Cu circa 11% mai mulți studenți s-au înscris anul acesta față de 2023 la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV), spune, la Maratonul Agriculturii de la Profit.ro TV, Răzvan Ionuț Teodorescu, vice-rector USAMV.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Agricover Credit, CEC Bank, Intervenții Active în Atmosferă
„Ne-a depășit așteptările. Deci, iată că există interes și cred că toți cei care sunt în sfera asta de agricultură și au conștientizat faptul că agricultura reprezintă ceva pentru România și au identificat că există acel potențial, își îndrumă copii să vina la USAMV.
Pe de altă parte și universitatea noastră a făcut foarte multe eforturi de-a lungul timpului și face în continuare. Să întreții un patrimoniu ca al nostru nu e un lucru ușor. Dar ne dorim ca studenții să aibă in universitatea noastră toată baza materială astfel încât să devină acei specialiști pe care toată lumea îi caută”, mai spune acesta.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Maratonul Agriculturii - Marius Nicu, Pro Agro: Banii din PAC vor fi mai puțini și vor putea fi redirecționați de Guvernul român. Subvenția se va schimba de la suprafață la producțieRăzvan Ionuț Teodorescu consideră că cercetarea ar trebui să fie pilonul principal sau motorul de dezvoltare în zona agriculturii.
„Cine crede în agricultura eu zic că nu are nimic de pierdut. Schimbările climatice nu cred că se pot combate fără o componentă de cercetare în zona de ameliorare a plantelor, de adaptare a plantelor la noile condiții. De aceea trebuie să existe programe de cercetare pentru că timpul nu așteaptă.
Și așa, din păcate, exportăm foarte multă materie primă și atunci, avem o problemă foarte mare din punct de vedere economic, al balanței economice pentru că preferabil ar fi ca ce producem aici să ducem aproape până la produsul finit. Și cercetarea aici are rolul desăvârșit”, precizează el.
Vice-rectorul USAMV mai spune și că ar trebui niște programe dezvoltate în ceea ce privește irigațiile, mai ales în contextul actual când se discută atât de mult despre secetă și schimbările climatice.
„Agricultura fără apă e o loterie, deci nu ne putem permite să așteptăm să vedem dacă câștigăm la acest loto la sfârșitul sezonului. Nu se poate lucrul acesta. Mai mult decât atât, problema asta legată de apă reprezintă o barieră pentru tinerii fermieri.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Maratonul Agriculturii - Bogdan Alexandrescu, CEC Bank: Creditarea în agricultură este de 32 de miliarde de lei și s-ar dubla dacă am consuma jumătate din carnea de porc de la noi. Creditul Fermierului, cel mai căutatAvem niște programe, însă cei care aplica acolo trebuie să treacă peste niște bariere, precum prețul destul de ridicat al terenului, lipsa apei în proximitate, partea de birocrație. Toate acestea puse cap la cap ar trebui să dea un pic de gândit și să se creeze un cadru cât mai favorabil tinerilor. Nu mai au răbdare tinerii”, afirmă el.