare tot mai clară către experiențe complexe și planificare în avans, spune, pentru Profit.ro, Iulian Beiu, Managing Director Join UP! România, unul dintre cei mai mari touroperatori prezenți pe piața locală.
Compania națională aeriană TAROM lansează e-vouchere de călătorie cu reduceri de 30%, în cadrul campaniei "Price Revolution", desfășurată pe platforma eMAG.
Operațiunea de 2 milioane euro realizată săptămâna trecută pe societatea care operează hotelul Parc din Buziaș a fost o optimizare de portofoliu a acționarului majoritar Transilvania Investments.
ANAR - Administrația Națională Apele Române anunță organizarea a două etape de licitație publică pentru închirierea unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea–Litoral.
Touroperatorul Join UP! România a înregistrat în 2025 cel mai bun an de la intrarea pe piața locală, cu o cifră de afaceri de peste 88 milioane de euro, în creștere cu 147% față de anul anterior, potrivit datelor transmise de companie către Profit.ro. Compania intră astfel în top 5 turoperatori locali și anunță pentru 2026 o strategie mai prudentă, axată pe consolidare și calitate.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air extinde rețeaua pentru sezonul de vară, care a început duminică (sezonul de vară IATA se desfășoară între 29 martie și 24 octombrie 2026).
Banca Transilvania anunță că a semnat cea mai mare finanțare transfrontalieră a sa de până acum, o investiție strategică în industria ospitalității din Veneția.
Compania aeriană românească AnimaWings inaugurează oficial ruta directă București – Geneva.
Consiliul Județean Suceava a anulat o licitație pentru amenajarea a circa 494 kilometri de trasee cicloturistice de-a lungul traseului Via Transilvanica, în județele Suceava, Mureș și Bistrița. Motivul anulării a fost lipsa fondurilor pentru viitoarele lucrări, relevă datele Profit.ro.
Compania Alpha Builders Group, deținută de Cristian Panait, a plasat obligațiuni corporative cu scadența în anul 2029, însă a atras mai puțin de jumătate din suma țintită.
Taxa de intrare în Veneția percepută turiștilor care nu stau mai mult de o zi este reintrodusă, din luna aprilie.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air redeschide baza din Târgu Mureș.
În comuna bistrițeană Parva va fi construit cel mai înalt pod suspendat din Europa, o investiție de 6 milioane de euro.
Scumpirea combustibililor, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, pune presiune pe industria aviației, însă compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air spune că impactul imediat este atenuat prin strategii de protecție și ajustări rapide ale operațiunilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2421 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5863 | +0.0031 | +0.07 % |
| 1 GBP | 6.1748 | +0.0150 | +0.24 % |
| 1 CHF | 5.6745 | +0.0004 | +0.01 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro